Sunt acasă !!!!
Și a fost o zi plină plină plină.... nu cum ar fi trebuit sa fie ziua unei convalescente abia ieșită din spital
Până să ies (pe la vreo 14) m-au sunat o mulțime de persoane...cu fel de fel de vești...cea mai importantă e că pe 29 a murit dna DiStefano, la Palermo, cancer la pancreas cu metastaze și toate alea....era bătrâna dar era încă tare.
M-a sunat Anto și mi-a povestit cum a stat cu ea în spital și cum i-au făcut slujbă la Palermo unde ea nu cunoștea pe nimeni și cum în total nu erau mai mult de 15 persoane....ciao Pina, odihnește-te-n pace.
Când am ieșit pe hol au venit toate asistentele să mă salute și ne-am îmbrățișat și iar ne-am pupat și.... puțin puțin m-am și emoționat ... (eram roșie toată la față)
Steve care era cu valiza în mâna a lăsat-o jos și i-a zis unei asistente "așa faceți mereu când pleacă câte-un pacient?" și am râs toți că na.....la spital nu poți zice că sper să ne mai vedem, nu?
Am salutat și niște doctori și era o gălăgie acolo pe hol că toți vorbeam în același timp în stil italian .... nu știu ce-au crezut pacienții din saloanele apropiate...
Marți mă duc la control... și pâna atunci trebuie să fac un coș frumos, mai frumos decât al Scufiței roșii, și să-l umplu cu bunătăți pentru că merita.
Au fost mai mult ddecât umani, unii dintre ei mi-au devenit aproape prieteni....:)
Când am ajuns acasă , era o zi splendidă și caldă ca devară, când am intrat în scara blocului am simțit miros de cozonaci.
Steve care nu-i obișnuit cu așa ceva zice "hanno sfornato il pane?" ...dar eu eram sigură sigură că de la noi vin parfumurile alea.
Mama făcuse cornulețe din aluat de cozonac.....calde, parfumate, rumene(puneți accentul pe U) și gustoaseeeeeeee.... bravo! și-a mai plătit din datorii ;-)
Pe urmă am ieșit să scot niște bani că erau pre multe de plătit, inclusiv chiria.
Pe urmă am încercat să mă odihnesc dar Steve sforăia.... pe urmă iar am ieșit să-și cumpere el țigări.... și spre seară m-am dus până la Elite după pâine.
Mama iar apregătit o cină festivă, dar Steve a aflat în ultimul moment că se sărbătorește ziua lui frate-su....așa că am mâncat eu .... mult!...dar nu destul pentru că iar sunt sub 50kg....și nu par!.... deci trebuie să recuperez.
Am încercat să văd și un film, din alea 10 CD-uri de la Anubis....dar n-a fost chip....mi-am pus și căștile dar mama tot vorbea. Întruna!!! (de-aia m-am dus după pâine...hehe!! )
Mâine o mai las să vorbească puțin ...dar pe urmă gata...de poimâine fac program :)
E bine acasă! Habar n-aveți voi care stați mereu acasă...
Nici nu știu ce-am scris....mama vorbește cu mine în timp ce spală vasele, zice ceva de rețeta de colivă.....pffff, dacă imbătrânesc să nu mă lăsați să vorbesc atât.
giovedì 31 marzo 2011
mercoledì 30 marzo 2011
De mâine se schimbă vremea....!!!!
De mâine va fi soare, cald și primăvară!! (a zis acum la meteo)
Iar eu...dada....mă jur!....de mâine voi fi ACASĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ
E sigur!
E confirmat!
Sunt toți de acord!
Mâine plec. Plec.Plec.
Am stat o lună întreagă aici, 1-31 martie. Ajunge. Mi-au dezinfectat și sterilizat până și măduva.
Nici nu știu ce-o să fac acasă.
Nu mai sunt obișnuită cu viața normală.... vă dați seama câte probleme!!
Cine o să-mi facă patul de două ori pe zi? cine o să-mi aducă tava cu mâncare la ore fixe? unde o să mai găsesc atâția asistenți cu care să stau zilnic la povești?
Ok... repet.... eu, mâine, plec a-ca-săăă!
Adio SFN, adio medici, asistenți, antibiotice, medicazioni, ace, tuburi, sânge, oncologie, frică, paturi albe, pijamale, copaci cu perfuzii, etc, etc, etc.......adio, adio, adio!
Mă duc să mă odihnesc puțin :-)
Iar eu...dada....mă jur!....de mâine voi fi ACASĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ
E sigur!
E confirmat!
Sunt toți de acord!
Mâine plec. Plec.Plec.
Am stat o lună întreagă aici, 1-31 martie. Ajunge. Mi-au dezinfectat și sterilizat până și măduva.
Nici nu știu ce-o să fac acasă.
Nu mai sunt obișnuită cu viața normală.... vă dați seama câte probleme!!
Cine o să-mi facă patul de două ori pe zi? cine o să-mi aducă tava cu mâncare la ore fixe? unde o să mai găsesc atâția asistenți cu care să stau zilnic la povești?
Ok... repet.... eu, mâine, plec a-ca-săăă!
Adio SFN, adio medici, asistenți, antibiotice, medicazioni, ace, tuburi, sânge, oncologie, frică, paturi albe, pijamale, copaci cu perfuzii, etc, etc, etc.......adio, adio, adio!
Mă duc să mă odihnesc puțin :-)
martedì 29 marzo 2011
Am ajuns la pupături...semn de adio aș zice eu!
Ultimele zile, ultimele știri
- azidimineață la 7, dott. Longo, s-a așezat pe marginea patului meu și cu voce joasă mi-a spus că tocmai pentru că nu mai am febră (36,4) el îmi recomandă să fac toate cele 7 zile prevăzute pt. terapia cu merren. La sfârșit m-a mângâiat și pe genunchi. Dacă nu s-ar fi comportat aproape la fel cu colega mea aș fi crezut că-mi face curte.
- mă simt foarte bine. îmi dau seama de asta când vin să-mi facă patul dimineața; și eu pot să mi-l fac! și parcă mă simt stânjenită că mi-l fac ei iar eu mă uit....
- Steve e inoxidabil. A venit și azi, răcit și cu febră. Atât de răcit că nici nu fumează!
- mama s-a specializat în prepararea unor chifle calde cu coajă crocantă. mi le trimite zilnic calde .
- o asistentă mi-a adus azi biscuiți cu anason presărați cu zahăr., homemade după rețetă proprie. M-am emoționat ... pentru că na, știți voi, la noi e invers, pacienții au grijă de biscuiții asistentelor. corect? M-am dus să-i mulțumesc și după ce ne-am pupat noi acolo (la italieni sunt frecvente îmbrățișările și pupăturile) a vrut să-mi dea și un ceai cald.....că biscuiții sunt din ăia tari pentru ceai. Am refuzat!!! eh.... ce-i mult e mult, gata.
- zilele trecute, că tot vorbeam de pupături, un alt asistent, bărbat de data asta, m-a pupat și el așa fără prea multe ceremonii. Pe frunte pe frunte.... în scop terapeutic.
- cele 7 zile se sfârșesc joi, după calculele lor. dacă până atunci nu mă mai pupă nimeni cred că pot să plec..
- am trecut la turgheniev....să vezi acolo cât se pupă rușii!
lunedì 28 marzo 2011
Lunea nu se iau decizii
Mda... orele de probă s-au termint sâmbătă după-masă.
Febra mi-a scăzut până la 37,5 max. așa că....duminica nu era nimic de făcut, luni încă nu s-au întâlnit toți și eu sunt încă cu antibioticele alea.
Unele le-am mai aruncat în baie, să se dezinfecteze bine chiuveta și restul....
Nu mai e nicio bacterie, nicio ciupercă...nimic nimic. În baie!
Noua mea colegă doarme zi și noapte. Eu mereu i-am invidiat pe oamenii ăștia.Dorm oricât și oriunde.
Doarme și cu televizorul deschis (și-a adus ea unul de-acasa) dar preferă liniștea.
Așa că și ziua și noaptea închide ușa de la salon.
Noaptea e ok, dar ziua??? C u ușa inchisă?!! Numai eu și ea în salon. Și ea doarme.
Și când nu doarme.... îmi zice că în America este un șarpe veninos care vindecă cancerul de colon, dar na, cine să meargă până acolo... sau că soțul ei a fost asistent, acum pensionar, doar nu sunt ignoranți!.... sau că dacă n-ar fi mâncat 2 supli', al doilea copil nu se putea naște pentru că era "potatic".
În rest ... ok..mama pleacă pe 10 și Nan vine de Paști.
Sper să fi exterminat toți germenii, bacteriile și ciupercile, de pe o rază de 5m în jurul meu până atunci.
O să se spună despre mine că fac minuni.
Efectul antibioticelor va fi suficient pentru a vindeca un copil răcit și numai dacă voi sufla către el.
Dr e biiine, foaarte biiine....mă cunosc toți medicii (în sensul că ne oprim și ne salutăm și ne-ntrebăm cum merge treaba), cu asistentele am ajuns la confidențte de tip "pijama party", despre femeile de serviciu nu mai spun decât că în fiecare dimineață mă-ncurajează :"Tot aici ești?? și azi?/ în loc să-ți scadă febra ție, tu o să ne-mbolnăvești pe toate !!"
Eh... fac și eu ce pot.
Cel care distribuie cina e român.... ce mai! mă simt ca acasă!
Febra mi-a scăzut până la 37,5 max. așa că....duminica nu era nimic de făcut, luni încă nu s-au întâlnit toți și eu sunt încă cu antibioticele alea.
Unele le-am mai aruncat în baie, să se dezinfecteze bine chiuveta și restul....
Nu mai e nicio bacterie, nicio ciupercă...nimic nimic. În baie!
Noua mea colegă doarme zi și noapte. Eu mereu i-am invidiat pe oamenii ăștia.Dorm oricât și oriunde.
Doarme și cu televizorul deschis (și-a adus ea unul de-acasa) dar preferă liniștea.
Așa că și ziua și noaptea închide ușa de la salon.
Noaptea e ok, dar ziua??? C u ușa inchisă?!! Numai eu și ea în salon. Și ea doarme.
Și când nu doarme.... îmi zice că în America este un șarpe veninos care vindecă cancerul de colon, dar na, cine să meargă până acolo... sau că soțul ei a fost asistent, acum pensionar, doar nu sunt ignoranți!.... sau că dacă n-ar fi mâncat 2 supli', al doilea copil nu se putea naște pentru că era "potatic".
În rest ... ok..mama pleacă pe 10 și Nan vine de Paști.
Sper să fi exterminat toți germenii, bacteriile și ciupercile, de pe o rază de 5m în jurul meu până atunci.
O să se spună despre mine că fac minuni.
Efectul antibioticelor va fi suficient pentru a vindeca un copil răcit și numai dacă voi sufla către el.
Dr e biiine, foaarte biiine....mă cunosc toți medicii (în sensul că ne oprim și ne salutăm și ne-ntrebăm cum merge treaba), cu asistentele am ajuns la confidențte de tip "pijama party", despre femeile de serviciu nu mai spun decât că în fiecare dimineață mă-ncurajează :"Tot aici ești?? și azi?/ în loc să-ți scadă febra ție, tu o să ne-mbolnăvești pe toate !!"
Eh... fac și eu ce pot.
Cel care distribuie cina e român.... ce mai! mă simt ca acasă!
sabato 26 marzo 2011
Nu mai e mult...
S-au implinit cele 72h de probă cu ultimele antibiotice bombă.
La 17 când mi-au verificat temperatura aveam 37.1.... dar parcă simt că-mi crește.
Mi-au pus iar o doză de merrem.... și am încercat să-i conving că asta e ultima, dar asistenții fac doar ceea ce văd scris acolo pe cartelă. Negru pe alb!
Aștept un medic....
Mâine e duminică și totul e în așteptare aici dar marți, marți dimineață eu plec. Cu sau fără voia lor.
Mi-a promis-o Steve. (luni e de gardă ;) )
Azi am ieșit în curte... și am stat puțin pe bancă la soare...era cald și în jur era plin de margarete din alea mici.
Și eu stau aici și mă droghez cu antibiotice...grrrrrrrrrrrrr
Daaar! E destul să mă gândesc că anul trecut, exact pe vremea asta stăteam întinsă în pat cu toate tuburile alea și dacă reușeam, cu mari eforturi, după vreo 10 min. de încercări, să mă întorc pe partea dreaptă (stânga era exclusă) Anubis trebuia să-mi ridice barele laterale și să-mi pună perne și în față și în spate ca să mă pot menține.......of. of!...
Și afară mă ducea tot Anubis dar în cărucior!
Și când am reușit să fac câțiva pași pe hol, cu toate drenajele alea adunate într-o pungă, mi s-a părut un miracol.....
Și mă ridicam încet încet și începeam să sper și să zâmbesc ....și când credeam că e totul terminat, de-acum pot să mă duc acasă, iar mă operau....și iar tot calvarul ăla de la capăt și iar toată lumea în fața sălii de operații și la reanimare să se roage pentru mine. ...
Și m-au operat de vreo 5 ori acolo...... nu-i ușor să găsești resurse de energie sau de optimism în cazuri din astea.
Și de fapt, cazurile astea, nu sunt ceva care se-ntâmplă oricui sau oricând....deci n-au nicio regulă și niciun dzeu și nu folosesc nimănui la nimic. Suferință inutilă!
Ce am descoperit atunci și continui să observ cu multă mirare și acum, e că corpul omenesc e incredibil de puternic.
Fantastic și miraculos.
Are o putere de regenerare absolut uimitoare.
Și deci.... e destul să mă gândesc doar două secunde la asta și îmi trece orice supărare.
Și zâmbesc :)
Pentru că viața doar așa are rost: când poți zâmbi!
La 17 când mi-au verificat temperatura aveam 37.1.... dar parcă simt că-mi crește.
Mi-au pus iar o doză de merrem.... și am încercat să-i conving că asta e ultima, dar asistenții fac doar ceea ce văd scris acolo pe cartelă. Negru pe alb!
Aștept un medic....
Mâine e duminică și totul e în așteptare aici dar marți, marți dimineață eu plec. Cu sau fără voia lor.
Mi-a promis-o Steve. (luni e de gardă ;) )
Azi am ieșit în curte... și am stat puțin pe bancă la soare...era cald și în jur era plin de margarete din alea mici.
Și eu stau aici și mă droghez cu antibiotice...grrrrrrrrrrrrr
Daaar! E destul să mă gândesc că anul trecut, exact pe vremea asta stăteam întinsă în pat cu toate tuburile alea și dacă reușeam, cu mari eforturi, după vreo 10 min. de încercări, să mă întorc pe partea dreaptă (stânga era exclusă) Anubis trebuia să-mi ridice barele laterale și să-mi pună perne și în față și în spate ca să mă pot menține.......of. of!...
Și afară mă ducea tot Anubis dar în cărucior!
Și când am reușit să fac câțiva pași pe hol, cu toate drenajele alea adunate într-o pungă, mi s-a părut un miracol.....
Și mă ridicam încet încet și începeam să sper și să zâmbesc ....și când credeam că e totul terminat, de-acum pot să mă duc acasă, iar mă operau....și iar tot calvarul ăla de la capăt și iar toată lumea în fața sălii de operații și la reanimare să se roage pentru mine. ...
Și m-au operat de vreo 5 ori acolo...... nu-i ușor să găsești resurse de energie sau de optimism în cazuri din astea.
Și de fapt, cazurile astea, nu sunt ceva care se-ntâmplă oricui sau oricând....deci n-au nicio regulă și niciun dzeu și nu folosesc nimănui la nimic. Suferință inutilă!
Ce am descoperit atunci și continui să observ cu multă mirare și acum, e că corpul omenesc e incredibil de puternic.
Fantastic și miraculos.
Are o putere de regenerare absolut uimitoare.
Și deci.... e destul să mă gândesc doar două secunde la asta și îmi trece orice supărare.
Și zâmbesc :)
Pentru că viața doar așa are rost: când poți zâmbi!
venerdì 25 marzo 2011
Violența asupra femeilor
Am citit zilele trecute un articol despre femei și despre violența în familie.
În Europa,violența face mai multe victime decât cancerul și uccide mai mult decât accidentele stradale.
Pare incredibil dar datele sunt clare și e vorba de Europa.
Una din trei femei, de-a lungul vieții ei, a suferit o violență: a fost agresata, hărțuită.
Nu sunt date pentru violenta psihologică.
Femeile, în majoritatea cazurilor, nu-și denunță violatorii.
Adesea sunt soți, tați, rude apropiate. De frică! Poate și din instinct: se uită în jur și văd că lumea e aceeași, bărbații continuă să aibă puterea pentru că așa i-a făcut natura pe unii, lași dar cu mușchi.
În Europa femeile știu, știu tot ce=ar trebui să facă, în țări mai avansate există tot felul de asociații, centre de primire, call-center gratis.... și totuși femeilor le e frică și preferă să tacă.
Mesajele subliminale sunt și mai multe.
În toate reclamele bărbații sunt puternici iar femeile dezbrăcate.
Tot mai dezbrăcate... corpul lor e tot ceea ce conteaza.
Și mesajul sexual. Mereu...oriunde, nelipsit. La concerte, in tv, la filme, sex, sex, sex.
Corpul femeilor poate vinde orice: haine, covoare, canapele, castraveți, prezervative, orice.
Orice aluzie sexuală atrage, garantează interes și deci vinde, face bani, carieră, face orice..... sau cel puțin asta e iluzia pe care o dă.....și în care cred o mulțime de fete.
Celelalte atribute...să zicem inteligența, personalitatea, talentul, originalitatea și muuulte alte lucruri din astea... sunt lăsate deoparte... pentru că circulă himera, iluzia ieftină...că corpul femeii e ceea ce contează înainte de toate.
Cu corpul, cu sexul, se poate obține mai mult și mai repede.... și fără efort!..... asta-i iluzia.
Înyto emisiune la tv acum cîțiva ani se discuta aprins de drepturile și libertățile femeii.
Era vorba de un viol și concluzia era că indiferent cum ar fi îmbrăcată o femeie, violatorul e tot violator.
Pentru că o femeie trebuie să fie liberă să poarte o fustă de numai 20cm dacă așa-i place.
Perfect adevărat.....doar că mie-mi venea să râd ....sau să plâng poate...pentru că era o discuție de dragul discuției, probabil gândită pentru o societate ideală.
Și dacă aș avea o fată i-aș explica bine care-i diferența dintre lady Gaga care vrea să facă bani și show și are 2347,5 gărzi de corp pe lângă ea și o fată obișnuită care iese pe stradă să zicem în București cu cămașa descheiată la 3 nasturi și cu fusta scurtă și largă.
Nu toți bărbații sunt educați, civilizați și discreți...... ba chiar sunt foarte puțini din ăștia.
Și faptul că o femeie e liberă și are dreptul nu-nseamnă că și societatea e pregătită să-i respecte drepturile.
Și că dacă Guru TV ne-nvață numai cum să le furăm meseria fetelor de pe tangențială nu-nseamnă că a arăta căt mai sexy și cât mai goală e o aspirație chiar atât de "înaltă" care-ți ridică valoarea umană.
Reclamele alea le-au inventat bărbații și toată tendința asta către sex tot ei o alimentează, pentru că în felul ăsta prețul scade și femeile se oferă singure, nu mai trebuie convinse.
Cred chiar că s-au ajuns, își pun și pozele pe net, pe facebook, peste tot, cât mai la vedere că na!... lady Gaga e siliconată, stai să le vedeți pe ale mele, 100% naturale, bronzate la Solar și întărite la sală.
Offf.... prea ne-am ieftinit.... și pe urmă una din trei măcar o dată va fi bătută.
(În Ro. poate chiar mai des :-( )
Asta e... se vede că n-am ce face, așa-i?
Nu se face așa ceva.... trebuie să fiu indiferentă și să nu-mi pese "pentru că și-așa nu se schimbă nimic"
Mda.... tocmai de-aia nu se schimbă.
Și nici febra mea nu cedează.... incredibil.... mâine de cine să mă mai iau?
În Europa,violența face mai multe victime decât cancerul și uccide mai mult decât accidentele stradale.
Pare incredibil dar datele sunt clare și e vorba de Europa.
Una din trei femei, de-a lungul vieții ei, a suferit o violență: a fost agresata, hărțuită.
Nu sunt date pentru violenta psihologică.
Femeile, în majoritatea cazurilor, nu-și denunță violatorii.
Adesea sunt soți, tați, rude apropiate. De frică! Poate și din instinct: se uită în jur și văd că lumea e aceeași, bărbații continuă să aibă puterea pentru că așa i-a făcut natura pe unii, lași dar cu mușchi.
În Europa femeile știu, știu tot ce=ar trebui să facă, în țări mai avansate există tot felul de asociații, centre de primire, call-center gratis.... și totuși femeilor le e frică și preferă să tacă.
Mesajele subliminale sunt și mai multe.
În toate reclamele bărbații sunt puternici iar femeile dezbrăcate.
Tot mai dezbrăcate... corpul lor e tot ceea ce conteaza.
Și mesajul sexual. Mereu...oriunde, nelipsit. La concerte, in tv, la filme, sex, sex, sex.
Corpul femeilor poate vinde orice: haine, covoare, canapele, castraveți, prezervative, orice.
Orice aluzie sexuală atrage, garantează interes și deci vinde, face bani, carieră, face orice..... sau cel puțin asta e iluzia pe care o dă.....și în care cred o mulțime de fete.
Celelalte atribute...să zicem inteligența, personalitatea, talentul, originalitatea și muuulte alte lucruri din astea... sunt lăsate deoparte... pentru că circulă himera, iluzia ieftină...că corpul femeii e ceea ce contează înainte de toate.
Cu corpul, cu sexul, se poate obține mai mult și mai repede.... și fără efort!..... asta-i iluzia.
Înyto emisiune la tv acum cîțiva ani se discuta aprins de drepturile și libertățile femeii.
Era vorba de un viol și concluzia era că indiferent cum ar fi îmbrăcată o femeie, violatorul e tot violator.
Pentru că o femeie trebuie să fie liberă să poarte o fustă de numai 20cm dacă așa-i place.
Perfect adevărat.....doar că mie-mi venea să râd ....sau să plâng poate...pentru că era o discuție de dragul discuției, probabil gândită pentru o societate ideală.
Și dacă aș avea o fată i-aș explica bine care-i diferența dintre lady Gaga care vrea să facă bani și show și are 2347,5 gărzi de corp pe lângă ea și o fată obișnuită care iese pe stradă să zicem în București cu cămașa descheiată la 3 nasturi și cu fusta scurtă și largă.
Nu toți bărbații sunt educați, civilizați și discreți...... ba chiar sunt foarte puțini din ăștia.
Și faptul că o femeie e liberă și are dreptul nu-nseamnă că și societatea e pregătită să-i respecte drepturile.
Și că dacă Guru TV ne-nvață numai cum să le furăm meseria fetelor de pe tangențială nu-nseamnă că a arăta căt mai sexy și cât mai goală e o aspirație chiar atât de "înaltă" care-ți ridică valoarea umană.
Reclamele alea le-au inventat bărbații și toată tendința asta către sex tot ei o alimentează, pentru că în felul ăsta prețul scade și femeile se oferă singure, nu mai trebuie convinse.
Cred chiar că s-au ajuns, își pun și pozele pe net, pe facebook, peste tot, cât mai la vedere că na!... lady Gaga e siliconată, stai să le vedeți pe ale mele, 100% naturale, bronzate la Solar și întărite la sală.
Offf.... prea ne-am ieftinit.... și pe urmă una din trei măcar o dată va fi bătută.
(În Ro. poate chiar mai des :-( )
Asta e... se vede că n-am ce face, așa-i?
Nu se face așa ceva.... trebuie să fiu indiferentă și să nu-mi pese "pentru că și-așa nu se schimbă nimic"
Mda.... tocmai de-aia nu se schimbă.
Și nici febra mea nu cedează.... incredibil.... mâine de cine să mă mai iau?
giovedì 24 marzo 2011
M-am sucit și eu, nu mai plâng
Deci iar iar au ]nceput cu antibioticele...pentru că infectivologul a vazut nush ce germeni care știe el sigur că trebuie omorâți cu merrem. E un antibiotic, pe deasupra și foarte scump și foarte toxic.
Și deci iar m-au împodobit.
Mi-au adus copacul și mi-au agățat în el faimoasa pompă pentru merrem și o altă cutie cu un alt antibiotic non stop..... Eh, odată când luam eu antibiotice (o dată la 5 ani), astea erau niște capsule colorate și gata.
Acuma e teroare, sunt legată zi și noapte de copacul ăsta pe care-l trag după mine ori de câte ori vreau să fac doi pași.
Aseară, după toate alea, au vrut să-mi pună și al treilea antibiotic, ăla vechi, toate trei deodată.
Eh...dacă credeți că iar am dat-o pe plâns vă spun că totul are o limită....
Am chemat medicul de gardă. I-am explicat cum stă treaba. A zis da-da, dar el nu e autorizat să-mi schimbe terapia.
asistentul trebuia sa-și facă datoria și deci mi-a pus perfuzia.
Ok, ei nu sunt autorizați, dar eu?? Eu sunt? Și am hotărât că da, eu sunt cea mai autorizată. Și mi-am deșurubat perfuzia aia și-am lăsat-o acolo atârnată în semn de protest.
De dimineață l-am așteptat pe medic și i-am zis și lui vreo două.
Am prins-o și pe stagiara care mi-a făcut prima dată demisia, atunci când nu reușeam să mă țin pe picioare și i-am pus și ei câteva întrebări răstite. Mi-a răspuns ceva de cazuri și protocol dar cu voce joasă și cu capul în pământ.
Am terminat cu marele profesor care m-a invitat să mai am răbdare 72h. Am stat atâta, să mai stau 3 zile.
Și săptămâna viitoare ești acasă, a zis în concluzie.
Săptămâna viitoare eu oricum semnez și plec, cu sau fără febră, i-am răspuns.
N-a fost mulțumit. Foarte bine, nici eu nu sunt!
Oh....și m-am mai răcorit....vorba vine, acum o oră aveam 37,6.
Steve scoate fum pe nări de când m-au internat că scoateți-i quel caxxo di port, că o bombardăm cu antibiotice de o lună ca să salvăm un amărât de port care probabil nu-i mai trebuie la nimic. Acțiunea secolului, salvarea unui port del caxxo .
Vrei să vezi că iar are dreptate??
Mi-am făcut o cultură în ce privește starurile și tot ce mai scrie prin reviste de nu se poate vorbi cu mine :) Știu tot tot tot...rețete, diete, cosmetice, trădări și coarne, copiii lu' Brangelina i-aș recunoaște pe stradă, și despre cum să vă-ntindeți fondul de ten, rujurile, fardurile și alte de-astea aș putea da sfaturi cu o oarecare competență.
Catehismul lui Joyce mă face să cred că Dzeu a fost una din cele mai mari invenții ale lumii.
Din când în când, mai deschid chiar și geamul!! Și-mi aduc aminte cu nostalgie ce efect are aerul curat.
În materie de medicină cred că aș face o frumoasă figură ca asistent-stagiar.
N-veți idee câte știu! (numai la chirurgie evident)
Și cam atât de la Roma...dau legătura în țară.
Ce mai faceți oameni buni, cum vă mai merge că eu mă gândesc la voi să știți!!
Și deci iar m-au împodobit.
Mi-au adus copacul și mi-au agățat în el faimoasa pompă pentru merrem și o altă cutie cu un alt antibiotic non stop..... Eh, odată când luam eu antibiotice (o dată la 5 ani), astea erau niște capsule colorate și gata.
Acuma e teroare, sunt legată zi și noapte de copacul ăsta pe care-l trag după mine ori de câte ori vreau să fac doi pași.
Aseară, după toate alea, au vrut să-mi pună și al treilea antibiotic, ăla vechi, toate trei deodată.
Eh...dacă credeți că iar am dat-o pe plâns vă spun că totul are o limită....
Am chemat medicul de gardă. I-am explicat cum stă treaba. A zis da-da, dar el nu e autorizat să-mi schimbe terapia.
asistentul trebuia sa-și facă datoria și deci mi-a pus perfuzia.
Ok, ei nu sunt autorizați, dar eu?? Eu sunt? Și am hotărât că da, eu sunt cea mai autorizată. Și mi-am deșurubat perfuzia aia și-am lăsat-o acolo atârnată în semn de protest.
De dimineață l-am așteptat pe medic și i-am zis și lui vreo două.
Am prins-o și pe stagiara care mi-a făcut prima dată demisia, atunci când nu reușeam să mă țin pe picioare și i-am pus și ei câteva întrebări răstite. Mi-a răspuns ceva de cazuri și protocol dar cu voce joasă și cu capul în pământ.
Am terminat cu marele profesor care m-a invitat să mai am răbdare 72h. Am stat atâta, să mai stau 3 zile.
Și săptămâna viitoare ești acasă, a zis în concluzie.
Săptămâna viitoare eu oricum semnez și plec, cu sau fără febră, i-am răspuns.
N-a fost mulțumit. Foarte bine, nici eu nu sunt!
Oh....și m-am mai răcorit....vorba vine, acum o oră aveam 37,6.
Steve scoate fum pe nări de când m-au internat că scoateți-i quel caxxo di port, că o bombardăm cu antibiotice de o lună ca să salvăm un amărât de port care probabil nu-i mai trebuie la nimic. Acțiunea secolului, salvarea unui port del caxxo .
Vrei să vezi că iar are dreptate??
Mi-am făcut o cultură în ce privește starurile și tot ce mai scrie prin reviste de nu se poate vorbi cu mine :) Știu tot tot tot...rețete, diete, cosmetice, trădări și coarne, copiii lu' Brangelina i-aș recunoaște pe stradă, și despre cum să vă-ntindeți fondul de ten, rujurile, fardurile și alte de-astea aș putea da sfaturi cu o oarecare competență.
Catehismul lui Joyce mă face să cred că Dzeu a fost una din cele mai mari invenții ale lumii.
Din când în când, mai deschid chiar și geamul!! Și-mi aduc aminte cu nostalgie ce efect are aerul curat.
În materie de medicină cred că aș face o frumoasă figură ca asistent-stagiar.
N-veți idee câte știu! (numai la chirurgie evident)
Și cam atât de la Roma...dau legătura în țară.
Ce mai faceți oameni buni, cum vă mai merge că eu mă gândesc la voi să știți!!
mercoledì 23 marzo 2011
IAR S-AU SUCIT
Eu le-am zis că nu portul e hiba.
Așa m-am gândit eu, că am avut febră și înainte de a-l folosi.
Astăzi, după ce m-au lăsat nemâncată până la prânz, s-au sucit iar...și mă mai lasă 5 zile așa cum sunt dar cu o nouă terapie.
Eu nu mai zic nimic, știu doar că până luni sunt aici.
Mama însă, singură singurică, se descurcă mai bine decât credeam, deja a descoperit cea mai frumoasă parte a cartierului nostru mare, lacul cu bărcuțele, cu antrenamentele la canoe, catedrala, toate supermarket-urile posibile, zilele și locurile de mercatino, metroul și chiar și spitalul lui Steve.
Mâine o trimit în viale Europa.....măcar ea să se plimbe.
Cu cateva posturi in urmă scriam de cartea lui Joyce dar nu i-am dat numele...am corectat între timp și adaug titlul și aici "Portret al artistului de tânăr".
Mai am puțin, dar merge greu.... religie și școală și seminariști și iad, păcate, vocația de preot și...... pfiiiu, mai am puțin. Parcă am avut temă de casă:)
Așa m-am gândit eu, că am avut febră și înainte de a-l folosi.
Astăzi, după ce m-au lăsat nemâncată până la prânz, s-au sucit iar...și mă mai lasă 5 zile așa cum sunt dar cu o nouă terapie.
Eu nu mai zic nimic, știu doar că până luni sunt aici.
Mama însă, singură singurică, se descurcă mai bine decât credeam, deja a descoperit cea mai frumoasă parte a cartierului nostru mare, lacul cu bărcuțele, cu antrenamentele la canoe, catedrala, toate supermarket-urile posibile, zilele și locurile de mercatino, metroul și chiar și spitalul lui Steve.
Mâine o trimit în viale Europa.....măcar ea să se plimbe.
Cu cateva posturi in urmă scriam de cartea lui Joyce dar nu i-am dat numele...am corectat între timp și adaug titlul și aici "Portret al artistului de tânăr".
Mai am puțin, dar merge greu.... religie și școală și seminariști și iad, păcate, vocația de preot și...... pfiiiu, mai am puțin. Parcă am avut temă de casă:)
martedì 22 marzo 2011
ECOCARDIO NEGATIVA
Nu s-a schimbat nimic nici cu portul închis. Parcă n-am mai avut frisoane dar febra mi-a scăzut foarte puțin.
Asta însă nu-nseamnă că acolo e hiba.
Naaaaa....nu așa se face.
Și nici faptul că cele trei hemoculturi n-au relevat nimic. Nu, nici asta nu-i suficient.
Și nici cele două TAC.
Nu, nu și nu....înainte se exclud toate posibilitățile de infecție și dacă totul e ok atunci prin eliminare, ca-n romanele polițiste, vivovatul rămâne portul.
?Nu mi se pare foarte "avangardist".
Și ca să se elimine tot, tot, tot, ieri odată cu echinocțiul am făcut și eco-cerdiograma.
Cred că nu e o analiza foarte plăcută, mie au încercat să mi-o facă "pe viu" dar au renunțat repede și m-au sedat.
Cred că e o soluție mai simplă și pentru ei, cei care-o fac.
Eu am dormit, deși eram convinsă că sunt trează, și în 15 min. a fost totul gata.
Sonda introdusă prin gură, în esofag și coborâtă până la înălțimea inimii care vine "văzută" transversal .
Nu știu dacă am înțeles eu bine tot procedeul pentru că înainte de-a mă duce mi-era prea frică, iar după, când am văzut că și asta e negativă, eram prea bucuroasă.
Așa că nu m-am prea concentrat.
Dar, a fost o altă experiență nouă. Complet nedorită.
Așadar...azi....după toate cele povestite.... presupun că-mi vor scoate portul.
Nu pentru că există vreun indiciu sigur că el dă febră, ci pentru că toate celelalte sunt negative.
Între timp, mi-au schimbat doi fluturași în două zile.... venele mele nu mai suportă niciun ac.... dar asta o știam deja de anul trecut de când am avut alte două tipuri de catetere externe.
Of..... și venele se refac în ani de zile!! :(
Asta însă nu-nseamnă că acolo e hiba.
Naaaaa....nu așa se face.
Și nici faptul că cele trei hemoculturi n-au relevat nimic. Nu, nici asta nu-i suficient.
Și nici cele două TAC.
Nu, nu și nu....înainte se exclud toate posibilitățile de infecție și dacă totul e ok atunci prin eliminare, ca-n romanele polițiste, vivovatul rămâne portul.
?Nu mi se pare foarte "avangardist".
Și ca să se elimine tot, tot, tot, ieri odată cu echinocțiul am făcut și eco-cerdiograma.
Cred că nu e o analiza foarte plăcută, mie au încercat să mi-o facă "pe viu" dar au renunțat repede și m-au sedat.
Cred că e o soluție mai simplă și pentru ei, cei care-o fac.
Eu am dormit, deși eram convinsă că sunt trează, și în 15 min. a fost totul gata.
Sonda introdusă prin gură, în esofag și coborâtă până la înălțimea inimii care vine "văzută" transversal .
Nu știu dacă am înțeles eu bine tot procedeul pentru că înainte de-a mă duce mi-era prea frică, iar după, când am văzut că și asta e negativă, eram prea bucuroasă.
Așa că nu m-am prea concentrat.
Dar, a fost o altă experiență nouă. Complet nedorită.
Așadar...azi....după toate cele povestite.... presupun că-mi vor scoate portul.
Nu pentru că există vreun indiciu sigur că el dă febră, ci pentru că toate celelalte sunt negative.
Între timp, mi-au schimbat doi fluturași în două zile.... venele mele nu mai suportă niciun ac.... dar asta o știam deja de anul trecut de când am avut alte două tipuri de catetere externe.
Of..... și venele se refac în ani de zile!! :(
domenica 20 marzo 2011
AUGURI SI !!
Mi-ar fi plăcut să vină mai repede.
Mi-ar fi plăcut să fie mai aproape.
Mi-ar fi plăcut să ne vedem mai des.
Mi-ar fi plăcut să ne putem baza una pe alta.
Mi-ar fi plăcut s-o pot îmbrățișa azi și să-i spun LA MULȚI ANI!
LA MULȚI ANI surioară, să fii sănătoasă, fericită și slaaaabăăăă :)
Mi-ar fi plăcut să fie mai aproape.
Mi-ar fi plăcut să ne vedem mai des.
Mi-ar fi plăcut să ne putem baza una pe alta.
Mi-ar fi plăcut s-o pot îmbrățișa azi și să-i spun LA MULȚI ANI!
LA MULȚI ANI surioară, să fii sănătoasă, fericită și slaaaabăăăă :)
Duminica, înainte de slujbă
În momente dificile, în cazuri extreme, în situații delicate, femeile au nevoie să li se confirme ceea ce știu deja.
Au nevoie să audă în cuvinte că nimic nu s-a schimbat.
Toate femeile, chiar și mamele :)
Iată de ce postul ăla în care mă plângeam că sunt singură și nici Nan nu m-a sunat, cred că a surprins câteva persoane. Cele care pe Nan îl cunosc foarte bine.
E greu să crezi că poate deveni dintr-o dată fiu denaturat fără ca eu să nu-l dezmoștenesc:)
Așa că azi e duminică, vine popa să zicem rugăciunea și să ne dea ostia (nu mie) direct în salon și ar fi bine să mă confesez și eu.
Eu cu Nan, înainte de operație am avut un acord.
Ăsta e un lucru serios chiar dacă am vorbit doar 2min și aproape în glumă.(nu faceți acorduri cu scorpionii dacă nu sunteți convinși că veți respecta jumătatea voastră, eu vă zic...aveți grijă)
El știa că mama e pregătită să vină și că Steve nu va lipsi în perioada operației.... dar dacă totuși e nevoie de el, el era oricum la Buc., adică la 3h de Roma.
Ăsta era acordul.
Doar că eu na, așteptam să mă sune și să-mi spună fraze din alea patetice ca-n filme, gen "Oh, neprețuita mea mamă...viața mea fără tine...."
Și acuma, pentru că el a avut febră zilele astea, eu l-am sunat des. Chiar și fără acord...hehee...femeile știu de ce!
Au nevoie să audă în cuvinte că nimic nu s-a schimbat.
Toate femeile, chiar și mamele :)
Iată de ce postul ăla în care mă plângeam că sunt singură și nici Nan nu m-a sunat, cred că a surprins câteva persoane. Cele care pe Nan îl cunosc foarte bine.
E greu să crezi că poate deveni dintr-o dată fiu denaturat fără ca eu să nu-l dezmoștenesc:)
Așa că azi e duminică, vine popa să zicem rugăciunea și să ne dea ostia (nu mie) direct în salon și ar fi bine să mă confesez și eu.
Eu cu Nan, înainte de operație am avut un acord.
Ăsta e un lucru serios chiar dacă am vorbit doar 2min și aproape în glumă.(nu faceți acorduri cu scorpionii dacă nu sunteți convinși că veți respecta jumătatea voastră, eu vă zic...aveți grijă)
El știa că mama e pregătită să vină și că Steve nu va lipsi în perioada operației.... dar dacă totuși e nevoie de el, el era oricum la Buc., adică la 3h de Roma.
Ăsta era acordul.
Doar că eu na, așteptam să mă sune și să-mi spună fraze din alea patetice ca-n filme, gen "Oh, neprețuita mea mamă...viața mea fără tine...."
Și acuma, pentru că el a avut febră zilele astea, eu l-am sunat des. Chiar și fără acord...hehee...femeile știu de ce!
sabato 19 marzo 2011
Azi e mai bine??
Bineînțeles că nu!
La 14,30 am chemat medicul că aveam deja 38,3.
A venit...au venit vreo trei de fapt, dar febra mi-a scăzut doar cu o perfuzie de paracetamol.
S-au mai gândit totuși la o posibilitate.
Mi-au închis complet port-ul și mi-au pus un fluturaș normal în venă.
Port-ul, o invenție foarte utilă și comodă, din păcate e foarte delicat. Se infectează ușor și aș putea avea febră și de-acolo.
Eu sunt destul de sceptică, nu mi-a dat niciodată probleme ... dar dacă e ăsta motivul pt care fac febră aș fi chiar fericită.
O încerc și pe asta...oricum mâine e duminică și alte investigații nu-mi face nimeni.
Și nici nu vine nimeni la mine.
Steve e de gardă 24h iar mama cu toate autobuzele alea și fără să știe italiană, n-are cum să vină.
Dar mi-au adus provizii , pentru că de 5 zile, aici îmi dau doar chifteluțe de pui, fierte!!!
Nici alte paciente n-o duc mai bine.... 'or fi bucătarii în grevă!?
Dar ...dacă cineva poate să mă creadă, Steve mi-a adus azi o felie de tort, ciocolată cu pere. ?Homemade.
Acuma na..... nu e foarte aspectuos...și nici..... dar!...l-a făcut Steve cu mama! e ceva, nu?
Puteți sa v-o imaginați pe mama care știe în total vreo 50 de cuvinte italiene și pe Steve care nu știe să facă nici măcar un ou ochi.... vi-i imaginați în bucătărie? ..mixer, ouă, cuptor, tavă...toate astea cum și le-au spus?
și cum s-au înțeles??
Oricum...ceva ceva a ieșit sa știți...un fel de pandișpan de cacao cu pere....nu e rău!
Să le cer rețeta? :)
(mi-e că au cumpărat un plic cu prafuri și au adăugat ce scria acolo pe rețetă .... n-am întrebat că nu-i frumos!)
L-am sunat și pe tata.
Era la grădină.
Și-a cumpărat plasă pt castraveți. 15x15!
LA MULȚI ANI !! să fii sănătos și să-mi trimiți câțiva murați :)
La 14,30 am chemat medicul că aveam deja 38,3.
A venit...au venit vreo trei de fapt, dar febra mi-a scăzut doar cu o perfuzie de paracetamol.
S-au mai gândit totuși la o posibilitate.
Mi-au închis complet port-ul și mi-au pus un fluturaș normal în venă.
Port-ul, o invenție foarte utilă și comodă, din păcate e foarte delicat. Se infectează ușor și aș putea avea febră și de-acolo.
Eu sunt destul de sceptică, nu mi-a dat niciodată probleme ... dar dacă e ăsta motivul pt care fac febră aș fi chiar fericită.
O încerc și pe asta...oricum mâine e duminică și alte investigații nu-mi face nimeni.
Și nici nu vine nimeni la mine.
Steve e de gardă 24h iar mama cu toate autobuzele alea și fără să știe italiană, n-are cum să vină.
Dar mi-au adus provizii , pentru că de 5 zile, aici îmi dau doar chifteluțe de pui, fierte!!!
Nici alte paciente n-o duc mai bine.... 'or fi bucătarii în grevă!?
Dar ...dacă cineva poate să mă creadă, Steve mi-a adus azi o felie de tort, ciocolată cu pere. ?Homemade.
Acuma na..... nu e foarte aspectuos...și nici..... dar!...l-a făcut Steve cu mama! e ceva, nu?
Puteți sa v-o imaginați pe mama care știe în total vreo 50 de cuvinte italiene și pe Steve care nu știe să facă nici măcar un ou ochi.... vi-i imaginați în bucătărie? ..mixer, ouă, cuptor, tavă...toate astea cum și le-au spus?
și cum s-au înțeles??
Oricum...ceva ceva a ieșit sa știți...un fel de pandișpan de cacao cu pere....nu e rău!
Să le cer rețeta? :)
(mi-e că au cumpărat un plic cu prafuri și au adăugat ce scria acolo pe rețetă .... n-am întrebat că nu-i frumos!)
L-am sunat și pe tata.
Era la grădină.
Și-a cumpărat plasă pt castraveți. 15x15!
LA MULȚI ANI !! să fii sănătos și să-mi trimiți câțiva murați :)
venerdì 18 marzo 2011
Nu merge și nu merge....ggrrrrrrrr
Febra mi=a crescut cu vreo șase linii.
Rezistența mi-a scăzut cu vreo șase milioane de linii.
Pe Steve m-am descărcat și nu merita deloc, că azi a venit de trei ori și a vorbit cu toți medicii pe care i-a întâlnit.
Mai spreseară mi-am cerut o mie de scuze și mi=au fost toate acceptate.... și cu un bonus de masaj.
Nu e nimic grav, mi-o spun toți dar eu înytr timp stau aici. Și am febră. Și nu știu de unde.Și timpul trece....
Mi-e frică și nici nu știu de ce.
Normal că m-am plâns și lui Nan și normal că el m-a mai liniștit deși febră avea și el drăguțul.
Nici la Bv nu s-a dus. Și săptămâna viitoare nici cutiuțe n=o să aibă.
Așa că... am dat sau n-am dat apă la șoareci?
Rezistența mi-a scăzut cu vreo șase milioane de linii.
Pe Steve m-am descărcat și nu merita deloc, că azi a venit de trei ori și a vorbit cu toți medicii pe care i-a întâlnit.
Mai spreseară mi-am cerut o mie de scuze și mi=au fost toate acceptate.... și cu un bonus de masaj.
Nu e nimic grav, mi-o spun toți dar eu înytr timp stau aici. Și am febră. Și nu știu de unde.Și timpul trece....
Mi-e frică și nici nu știu de ce.
Normal că m-am plâns și lui Nan și normal că el m-a mai liniștit deși febră avea și el drăguțul.
Nici la Bv nu s-a dus. Și săptămâna viitoare nici cutiuțe n=o să aibă.
Așa că... am dat sau n-am dat apă la șoareci?
Cardio
Nu scade și nu scade. Se-nvârte sub 38 dar nu mă lasă.
Azi dimineață proviziile de TENACID se terminaseră așa că sunt fără antibiotic.
Ultimul medic care a venit în vizită azi a propus investigații la inimă.
Un episod de tahicardie, aritmie sau ce-o fi fost, am avut.
Eram aici în spital și a îneput să-mi bată tare inima, mi s-a mai întâmplat dar mă întindeam 5min și-mi trecea....acum nu și nu.
Și-a venit cardiologul și mi-a dat câteva picături de nu știu ce și gata.
E drept, mi-a spus să-l caut ca să ne asigurăm că e totul ok....eh...dar dacă nu mă lasă!!!
Toate anesteziile alea generale de ore și ore chiar apă de ploaie nu sunt.
Normal că acuma sunt fericită.... mai ales că analiza asta se face cu sondino prin esofag.....nooooo...nu vreau să mă gândesc....
Tomografia n-a relevat nimic grav și hemocultura încă nu e gata dar.... era a treia, primele două au fost ok.
Normal! Alea sunt chestii vechi....ia să vedem cum e și la cardio că tot vorbeam de infarct.
Azi dimineață proviziile de TENACID se terminaseră așa că sunt fără antibiotic.
Ultimul medic care a venit în vizită azi a propus investigații la inimă.
Un episod de tahicardie, aritmie sau ce-o fi fost, am avut.
Eram aici în spital și a îneput să-mi bată tare inima, mi s-a mai întâmplat dar mă întindeam 5min și-mi trecea....acum nu și nu.
Și-a venit cardiologul și mi-a dat câteva picături de nu știu ce și gata.
E drept, mi-a spus să-l caut ca să ne asigurăm că e totul ok....eh...dar dacă nu mă lasă!!!
Toate anesteziile alea generale de ore și ore chiar apă de ploaie nu sunt.
Normal că acuma sunt fericită.... mai ales că analiza asta se face cu sondino prin esofag.....nooooo...nu vreau să mă gândesc....
Tomografia n-a relevat nimic grav și hemocultura încă nu e gata dar.... era a treia, primele două au fost ok.
Normal! Alea sunt chestii vechi....ia să vedem cum e și la cardio că tot vorbeam de infarct.
giovedì 17 marzo 2011
150 de ani de la unire
Zi searbădă, plouă de azi dimineață.
Aer de duminică plictisitoare....de fapt azi e sărbătoare, 150 de ani de la unirea Italiei , mi-a spus Lola mai 'nainte, ca să știu și eu ce mai e prin lume.
Are dreptate, habar n-am ce se mai întâmplă.
Prietenii mei îmi scriu foarte rar. Ori muncesc foarte mult, ori cred că în spital nu vrei s-auzi nimic altceva decât povești triste.
Nici eu nu știam cum să mă comport când aveam pe cineva bolnav.
Mi-l imaginam suferind, mi-l imaginam fără chef de vorbă, fără chef de nimic.
Când mergeam în vizită la spital era și mai rău că nu știam niciodată cum să mă comport.
Uite la ce mi-au folosit toate lunile astea de spitalizare:
- în mod normal bolnavi rămân aceeași oameni, cu aceleași sentimente și interese .... deci comportați-vă cu ei ca-ntotdeauna, dar sunați-i mai des.
- la spital faceți-vă utili, întrebați-l ce nevoi are și nu vă uitați la el cu milă. E absolut normal, doar că trece printr-o (și-aici se taie cratima??) perioadă mai dificilă.
- în afară de mama, căreia o să-ncerc să-i pun niște filme horror imediat ce ajung acasă, bolnavilor nu le place să vorbească de lucruri triste, descrieri sângeroase, depresii fără sfărșit, plânsete, drame și tragedii
- viața unui bolnav, da, se oprește pentru căteva secunde când află despre ce e vorba, dar în câteva zile observă că trenurile continuă să circule (și să-ntârzie), berlusconi continuă să se dea în bărci cu trei femei deodată, prețurile n-au scăzut, rudele continuă să meargă la serviciu, idem prietenii.... și că na, n-o să primească niciun premiu, niciun ajutor special, nicio recunoștință. Deci? își suflecă mânecile și se ajută singur. Dar continuă să facă parte din lume, să-l intereseze cine cu cine și de ce.... că na, asta făcea și-nainte
- cei care stau mult în spital, vor să știe ce se mai întâmplă prin lume, cum o mai duc prietenii, ce mai e pe la serviciu, cine ce și-a mai cumpărat, ce vă fac copiii, părinți...și de-astea.
Viața e făcută din lucrurile astea mici și multe, doar jos jos de tot pe listă vin interesele culturale, artistice, literare și chestiile astea care vor să arate cât ești de dĂștept.
Apropo, am început altă carte de Joyce. "Portret al artistului in tinerete"
la pag. 110 a trebuit s-o las puțin deoparte că-mi venise iar tahicardia, așa de tare m-am speriat de viziunea aia a bibliei. Pare că Dzeu ne-a creat doar ca să-i aducem slăvi și osanale și să fim cum zice el că de nu, iadul e al nostru. Pe veci!
N-o citiți în spital.... și nici în vacanță.... citiți-o cu interes critic și nu literar. Nu e o carte de balansoar.
Of... și 'or mai fi multe de spus dar m-am oprit că mi-au adus cina. Supă, ricotta și pireu, și mere.
@Anonymus
după ce am citit comentariul tău, m-am dus și am citit câte ceva din posturile mele anterioare.
Ultimele sunt cam încâlcite, dar n-am răbdare să formulez fraze concrete și concise.
Scriu ce-mi vine în minte, mă mai descarc și îmi mai trece și timpul.
Stau întro poziție foarte incomodă și n-am răbdare să corectez ce-am scris.
Am găsit câteva erori, dar nu la cele de gramatică mă refer.... în curând o să rectific câte ceva și o să-mi cer chiar și scuze.... dar nu acum că cine știe ce iese :)
În rest, dragă anonime, să știi că eu puternică nu sunt.... rezistența și răbdarea vin de undeva atunci când ai nevoie de ele. Garantat.
Nu-ți spun de câte ori l-am sunat pe Nan să-l întreb de ce merită să trăiești sau să-i explic că cei care suferă au dreptul să vorbească despre lumea cealaltă fără să fie considerați lași.
Și Nan a avut mereu răbdare, și m-a ascultat, și mi-a explicat de ce e el fericit, și încet încet îmi trecea și râdeam și eu cu el și uitam(mulțumesc Nan :)
Și ultima, da, scopul blogului ăsta, a fost și acela de a fi util cuiva care trece printro perioadă dificilă.
Mie mi-a fost de mare folos când m-am îmbolnăvit, să citesc blogurile altor femei bolnave de cancer (în românește n-am găsit nici unul, poate nu știu eu să caut), experiențele lor, cât s-au simțit de speriate și cum nu știau în ce parte s-o ia și de unde să înceapă, și cum încet încet totul a trecut, și viața și-a reclamat drepturile și ...și....și... că nu e sfărșitul lumii.
Cel puțin nu acum :))
Mulțumesc pentru încurajări!
Aer de duminică plictisitoare....de fapt azi e sărbătoare, 150 de ani de la unirea Italiei , mi-a spus Lola mai 'nainte, ca să știu și eu ce mai e prin lume.
Are dreptate, habar n-am ce se mai întâmplă.
Prietenii mei îmi scriu foarte rar. Ori muncesc foarte mult, ori cred că în spital nu vrei s-auzi nimic altceva decât povești triste.
Nici eu nu știam cum să mă comport când aveam pe cineva bolnav.
Mi-l imaginam suferind, mi-l imaginam fără chef de vorbă, fără chef de nimic.
Când mergeam în vizită la spital era și mai rău că nu știam niciodată cum să mă comport.
Uite la ce mi-au folosit toate lunile astea de spitalizare:
- în mod normal bolnavi rămân aceeași oameni, cu aceleași sentimente și interese .... deci comportați-vă cu ei ca-ntotdeauna, dar sunați-i mai des.
- la spital faceți-vă utili, întrebați-l ce nevoi are și nu vă uitați la el cu milă. E absolut normal, doar că trece printr-o (și-aici se taie cratima??) perioadă mai dificilă.
- în afară de mama, căreia o să-ncerc să-i pun niște filme horror imediat ce ajung acasă, bolnavilor nu le place să vorbească de lucruri triste, descrieri sângeroase, depresii fără sfărșit, plânsete, drame și tragedii
- viața unui bolnav, da, se oprește pentru căteva secunde când află despre ce e vorba, dar în câteva zile observă că trenurile continuă să circule (și să-ntârzie), berlusconi continuă să se dea în bărci cu trei femei deodată, prețurile n-au scăzut, rudele continuă să meargă la serviciu, idem prietenii.... și că na, n-o să primească niciun premiu, niciun ajutor special, nicio recunoștință. Deci? își suflecă mânecile și se ajută singur. Dar continuă să facă parte din lume, să-l intereseze cine cu cine și de ce.... că na, asta făcea și-nainte
- cei care stau mult în spital, vor să știe ce se mai întâmplă prin lume, cum o mai duc prietenii, ce mai e pe la serviciu, cine ce și-a mai cumpărat, ce vă fac copiii, părinți...și de-astea.
Viața e făcută din lucrurile astea mici și multe, doar jos jos de tot pe listă vin interesele culturale, artistice, literare și chestiile astea care vor să arate cât ești de dĂștept.
Apropo, am început altă carte de Joyce. "Portret al artistului in tinerete"
la pag. 110 a trebuit s-o las puțin deoparte că-mi venise iar tahicardia, așa de tare m-am speriat de viziunea aia a bibliei. Pare că Dzeu ne-a creat doar ca să-i aducem slăvi și osanale și să fim cum zice el că de nu, iadul e al nostru. Pe veci!
N-o citiți în spital.... și nici în vacanță.... citiți-o cu interes critic și nu literar. Nu e o carte de balansoar.
Of... și 'or mai fi multe de spus dar m-am oprit că mi-au adus cina. Supă, ricotta și pireu, și mere.
@Anonymus
după ce am citit comentariul tău, m-am dus și am citit câte ceva din posturile mele anterioare.
Ultimele sunt cam încâlcite, dar n-am răbdare să formulez fraze concrete și concise.
Scriu ce-mi vine în minte, mă mai descarc și îmi mai trece și timpul.
Stau întro poziție foarte incomodă și n-am răbdare să corectez ce-am scris.
Am găsit câteva erori, dar nu la cele de gramatică mă refer.... în curând o să rectific câte ceva și o să-mi cer chiar și scuze.... dar nu acum că cine știe ce iese :)
În rest, dragă anonime, să știi că eu puternică nu sunt.... rezistența și răbdarea vin de undeva atunci când ai nevoie de ele. Garantat.
Nu-ți spun de câte ori l-am sunat pe Nan să-l întreb de ce merită să trăiești sau să-i explic că cei care suferă au dreptul să vorbească despre lumea cealaltă fără să fie considerați lași.
Și Nan a avut mereu răbdare, și m-a ascultat, și mi-a explicat de ce e el fericit, și încet încet îmi trecea și râdeam și eu cu el și uitam(mulțumesc Nan :)
Și ultima, da, scopul blogului ăsta, a fost și acela de a fi util cuiva care trece printro perioadă dificilă.
Mie mi-a fost de mare folos când m-am îmbolnăvit, să citesc blogurile altor femei bolnave de cancer (în românește n-am găsit nici unul, poate nu știu eu să caut), experiențele lor, cât s-au simțit de speriate și cum nu știau în ce parte s-o ia și de unde să înceapă, și cum încet încet totul a trecut, și viața și-a reclamat drepturile și ...și....și... că nu e sfărșitul lumii.
Cel puțin nu acum :))
Mulțumesc pentru încurajări!
mercoledì 16 marzo 2011
TAC OK, și-acum?
Rezultatul vine doar mâine dar eu am făcut-o! REfăcut-o, că azi erau 2 săptămâni de la ultima.
Cum mă simt?
Obosită.... de-aia mă tot rog să mă lase să plec.
O zi obișnuită (ziua de azi de exemplu) în spital e așa:
La 5 când aș mai fi dormit cel puțin 4 ore, m-am trezit (zgomote pe hol, încep asistenții să se pregătească)
Mă duc la baie, mă uit pe geam, plouă, mă bag înapoi în pat.
La 6 vin cu termometrul.(36,8)
6,10 tensiunea (90/58)
6,40 medicamente, perfuzii (și mie și babei. durează ceva)
7,20 trece prima vizită (medicul care-a fost de noapte)
8,00 mic dejun (eu nu, că aștept TAC)
Iar mă duc prin baie, mă spăl, mă schimb (nu m-am spălat pe cap de 2 săptămâni dar antibioticul ține loc de fixativ). Ies pe hol, fac câțiva pași, salut câțiva asistenți dar n-am unde să pierd timpul, în secția asta nu este nici o sală de oaspeți, cu cărți, tv, scaune, etc)
9,00 Mi-e foame. Vin s-o schimbe pe babă, s-o spele și să-i dea pijamale noi. era încă murdară de formol, ieri au operat-o.
10,00 vin să-mi schimbe așternuturile. 2 asistenți. când pleacă arată ca la hotel.
10,30 vin să-i scoată babei cateter, drenaj și sondino (din nas)
11, 15 trece marele profesor!
( pare un medic român, arogant și "doar n-o să vb eu cu oricine", nu-mi răspunde niciodată la salut și nici nu se uită la mine...daaar, nu e chiar cum pare.
Vine mereu cu medicul de gardă și cu asistenta șefă, cum ajunge la patul meu medicul începe să-i povestească, ce operații am și ce investigații îmi fac. El se uită în jos. Dar aproape întotdeauna, în timp ce celălalt vorbește mă prinde de mână, în zona pulsului și mă ține așa. Cănd pleacă mă mângâie ușor pe braț. Eh ?)
11, 30 foaaameee. Mă duc să-ntreb la ce oră sunt programată.
La 18 !!!! Cum???
Eh,...mi-au promis că dacă se face un loc te cheamă mai repede.
Pffff..... și cu foamea?
Mă-ntorc și mănânc o felie de pâine..... la urma urmei eu n-am avut niciodată probleme cu tomografiile.
12,00 Steve sună a 5a oară să mă trimită să-ntreb de rezultatul de la plămâni.
Mă sâcâie intruna. Mă-nervează. Și nu-nțelege! De ce nu sună el să-ntrebe !!?
12,15 Buongiorno! Angela, îți las prânzul dar nu mânca încă.
Super!
13, 00 mă medichează. PLămânii? ok!
14,00 vine Steve. Cu mama. Și cu mâncareee.....dar....eu aștept
15,00 se pregătesc de plecare dar tocmai atunci vin după mine de la TAC
Mama rămâne în salon, Steve vine cu mine.
Jos, la nucleare mă cunosc deja. După nume, nu oricum.
Îmi pun acul în venă și aștept.
Obosesc, sunt de 1h în picioare, cer un pat. Mi-l dau.
Nu vor să mă obosesc prea mult și mă duc cu patul în sală, exagerează cu atâta grijă, "Angela, probăm lichidul de contrast" "Ai ai!, parcă mă ustură vena" "Te verific acum, ba nu, stau aici cu tine până simți căldura aia specifică" " Ok, o simt, vena e și ea suportabilă, puteți începe"
M-au mai răsfățat vreo 10 min. și la sfârșit m-au și îmbrăcat cu pulloverul de lână.
Să ne-nțelegem.... eu n-aveam nevoie de așa ceva....și nici nu cred că eram un pacient deosebit....în timp ce așteptam am văzut că-i dădeau alteia ceai și biscuiți și-o mângâiau pe frunte. Mă jur!
16,30 din nou în salon. Mănânc: Mama vorbește prea mult dar...o-nțeleg, stă singură acolo acasă.
16,45 pleacă toți. Îmi schimbă perfuzia, antibioticul și acul.
17,20 baba vrea să mă-ntrebe căte ceva.... sună iar telefonul, vine iar asistenta la babă și...tot așa.
18,oo cina. nu-mi mai e foame.
18, 30 vizitatori la babă.
Și încă mai sunt aici. E aproape 20.
Deci? Cănd să dorm și eu puțin?
Cum mă simt?
Obosită.... de-aia mă tot rog să mă lase să plec.
O zi obișnuită (ziua de azi de exemplu) în spital e așa:
La 5 când aș mai fi dormit cel puțin 4 ore, m-am trezit (zgomote pe hol, încep asistenții să se pregătească)
Mă duc la baie, mă uit pe geam, plouă, mă bag înapoi în pat.
La 6 vin cu termometrul.(36,8)
6,10 tensiunea (90/58)
6,40 medicamente, perfuzii (și mie și babei. durează ceva)
7,20 trece prima vizită (medicul care-a fost de noapte)
8,00 mic dejun (eu nu, că aștept TAC)
Iar mă duc prin baie, mă spăl, mă schimb (nu m-am spălat pe cap de 2 săptămâni dar antibioticul ține loc de fixativ). Ies pe hol, fac câțiva pași, salut câțiva asistenți dar n-am unde să pierd timpul, în secția asta nu este nici o sală de oaspeți, cu cărți, tv, scaune, etc)
9,00 Mi-e foame. Vin s-o schimbe pe babă, s-o spele și să-i dea pijamale noi. era încă murdară de formol, ieri au operat-o.
10,00 vin să-mi schimbe așternuturile. 2 asistenți. când pleacă arată ca la hotel.
10,30 vin să-i scoată babei cateter, drenaj și sondino (din nas)
11, 15 trece marele profesor!
( pare un medic român, arogant și "doar n-o să vb eu cu oricine", nu-mi răspunde niciodată la salut și nici nu se uită la mine...daaar, nu e chiar cum pare.
Vine mereu cu medicul de gardă și cu asistenta șefă, cum ajunge la patul meu medicul începe să-i povestească, ce operații am și ce investigații îmi fac. El se uită în jos. Dar aproape întotdeauna, în timp ce celălalt vorbește mă prinde de mână, în zona pulsului și mă ține așa. Cănd pleacă mă mângâie ușor pe braț. Eh ?)
11, 30 foaaameee. Mă duc să-ntreb la ce oră sunt programată.
La 18 !!!! Cum???
Eh,...mi-au promis că dacă se face un loc te cheamă mai repede.
Pffff..... și cu foamea?
Mă-ntorc și mănânc o felie de pâine..... la urma urmei eu n-am avut niciodată probleme cu tomografiile.
12,00 Steve sună a 5a oară să mă trimită să-ntreb de rezultatul de la plămâni.
Mă sâcâie intruna. Mă-nervează. Și nu-nțelege! De ce nu sună el să-ntrebe !!?
12,15 Buongiorno! Angela, îți las prânzul dar nu mânca încă.
Super!
13, 00 mă medichează. PLămânii? ok!
14,00 vine Steve. Cu mama. Și cu mâncareee.....dar....eu aștept
15,00 se pregătesc de plecare dar tocmai atunci vin după mine de la TAC
Mama rămâne în salon, Steve vine cu mine.
Jos, la nucleare mă cunosc deja. După nume, nu oricum.
Îmi pun acul în venă și aștept.
Obosesc, sunt de 1h în picioare, cer un pat. Mi-l dau.
Nu vor să mă obosesc prea mult și mă duc cu patul în sală, exagerează cu atâta grijă, "Angela, probăm lichidul de contrast" "Ai ai!, parcă mă ustură vena" "Te verific acum, ba nu, stau aici cu tine până simți căldura aia specifică" " Ok, o simt, vena e și ea suportabilă, puteți începe"
M-au mai răsfățat vreo 10 min. și la sfârșit m-au și îmbrăcat cu pulloverul de lână.
Să ne-nțelegem.... eu n-aveam nevoie de așa ceva....și nici nu cred că eram un pacient deosebit....în timp ce așteptam am văzut că-i dădeau alteia ceai și biscuiți și-o mângâiau pe frunte. Mă jur!
16,30 din nou în salon. Mănânc: Mama vorbește prea mult dar...o-nțeleg, stă singură acolo acasă.
16,45 pleacă toți. Îmi schimbă perfuzia, antibioticul și acul.
17,20 baba vrea să mă-ntrebe căte ceva.... sună iar telefonul, vine iar asistenta la babă și...tot așa.
18,oo cina. nu-mi mai e foame.
18, 30 vizitatori la babă.
Și încă mai sunt aici. E aproape 20.
Deci? Cănd să dorm și eu puțin?
martedì 15 marzo 2011
Nici azi....
Nici azi...e clar... nu știu de ce visam eu cai verzi pe pereți.
Dar frate...uite cum stă treaba, că nu sunt eu chiar nebună:
Ei nu mă lasă acasă pentru că am febră, semn că undeva în corpul meu imens de elefant se ascunde o infecție.
Dar cât de bine se poate ascunde oameni buni?
că stau aici de trei săptămâni, înafară de primele două când m-au operat.
În astea trei m-au medicat toți medicii, mi-au luat de trei ori sânge (azi a fost a treia) în 8 sticluțe din patru locuri diferite pentru hemocultură.
Mi-au făcut o TAC și mâine îmi fac alta.
Mi-au dat un antibiotic cu dozator special iar mâine infectivologul o să-mi schimbe iar tratamentul.
Mi-au făcut azi și o rază la plămâni.
Stau aici sub ochii lor zi și noapte și.....nimic. Nimic frate.... nimeni nu ghicește de unde vine febra.
Super!
Și mă țin aici...că e mai sigur!.
Dar de ce sunt eu așa de pornită?
Păi pentru că , imediat după operație eu am stat aici două săptămîni. DOUĂ.
În cea de-a doua, am început să am frisoane și febra până la 38. Sau cel puțin așa cred.....atâta aveam la 6 dimineața și la 5 după masa când veneau cu termometrul.
În fiecare dimineață mă plângeam doctorului că am stat 3 ore cu trei pături de lână pe mine și nu reușeam să mă încălzesc. Același lucru mi se-ntâmpla și după masa și mai spre seară. De trei ori pe zi aveam frisoane și transpiram dar ei ziceau :
"Nu te preocupa, e normal, corpul reacționează"
Cănd m-au demis aveam dureri, secrețiile de la rană aveau miros de cadavru (tare nu glumă, tot salonul mirosea a septicemie), eu de-abia mă țineam pe picioare și eram așa de deprimată că plângeam din orice.
Cum m-a dus Steve la spitalul lui și-au început să-l sune medicii de-aici că "adu-ne pacienta înapoi" și Steve " Veniți după ea, dacă vă trebuie, deștepților" o să scriu altădată.
Chestia e că acum s-au trezit și ei și mă țin aici.
Și între timp babele din patul vecin, vin și pleacă întro veselie.
Și eu aveam treabă, că trebuia să-mi cumpăr palton. Un palton super, cammello, trei sferturi, cașmir cu lână, o frumusețe.
acuma ce palton să-mi mai cumpăr?, că peste câteva zile lumea iese în sandale aici.
grrrrrrr
Dar frate...uite cum stă treaba, că nu sunt eu chiar nebună:
Ei nu mă lasă acasă pentru că am febră, semn că undeva în corpul meu imens de elefant se ascunde o infecție.
Dar cât de bine se poate ascunde oameni buni?
că stau aici de trei săptămâni, înafară de primele două când m-au operat.
În astea trei m-au medicat toți medicii, mi-au luat de trei ori sânge (azi a fost a treia) în 8 sticluțe din patru locuri diferite pentru hemocultură.
Mi-au făcut o TAC și mâine îmi fac alta.
Mi-au dat un antibiotic cu dozator special iar mâine infectivologul o să-mi schimbe iar tratamentul.
Mi-au făcut azi și o rază la plămâni.
Stau aici sub ochii lor zi și noapte și.....nimic. Nimic frate.... nimeni nu ghicește de unde vine febra.
Super!
Și mă țin aici...că e mai sigur!.
Dar de ce sunt eu așa de pornită?
Păi pentru că , imediat după operație eu am stat aici două săptămîni. DOUĂ.
În cea de-a doua, am început să am frisoane și febra până la 38. Sau cel puțin așa cred.....atâta aveam la 6 dimineața și la 5 după masa când veneau cu termometrul.
În fiecare dimineață mă plângeam doctorului că am stat 3 ore cu trei pături de lână pe mine și nu reușeam să mă încălzesc. Același lucru mi se-ntâmpla și după masa și mai spre seară. De trei ori pe zi aveam frisoane și transpiram dar ei ziceau :
"Nu te preocupa, e normal, corpul reacționează"
Cănd m-au demis aveam dureri, secrețiile de la rană aveau miros de cadavru (tare nu glumă, tot salonul mirosea a septicemie), eu de-abia mă țineam pe picioare și eram așa de deprimată că plângeam din orice.
Cum m-a dus Steve la spitalul lui și-au început să-l sune medicii de-aici că "adu-ne pacienta înapoi" și Steve " Veniți după ea, dacă vă trebuie, deștepților" o să scriu altădată.
Chestia e că acum s-au trezit și ei și mă țin aici.
Și între timp babele din patul vecin, vin și pleacă întro veselie.
Și eu aveam treabă, că trebuia să-mi cumpăr palton. Un palton super, cammello, trei sferturi, cașmir cu lână, o frumusețe.
acuma ce palton să-mi mai cumpăr?, că peste câteva zile lumea iese în sandale aici.
grrrrrrr
lunedì 14 marzo 2011
Lăsați-mă acasăăă
Astăzi m-au medicat (nu pot să zic "pansat" pt că e altceva) de două ori.
Ar fi trebuit s-o facă mereu în ultimele două săptămâni dar ți-ai găsit!
Pe la vreo 16 am avut iar 37.7 dar mi-a scăzut repede și dacă mă vezi pe hol n-ai zice că sunt pacientă.... deci e clar nu?..lăsați-mă acasă!!! că mai rău nu poate fi!
Nu glumesc când spun că mă cunosc și pisicile de când tot stau aici: acum 5min. a venit să mă salute asistentul care m=a medicat, i se terminase tura și rămâne câteva zile în concediu :"vroiam să te salut că probabil când mă-ntorc eu tu vei fi acasă! Un bacio e In bocca al lupo"
Mulțumesc. Oricuum o să mai vin pe-aici.
Hmmm..... nu știu zău... cred că nici n-o să mă uit înapoi!!!
Dar știu că trebuie să vin la control, așa că...... of.
Și mama mi-a trimis azi tocăniță de cartofi....eh, știu că asta pt voi nu-nseamnă nimic dar eu n-am mai mâncat așa ceva de mai bine de un an. Mă jur!
Murături însă nu mi-a trimis... că na, de unde ??
Ar fi trebuit s-o facă mereu în ultimele două săptămâni dar ți-ai găsit!
Pe la vreo 16 am avut iar 37.7 dar mi-a scăzut repede și dacă mă vezi pe hol n-ai zice că sunt pacientă.... deci e clar nu?..lăsați-mă acasă!!! că mai rău nu poate fi!
Nu glumesc când spun că mă cunosc și pisicile de când tot stau aici: acum 5min. a venit să mă salute asistentul care m=a medicat, i se terminase tura și rămâne câteva zile în concediu :"vroiam să te salut că probabil când mă-ntorc eu tu vei fi acasă! Un bacio e In bocca al lupo"
Mulțumesc. Oricuum o să mai vin pe-aici.
Hmmm..... nu știu zău... cred că nici n-o să mă uit înapoi!!!
Dar știu că trebuie să vin la control, așa că...... of.
Și mama mi-a trimis azi tocăniță de cartofi....eh, știu că asta pt voi nu-nseamnă nimic dar eu n-am mai mâncat așa ceva de mai bine de un an. Mă jur!
Murături însă nu mi-a trimis... că na, de unde ??
domenica 13 marzo 2011
Duminică, a patra.
Plouă, zi bună de dormit.
De două zile văd pe geam c-au înflorit migdalii, e primăvară.
Nici febră n-am și nici tensiunea nu e microscopică, mi-au luat și sânge, n-am nici dureri și toate astea i le-am spus cu un zâmbet până la urechi și medicului de gardă.
Ți=ai găsit! îl doare la bască... o să mă țină aici până se fac cireșele.
De două zile văd pe geam c-au înflorit migdalii, e primăvară.
Nici febră n-am și nici tensiunea nu e microscopică, mi-au luat și sânge, n-am nici dureri și toate astea i le-am spus cu un zâmbet până la urechi și medicului de gardă.
Ți=ai găsit! îl doare la bască... o să mă țină aici până se fac cireșele.
sabato 12 marzo 2011
Ordine...
A venit altă babă.
Are 2 băieți. (cel puțin) Au însoțit-o amândoi.
Au lăsat-o în cameră cu gențile și s-au dus să vorbească cu medicul.
Între timp ea despacheta.
Când s-au întors băieții ea era în baie.
Și aici e punctul culminant! N-o să credeți!
Băiatul cel mare, sub 40, cu palton negru și față serioasă, în timp ce maică-sa era în baie a continuat să-i aranjeze hainele în dulap!!!!! exact de unde le lăsase ea....el, fiul!
Nu glumesc. mă jur!
I=a scos dintr-o gentuță un plic pe care i l-a pus întrun sertar, i-a schimbat pătura de sus jos, i-a pus sus pijamelele de rezervă șiiiiiiii....a scos un umeraș, i-a pus pe el haina maică-sii și a pus-o pe pat ca să-i inchidă fermoarul (să nu cumva să cadă de pe umeraș) și abia după a pus-o în dulap.
I-a mai rămas o sacoșă de hârtie și
pe aia a pus-o tot pe umeraș.
A ieșit maică-sa din baie și i-a explicat unde are medicamentele și nu știu mai ce.
A mângâiat-o și-a plecat.
Să nu vă gândiți că cine știe cât e de bătrână, că nu e. Folosește perfect celularul. (vreo 65)
Deci oameni buni, poate că în apropierea spitalului toată lumea devine ordonată și atentă și deci un fapt ca ăsta nu miră pe nimeni.
Dar eu nuuuuu....n-am fost niciodată așa de ordonată.....și mă mir, na.
Febră oscilantă dar nu mare, tensiune mai umană.
Nimic față de ce e în Japonia.
am terminat "gente di dublino" de Joyce....eh..merge, dar nu în spital.
Are 2 băieți. (cel puțin) Au însoțit-o amândoi.
Au lăsat-o în cameră cu gențile și s-au dus să vorbească cu medicul.
Între timp ea despacheta.
Când s-au întors băieții ea era în baie.
Și aici e punctul culminant! N-o să credeți!
Băiatul cel mare, sub 40, cu palton negru și față serioasă, în timp ce maică-sa era în baie a continuat să-i aranjeze hainele în dulap!!!!! exact de unde le lăsase ea....el, fiul!
Nu glumesc. mă jur!
I=a scos dintr-o gentuță un plic pe care i l-a pus întrun sertar, i-a schimbat pătura de sus jos, i-a pus sus pijamelele de rezervă șiiiiiiii....a scos un umeraș, i-a pus pe el haina maică-sii și a pus-o pe pat ca să-i inchidă fermoarul (să nu cumva să cadă de pe umeraș) și abia după a pus-o în dulap.
I-a mai rămas o sacoșă de hârtie și
pe aia a pus-o tot pe umeraș.
A ieșit maică-sa din baie și i-a explicat unde are medicamentele și nu știu mai ce.
A mângâiat-o și-a plecat.
Să nu vă gândiți că cine știe cât e de bătrână, că nu e. Folosește perfect celularul. (vreo 65)
Deci oameni buni, poate că în apropierea spitalului toată lumea devine ordonată și atentă și deci un fapt ca ăsta nu miră pe nimeni.
Dar eu nuuuuu....n-am fost niciodată așa de ordonată.....și mă mir, na.
Febră oscilantă dar nu mare, tensiune mai umană.
Nimic față de ce e în Japonia.
am terminat "gente di dublino" de Joyce....eh..merge, dar nu în spital.
venerdì 11 marzo 2011
Rugăciune pt sistemul imunitar
Acuma gata imunitare, ți-ai făcut de cap, ai dormit, te-ai dus în vacanță, ai făcut ce-ai-vrut-tu!!
Eu n-am protestat... 9eh...uneori, dar lasă!)
Dar acuma ...ceva ceva aș avea și eu de spus...că până una alta eu comand aici, nu?
Fă ceva frate, dezvoltă o strategie, scoate niște arme noi, caută-ți săbiile, ghiulelele, ascute niște pari în memoria lui Vlad, dar fă ceva ! nu mai sta așa adormit și deprimat acolo. Luptă omule, dă cu antibiotic din ăla de care-ți trimit în fiecare minut câte-o picătură, amenință, sperie, fii rău, fii răuuu!
Hai băiete, hai că avem treabă, că stăm ca atârnați aici între alb și negru și așteptăm minuni.
Hai că nu mai sunt minuni și Steve drăguțul nu mai poate.
AM zis că-l cert ieri, dar puteam??
Pe la 7 era aici cu cappuccino și ciambella calde, pe urmă mi-a controlat analizele, a vorbit cu medicii, cu asistentele, cu vecina de cameră, cu toți.
Pe urmă mi-a venit criza aia de plâns cu sughițuri în baie de s-a speriat și iar s-a dus la medic și la asistente și a cerut alte analize de sânge și alte culturi de bacterii și da....e drept, a chemat și psihologul.
Și a stat aici până la 13.
Și tu știi imunitare dragă că el noaptea a lucrat și că de la mine s-a dus la mama să-i ducă pijamalele la spălat.
Și pe la 18 s-a dus să ia altele curate, plus pilaful și telemeaua cu ardei (super telemeaua, bună bună).
Hai imunitare, fă și tu ceva.... că el mi-a făcut 10 minute de masaj și mie și ție.
Și a mâncat două felii de carne (meniul de la spital) și două linguri de orez de la mine, în picioare lângă patul meu că se grăbea...
Și când a plecat, la 20, știi unde s-a dus, nu? Știi, că ți-am spus că azi , mâine și poimâine are expoziție.
Și s-a dus aseară, sper că nu l-a controlat poliția, să bată cuie, să tragă sfori și să atârne tablouri în via Margutta unde va fi expoziția...
Și tu știi imunitare cum pictează Steve.....că el e un geniu al dezordinii, și e anxios și neatent și pierde orice și pare că nu-i pasă de nimic și de nimeni....dar uită-te frate la tablourile lui, că nu glumește, are niște culori incredibile și o armonie a întregului de nerecunoscut (vorbind de unu' care uită în permanență să-nchidă orice ușă sau sertar)
Se vede bucurie acolo, și sensibilitate și decizie și atenție. (uită-te pe gigarte și pe net că are multe pagini)
Și unde le ține ascunse toate astea??? Că n-ai da doi bani pe el (adică na.... nu chiar doi) dar când îl auzi cum cântă la chitară, sau la pian, sau la vioara lui cea nouă primită de ziua lui.... eh?... ce e în afară nu e și înăuntru, sufletul adesea e mai proporționat, mai ordonat și mai echilibrat decât restul...
Și e vânător adevărat, Nan a confirmat, și pescar deasemenea. Cu permis, câine, landrover (deodata cu primul model de ARO), cizme și uniformă mimetică.
Nu glumește, ți-am zis.
Și toate astea când crezi că le face? Că meseria lui nu e niciuna dintre astea.
Steve e medic imunitare, și tu aici înțelegi perfect ce-ți spun.
Medic chirurg, la chirurgia de urgență, un fel de E.R. dacă am fi în America, acolo unde nu stai mult să te gândești că ți se duce pacientul Pe lumea aialaltă!
Hai imunitare! hai băiete! fă ceva....că știi că eu și tu putem fi și altceva, nu numai pacienți întrun spital.
Hai că știi cât a investit Steve în noi,.... practic tot ce a avut mai bun!
Și o mângâiere din când în când merită și el. Și o farfurie de macaroane calde. Și un zâmbet, și un "lasă că fac eu asta, sau, lasă că mă duc eu acolo" că e om și el și mai obosește.
Hai imunitare că o să-ți dau portocale și banane și ceaiuri dezintoxicante și ce vrei tu, dar hai! Hai , hai hai.
Și mai e și Nan, imunitare, la el nu te gândești? o părticică din el ești chiar tu!
Și Nan mai are ani mulți de facultate, și crede el că e mare și poate și se descurcă și singur....și așa e, confirm..... dar încă nu, hai, nu acum, e timp destul pentru asta, mai lasă-l fără griji puțin.
Și noi, și eu și tu, la cheful de final, ăla când vor avea toți diplome de facultate și tichii de doctori...noi imunitare, trebuie să participăm, porca miseria! m-auzi??
Să-l vedem acolo zâmbind, sigur pe el și pe toți viitorii lui pacienți, fericit și doctor.
Noi trebuie să fim acolo imunitare, nu te ține de glume, că tre' să-l ducem și pe Steve și să-i dăm carne de urs și să-l lăsăm să vâneze!!
Hai imunitare, nu te lăsa...și nu mai da cu febra aia că mă omori.
Și știi că era să mă mai prăjești de vreo două ori anul ăsta..... las-o-ncolo de febră. Că dacă eu măduc, nu știu dacă ai înțeles exact cum stă treaba...dacă eu mă duc și tu vii cu mine băiete, în clipa imediat următoare.
hai imunitare...hai hai și hai odată !!
Eu n-am protestat... 9eh...uneori, dar lasă!)
Dar acuma ...ceva ceva aș avea și eu de spus...că până una alta eu comand aici, nu?
Fă ceva frate, dezvoltă o strategie, scoate niște arme noi, caută-ți săbiile, ghiulelele, ascute niște pari în memoria lui Vlad, dar fă ceva ! nu mai sta așa adormit și deprimat acolo. Luptă omule, dă cu antibiotic din ăla de care-ți trimit în fiecare minut câte-o picătură, amenință, sperie, fii rău, fii răuuu!
Hai băiete, hai că avem treabă, că stăm ca atârnați aici între alb și negru și așteptăm minuni.
Hai că nu mai sunt minuni și Steve drăguțul nu mai poate.
AM zis că-l cert ieri, dar puteam??
Pe la 7 era aici cu cappuccino și ciambella calde, pe urmă mi-a controlat analizele, a vorbit cu medicii, cu asistentele, cu vecina de cameră, cu toți.
Pe urmă mi-a venit criza aia de plâns cu sughițuri în baie de s-a speriat și iar s-a dus la medic și la asistente și a cerut alte analize de sânge și alte culturi de bacterii și da....e drept, a chemat și psihologul.
Și a stat aici până la 13.
Și tu știi imunitare dragă că el noaptea a lucrat și că de la mine s-a dus la mama să-i ducă pijamalele la spălat.
Și pe la 18 s-a dus să ia altele curate, plus pilaful și telemeaua cu ardei (super telemeaua, bună bună).
Hai imunitare, fă și tu ceva.... că el mi-a făcut 10 minute de masaj și mie și ție.
Și a mâncat două felii de carne (meniul de la spital) și două linguri de orez de la mine, în picioare lângă patul meu că se grăbea...
Și când a plecat, la 20, știi unde s-a dus, nu? Știi, că ți-am spus că azi , mâine și poimâine are expoziție.
Și s-a dus aseară, sper că nu l-a controlat poliția, să bată cuie, să tragă sfori și să atârne tablouri în via Margutta unde va fi expoziția...
Și tu știi imunitare cum pictează Steve.....că el e un geniu al dezordinii, și e anxios și neatent și pierde orice și pare că nu-i pasă de nimic și de nimeni....dar uită-te frate la tablourile lui, că nu glumește, are niște culori incredibile și o armonie a întregului de nerecunoscut (vorbind de unu' care uită în permanență să-nchidă orice ușă sau sertar)
Se vede bucurie acolo, și sensibilitate și decizie și atenție. (uită-te pe gigarte și pe net că are multe pagini)
Și unde le ține ascunse toate astea??? Că n-ai da doi bani pe el (adică na.... nu chiar doi) dar când îl auzi cum cântă la chitară, sau la pian, sau la vioara lui cea nouă primită de ziua lui.... eh?... ce e în afară nu e și înăuntru, sufletul adesea e mai proporționat, mai ordonat și mai echilibrat decât restul...
Și e vânător adevărat, Nan a confirmat, și pescar deasemenea. Cu permis, câine, landrover (deodata cu primul model de ARO), cizme și uniformă mimetică.
Nu glumește, ți-am zis.
Și toate astea când crezi că le face? Că meseria lui nu e niciuna dintre astea.
Steve e medic imunitare, și tu aici înțelegi perfect ce-ți spun.
Medic chirurg, la chirurgia de urgență, un fel de E.R. dacă am fi în America, acolo unde nu stai mult să te gândești că ți se duce pacientul Pe lumea aialaltă!
Hai imunitare! hai băiete! fă ceva....că știi că eu și tu putem fi și altceva, nu numai pacienți întrun spital.
Hai că știi cât a investit Steve în noi,.... practic tot ce a avut mai bun!
Și o mângâiere din când în când merită și el. Și o farfurie de macaroane calde. Și un zâmbet, și un "lasă că fac eu asta, sau, lasă că mă duc eu acolo" că e om și el și mai obosește.
Hai imunitare că o să-ți dau portocale și banane și ceaiuri dezintoxicante și ce vrei tu, dar hai! Hai , hai hai.
Și mai e și Nan, imunitare, la el nu te gândești? o părticică din el ești chiar tu!
Și Nan mai are ani mulți de facultate, și crede el că e mare și poate și se descurcă și singur....și așa e, confirm..... dar încă nu, hai, nu acum, e timp destul pentru asta, mai lasă-l fără griji puțin.
Și noi, și eu și tu, la cheful de final, ăla când vor avea toți diplome de facultate și tichii de doctori...noi imunitare, trebuie să participăm, porca miseria! m-auzi??
Să-l vedem acolo zâmbind, sigur pe el și pe toți viitorii lui pacienți, fericit și doctor.
Noi trebuie să fim acolo imunitare, nu te ține de glume, că tre' să-l ducem și pe Steve și să-i dăm carne de urs și să-l lăsăm să vâneze!!
Hai imunitare, nu te lăsa...și nu mai da cu febra aia că mă omori.
Și știi că era să mă mai prăjești de vreo două ori anul ăsta..... las-o-ncolo de febră. Că dacă eu măduc, nu știu dacă ai înțeles exact cum stă treaba...dacă eu mă duc și tu vii cu mine băiete, în clipa imediat următoare.
hai imunitare...hai hai și hai odată !!
giovedì 10 marzo 2011
Și psihologul ????
Pffff.... tocmai când credeam că ziua asta o să se-ncheie mai bine decît a început, cine credți că a venit să mă viziteze???
Psihologul!!!!!
Da da... și eu știu cui îi datorez asta...știu bine.... și pe la 20, ora italiană dacă o să auziți că un chirurg italian a fost ucis în timp ce era în vizita la pacienta A.R. la secția de chirurgie... să știți că despre mine e vorba !!!
Pentru că Steve e anxios.
Și pt că dacă trag câte-un plâns din când în când ca să mă mai ușurez el crede că ce spun e chiar adevărat!
Ce spun? Eh....ce pot să mai spun în a patra săptămână de spitalizare și a treia de febră?
Ce pot să spun după 7 operații, 1 peritonită până la gât și două hematoame cât o lună plină?
Ce pot să mai spun după un an în care am stat mai mult în spital decât acasa?
Pff..și nu mai vreau să scriu nimic, nici să mă mai gândesc la tot ce-a fost.
Ajunge...ok....e bine și-așa....ma porca miseria....lăsați-mă măcar să plâng, nu???
Nu....sigur că nu! Hai să chemăm psihologul...pfffff
Ce naiba să-mi facă psihologuk oameni buni??
Îmi scade febra dacă vine? Îmi ia durerile, imi ridică tensiunea, hemoglobina, ...ce naiba să facă??
Problemele mele astea sunt, e bine??? Și astea le vreau rezolvate.... că pe urmă mă descurc eu și singură, așa cum am făcut întotdeauna, ok?.... azi e rău, mâine va fi mai bine, poimâine vom vedea, nu?.... nu faceți și voi tot așa? sau voi sunteți născuți râzând? ....ok, am înțeles, încă puțină răbdare, dar unde se vinde răbdarea asta ??? Sau e gratis și numai eu nu știu?
Și-apoi între noi fie vorba..... mah, ce mai psiholog! Nici el nu știa ce să mă-ntrebe. Cică: "deci problema dv. e că aveți febră?" Pfffff.... dar măcar asta, dragă psiholoage n-ai putea să-mi spui tu?? Care sunt problemele mele? Spune-mi-le tu, că ai și cartela mea clinică în față! Hai, citește puțin din ea, pune-te în locul meu, adaugă și-o copilărie de dat la câini, și accidentul din 29 aug. și vezi cum te simți!
Că pe urmă eu n-o să te-ntreb dacă problema ta e febra, cazzarola, nunu, o să am mai multă fantezie, că materialul nu-mi lipsește.
Madonnaaaaaaaaaa.... auzi..... problema mea e febra!
Ma vaffanc***
Nu nu....eu pe psihologi îi consider complet inutili.
Poate psihiatrii 'or fi altceva.... dar psihologii ce pot frate să-ți facă??
Că dacă unu' e deprimat că n-are bani de concediu păi problema lui e aia!! Concediul și banii!
Dacă plătește psihologul o să aibă mai mulți??
În rest e bine...dada... m-a felicitat pt cât de bine vb italiana!! Super, nu?? Un psiholog!! Ce știe el frate...n-am fost foarte attentă, că probabil el chiar are probleme cu italiana. A zis-o în timp ce-și ridica pantalonii, ce-o fi însemnând?!
Și în rest iar e bine.... mi-au luat atâta sânge azi , că la un moment dat vena mea secase! Nu mai ieșea nimic din ea, zero, aer, gol!
Și m-au legat iar de antibiotic. Pic pic pic pic....super!
Asta da distracție!
Tocmai au trecut cu controlul...37 temp, 105/66 tensiunea (am avut și 80/44), 99 de pulsații.... pic, pic
Psihologul!!!!!
Da da... și eu știu cui îi datorez asta...știu bine.... și pe la 20, ora italiană dacă o să auziți că un chirurg italian a fost ucis în timp ce era în vizita la pacienta A.R. la secția de chirurgie... să știți că despre mine e vorba !!!
Pentru că Steve e anxios.
Și pt că dacă trag câte-un plâns din când în când ca să mă mai ușurez el crede că ce spun e chiar adevărat!
Ce spun? Eh....ce pot să mai spun în a patra săptămână de spitalizare și a treia de febră?
Ce pot să spun după 7 operații, 1 peritonită până la gât și două hematoame cât o lună plină?
Ce pot să mai spun după un an în care am stat mai mult în spital decât acasa?
Pff..și nu mai vreau să scriu nimic, nici să mă mai gândesc la tot ce-a fost.
Ajunge...ok....e bine și-așa....ma porca miseria....lăsați-mă măcar să plâng, nu???
Nu....sigur că nu! Hai să chemăm psihologul...pfffff
Ce naiba să-mi facă psihologuk oameni buni??
Îmi scade febra dacă vine? Îmi ia durerile, imi ridică tensiunea, hemoglobina, ...ce naiba să facă??
Problemele mele astea sunt, e bine??? Și astea le vreau rezolvate.... că pe urmă mă descurc eu și singură, așa cum am făcut întotdeauna, ok?.... azi e rău, mâine va fi mai bine, poimâine vom vedea, nu?.... nu faceți și voi tot așa? sau voi sunteți născuți râzând? ....ok, am înțeles, încă puțină răbdare, dar unde se vinde răbdarea asta ??? Sau e gratis și numai eu nu știu?
Și-apoi între noi fie vorba..... mah, ce mai psiholog! Nici el nu știa ce să mă-ntrebe. Cică: "deci problema dv. e că aveți febră?" Pfffff.... dar măcar asta, dragă psiholoage n-ai putea să-mi spui tu?? Care sunt problemele mele? Spune-mi-le tu, că ai și cartela mea clinică în față! Hai, citește puțin din ea, pune-te în locul meu, adaugă și-o copilărie de dat la câini, și accidentul din 29 aug. și vezi cum te simți!
Că pe urmă eu n-o să te-ntreb dacă problema ta e febra, cazzarola, nunu, o să am mai multă fantezie, că materialul nu-mi lipsește.
Madonnaaaaaaaaaa.... auzi..... problema mea e febra!
Ma vaffanc***
Nu nu....eu pe psihologi îi consider complet inutili.
Poate psihiatrii 'or fi altceva.... dar psihologii ce pot frate să-ți facă??
Că dacă unu' e deprimat că n-are bani de concediu păi problema lui e aia!! Concediul și banii!
Dacă plătește psihologul o să aibă mai mulți??
În rest e bine...dada... m-a felicitat pt cât de bine vb italiana!! Super, nu?? Un psiholog!! Ce știe el frate...n-am fost foarte attentă, că probabil el chiar are probleme cu italiana. A zis-o în timp ce-și ridica pantalonii, ce-o fi însemnând?!
Și în rest iar e bine.... mi-au luat atâta sânge azi , că la un moment dat vena mea secase! Nu mai ieșea nimic din ea, zero, aer, gol!
Și m-au legat iar de antibiotic. Pic pic pic pic....super!
Asta da distracție!
Tocmai au trecut cu controlul...37 temp, 105/66 tensiunea (am avut și 80/44), 99 de pulsații.... pic, pic
mercoledì 9 marzo 2011
A trecut un an de zile !
Un an de zile, tocmai astăzi.
Mă aduseseră din sala de operații și Nan zâmbea mirat: "tu n-arăți deloc a persoană opertă! dar deloc deloc, parcă acum te-ai trezit !"
Eu nu râdeam dar eram destul de inconștientă încât să cred că ce-a fost greu a trecut.
Nu=mi puteam imagina că vor veni zile când o sa-i invidiez pe cei care mor de infarct.
Și nici că mă voi gândi, prea des, la cum aș putea muri repede dar sigur.
Dar....dar ! Dacă te simți iubit și util, dacă ai timp și rabdare, dacă ai reușit să faci o bună parte din lucrurile pe care ți le-ai dorit mereu, o schimbare, chiar și una drastică și de neascuns, se poate totuși suporta.
Cu puțin timp , mintea și sufletul se realiniază. Crează alte scheme și inventează alte motive, dăruindu-ți un alt fel de viață. Diversă de cea dinainte dar pe alocuri mai interesantă și mai plină.
Ceea ce nu se poate suporta e durerea.Suferința fizică.
Și din cauza ei, a durerii, pentru mine viața își pierde mantia ei de frumuseșe și de magie. Cu restul am reușit să mă împac.
Am avut și aseară 38,2. Și e a patra săptămână de spitalizare și a doua de antibiotice....dar... mă simt altfel față de acum un an.... ceva s-a schimbat ..
Oh...am pierdut șirul, că a venit asistenta, voluntara (niște femei care vin mereu la ora prânzului în caz că avem nevoie de ajutor ca să mâncăm ) și prânzul.
Iar carne, orez și portocale. Am mâncat pâine cu banane eu .... și ciocolată cu cognac...să vezi acum ce-mi crește hemoglobina!
Ieri a fost 8 martie și m-a sunat Nan să știți, și m-am bucurat.... cu atât mai mult cu cât nu mă așteptam la gesturi așa galante de la un viitor veterinar...hehe!
Așa parcă mi-a mai trecut puțin...că drept să spun eram cam dezamăgită.
Știu că asta era a 7-a operație, și știu că mama era pregătită deja de o lună să vină când mă operează, și știu că Steve n-a lipsit nicio secundă (cu toate că are și el serviciu, casă, treburi..) și știu și că era sesiune și examene importante....dar..... ce să fac, eu m-am așteptat ca Nan să vină sau măcar să-mi spună că vrea să vină, măcar pentru două zile... ca să mă simt mai puțin singură..să simt că am pe cineva al meu lângă mine..
Și știu că nu e chiar corect ceea ce spun, pentru că de fapt eu l-am educat așa, l-am învățat să fie mai puțin sensibil și emotiv, mai puternic și mai nepăsător... dar na.... nu știu de ce, tot m-am simțit dezamăgită.
Sau poate e doar un complex de-al meu, complexul genitorial care te face să te simți util doar în caz de nevoie....adică atunci când copiii au nevoie de tine te caută, în rest rămâne de la sine înțeles că totul merge bine.
Sau poate, și asta mi se pare cel mai plauzibil, aștepta să-i spun eu...doar că sunt lucruri din astea mai delicate, pe care dacă le spui își pierd valoarea.
Și-apoi Nan e băiat...dacă aș fi avut eu o fată hehe....glumesc evident, e bine așa cum e.... doar că din când în când uit cât sunt de norocoasă.
Eh... m-am schimbat puțin, văd și eu.... eu nu-mi mărturiseam niciodată nemulțumirile, le țineam pentru mine și încercam să dau o imagine cât mai frumoasă alor mei, mie, în general.
Dar blogul ăsta are un efect terapeutic și mi-am propus să fiu sinceră.... altfel își pierde utilitatea.
Băbuța e bine, au operat-o ieri de la 4 la 7, la sanul stâng și azi s-a trezit de parcă dormise rău, a cerut caffelatte, gem și pâine iar la prânz mai avea puțin și trecea și la cutiile mele ! Mâine o externează, super, să fie sănătoasă !
Mă aduseseră din sala de operații și Nan zâmbea mirat: "tu n-arăți deloc a persoană opertă! dar deloc deloc, parcă acum te-ai trezit !"
Eu nu râdeam dar eram destul de inconștientă încât să cred că ce-a fost greu a trecut.
Nu=mi puteam imagina că vor veni zile când o sa-i invidiez pe cei care mor de infarct.
Și nici că mă voi gândi, prea des, la cum aș putea muri repede dar sigur.
Dar....dar ! Dacă te simți iubit și util, dacă ai timp și rabdare, dacă ai reușit să faci o bună parte din lucrurile pe care ți le-ai dorit mereu, o schimbare, chiar și una drastică și de neascuns, se poate totuși suporta.
Cu puțin timp , mintea și sufletul se realiniază. Crează alte scheme și inventează alte motive, dăruindu-ți un alt fel de viață. Diversă de cea dinainte dar pe alocuri mai interesantă și mai plină.
Ceea ce nu se poate suporta e durerea.Suferința fizică.
Și din cauza ei, a durerii, pentru mine viața își pierde mantia ei de frumuseșe și de magie. Cu restul am reușit să mă împac.
Am avut și aseară 38,2. Și e a patra săptămână de spitalizare și a doua de antibiotice....dar... mă simt altfel față de acum un an.... ceva s-a schimbat ..
Oh...am pierdut șirul, că a venit asistenta, voluntara (niște femei care vin mereu la ora prânzului în caz că avem nevoie de ajutor ca să mâncăm ) și prânzul.
Iar carne, orez și portocale. Am mâncat pâine cu banane eu .... și ciocolată cu cognac...să vezi acum ce-mi crește hemoglobina!
Ieri a fost 8 martie și m-a sunat Nan să știți, și m-am bucurat.... cu atât mai mult cu cât nu mă așteptam la gesturi așa galante de la un viitor veterinar...hehe!
Așa parcă mi-a mai trecut puțin...că drept să spun eram cam dezamăgită.
Știu că asta era a 7-a operație, și știu că mama era pregătită deja de o lună să vină când mă operează, și știu că Steve n-a lipsit nicio secundă (cu toate că are și el serviciu, casă, treburi..) și știu și că era sesiune și examene importante....dar..... ce să fac, eu m-am așteptat ca Nan să vină sau măcar să-mi spună că vrea să vină, măcar pentru două zile... ca să mă simt mai puțin singură..să simt că am pe cineva al meu lângă mine..
Și știu că nu e chiar corect ceea ce spun, pentru că de fapt eu l-am educat așa, l-am învățat să fie mai puțin sensibil și emotiv, mai puternic și mai nepăsător... dar na.... nu știu de ce, tot m-am simțit dezamăgită.
Sau poate e doar un complex de-al meu, complexul genitorial care te face să te simți util doar în caz de nevoie....adică atunci când copiii au nevoie de tine te caută, în rest rămâne de la sine înțeles că totul merge bine.
Sau poate, și asta mi se pare cel mai plauzibil, aștepta să-i spun eu...doar că sunt lucruri din astea mai delicate, pe care dacă le spui își pierd valoarea.
Și-apoi Nan e băiat...dacă aș fi avut eu o fată hehe....glumesc evident, e bine așa cum e.... doar că din când în când uit cât sunt de norocoasă.
Eh... m-am schimbat puțin, văd și eu.... eu nu-mi mărturiseam niciodată nemulțumirile, le țineam pentru mine și încercam să dau o imagine cât mai frumoasă alor mei, mie, în general.
Dar blogul ăsta are un efect terapeutic și mi-am propus să fiu sinceră.... altfel își pierde utilitatea.
Băbuța e bine, au operat-o ieri de la 4 la 7, la sanul stâng și azi s-a trezit de parcă dormise rău, a cerut caffelatte, gem și pâine iar la prânz mai avea puțin și trecea și la cutiile mele ! Mâine o externează, super, să fie sănătoasă !
martedì 8 marzo 2011
Măcar de-aș putea scrie...
E 11.30. Colega mea de camera sta pe scaunul din fața patului ei.
S-a trezit pe la 6 când au venit asistentele pt primele controale : temp. tensiune, medicamente, perfuzii,etc
Ea n-avea nimic de făcut dar s-a trezit.
Și s-a dus vreo 2 ore prin vecini. pe urmă a venit și fiul (cred că e avocat, că duce mereu o geantă de piele după el). A stat și el vreo oră și a plecat.
Deci de la 9 ea stă pe scaun și așteaptă s-o opereze.
Nu citește, nu face dantelă, nu doarme, nimic. Stă pe scaun și așteaptă.
Eu m-am întors cu spatele la ea (o văd în monitor) că nu vreau sa vorbim.
Din când în când răspunde la tel.
Are o sonerie de mori! Un mix de sârbă veselă, triluri de greier și manelească din aia de sintetizator....pfff.... e un motiv care se repetă de 6 ori și se termină cu un crescendo de sunete acute și dublate care indică clar faptul că s-a ajuns la momentul culminant....super! o să-i aduc aminte să-l închidă când o duc acolo la operat.
S-a făcut 12. Femeia e tot acolo.
Eu am făcut o plimbare de 180 pași pe hol iar la întoarcere, cu spatele la ea, știind clar că se uită la mine, am facut și vreo câteva rotiri de oase, jumătăți de genoflexiuni și imitație de înot. (cred că eram tare de tot...ar fi râs și curcile de mine dar na...simt că mă fosilizez stând atâta în patul ăsta.
Ea s-a uitat la mine !fără nicio jenă s-a uitat!
Putea să-și facă de lucru în baie, cu telul, pe hol sau na.... dar ți-ai găsit! se uitya frate la mine ...și când am terminat a zis : asta ar trebui să mai fac și eu, dar..."
Dar! Între timp stă cu fâșul ei maro pe ea. Peste pijamaua roz. Stă așa și așteaptă.
E clar că nu-mi place de ea, nu? E genul ăla care vrea repede să știe tot, să aibă și ea tot și să fie prietenă cu oricine. De curioasă ce e, aseară s-a blocat în baie.
Așa aș fi lăsat-o acoloooo!
Dar nu era genul discret, dimpotrivă, a început să zgâlțâie ușa, să scârtâie mânerul și să ciocănească disperat de dinăuntru.....
Acuma ziceți și voi.... să te-ncui în baia de la spital !!!
Bineee... am luat-o mai de departe ca să vă spun că ...sunt tot în spital.
Mă lăsaseră ei acasă vreo 2 zile dar s-au complicat lucrurile. O să vă povestesc..
Operația în sine a decurs bine dar infecția post operatorie e teribilă.
Mă medichează (pansează?) zilnic, iau de 2 ori pe zi toradol (antidolorific puternic), îmi fac un antibiotic special cu dozator plus perfuzii de minerale non stop.
Dorm puțin și sunt ruptă de oboseală.
Merg la baie o dată la 2 ore (3l de perfuzii plus apă) și când merg trebuie să car cu mine copacul ăla cu sacul de perfuzii plus dozatorul de antibiotic instalat pe copac. Dozator care trebuie să nu uit să-l scot și să-l bag în priză , să-i anulez și sa-i activez alarma.
La patru ore mi-l schimbă și practic între una și alta n-apuc să adorm deloc.
Ziua e un du-te vino peste tot, controale, curățenie, facutul patului, medicamente...ce mai! ziua nu-i de dormit.
Și mai stă și baba asta cu ochii pe mine.
Ufffff!
E 12.30.... ar trebui să mănânc...dar nu mai pot să văd mâncarea asta, mi se-ntoarce stomacul....sunt anemică și-mi dau mereu carne, carne carne! Bleeeee
Azi e un sfert de pui fript cu cartofi fierți , un măr și minestrina (unfel de supă )
Nu pot să stau decât în pat, de-aia scriu rar...mi-ar mai trece timpul dar...mi-e tare greu.
Alternativa ar fi în picioare dar zilele trecute când am făcut pe eroina și am zis că pot să merg singură la ecograf mai aveam puțin și mă-ntindeam acolo pe jos, așa de sfărșită eram.
Și n-am așteptat mai mult de 15 min....dar na, eu credeam că am 43 de ani încă. În realitate corpul meu în perioada asta e mai bătrân decât bunica!
Eh....nu glumesc... mi-a zis mama ieri (e aici, a venit vineri) că i-a făcut niște analize (bunicii) și i-au ieșit niște valori scandalos de bune....
Na!....și eu ....aici.... mă chinui să stau 5min erectă.
m-am cam săturat fratilor.... credeți-mă.... îmi pierd toate endorfinele și toți neuronii.
Și azi e 8 martie.
Exact acum un an, exact exact.... m-am internat la celălalt spital.
Și era și Nan și Anubis și Steve, aveam flori și cărți și.... așa ca atunci cănd te operează pt prima oară..
Pe 9 m-au operat. Și de-atunci tragedie frate.
Din când în când, în mod cu totul inutil, știu,.... mă-ntreb cum ar fi fost dacaă.
Dacă aș fi ales alt spital.
Dacă aș fi rămas la Bv.
Dacă aș fi descoperit mai devreme totul.
Dacă...dacă.... oare chiar există destin? (altă întrebare inutilă....pfff....și mi-am promis să nu mi le mai fac....)
Oricum...cu pauzele de rigoare... s-a făcut aproape 13.
Baba s-a mai ridicat de vreo două ori ...și-acum chiar a dispărut undeva de vreo 5 min.
S-a trezit pe la 6 când au venit asistentele pt primele controale : temp. tensiune, medicamente, perfuzii,etc
Ea n-avea nimic de făcut dar s-a trezit.
Și s-a dus vreo 2 ore prin vecini. pe urmă a venit și fiul (cred că e avocat, că duce mereu o geantă de piele după el). A stat și el vreo oră și a plecat.
Deci de la 9 ea stă pe scaun și așteaptă s-o opereze.
Nu citește, nu face dantelă, nu doarme, nimic. Stă pe scaun și așteaptă.
Eu m-am întors cu spatele la ea (o văd în monitor) că nu vreau sa vorbim.
Din când în când răspunde la tel.
Are o sonerie de mori! Un mix de sârbă veselă, triluri de greier și manelească din aia de sintetizator....pfff.... e un motiv care se repetă de 6 ori și se termină cu un crescendo de sunete acute și dublate care indică clar faptul că s-a ajuns la momentul culminant....super! o să-i aduc aminte să-l închidă când o duc acolo la operat.
S-a făcut 12. Femeia e tot acolo.
Eu am făcut o plimbare de 180 pași pe hol iar la întoarcere, cu spatele la ea, știind clar că se uită la mine, am facut și vreo câteva rotiri de oase, jumătăți de genoflexiuni și imitație de înot. (cred că eram tare de tot...ar fi râs și curcile de mine dar na...simt că mă fosilizez stând atâta în patul ăsta.
Ea s-a uitat la mine !fără nicio jenă s-a uitat!
Putea să-și facă de lucru în baie, cu telul, pe hol sau na.... dar ți-ai găsit! se uitya frate la mine ...și când am terminat a zis : asta ar trebui să mai fac și eu, dar..."
Dar! Între timp stă cu fâșul ei maro pe ea. Peste pijamaua roz. Stă așa și așteaptă.
E clar că nu-mi place de ea, nu? E genul ăla care vrea repede să știe tot, să aibă și ea tot și să fie prietenă cu oricine. De curioasă ce e, aseară s-a blocat în baie.
Așa aș fi lăsat-o acoloooo!
Dar nu era genul discret, dimpotrivă, a început să zgâlțâie ușa, să scârtâie mânerul și să ciocănească disperat de dinăuntru.....
Acuma ziceți și voi.... să te-ncui în baia de la spital !!!
Bineee... am luat-o mai de departe ca să vă spun că ...sunt tot în spital.
Mă lăsaseră ei acasă vreo 2 zile dar s-au complicat lucrurile. O să vă povestesc..
Operația în sine a decurs bine dar infecția post operatorie e teribilă.
Mă medichează (pansează?) zilnic, iau de 2 ori pe zi toradol (antidolorific puternic), îmi fac un antibiotic special cu dozator plus perfuzii de minerale non stop.
Dorm puțin și sunt ruptă de oboseală.
Merg la baie o dată la 2 ore (3l de perfuzii plus apă) și când merg trebuie să car cu mine copacul ăla cu sacul de perfuzii plus dozatorul de antibiotic instalat pe copac. Dozator care trebuie să nu uit să-l scot și să-l bag în priză , să-i anulez și sa-i activez alarma.
La patru ore mi-l schimbă și practic între una și alta n-apuc să adorm deloc.
Ziua e un du-te vino peste tot, controale, curățenie, facutul patului, medicamente...ce mai! ziua nu-i de dormit.
Și mai stă și baba asta cu ochii pe mine.
Ufffff!
E 12.30.... ar trebui să mănânc...dar nu mai pot să văd mâncarea asta, mi se-ntoarce stomacul....sunt anemică și-mi dau mereu carne, carne carne! Bleeeee
Azi e un sfert de pui fript cu cartofi fierți , un măr și minestrina (unfel de supă )
Nu pot să stau decât în pat, de-aia scriu rar...mi-ar mai trece timpul dar...mi-e tare greu.
Alternativa ar fi în picioare dar zilele trecute când am făcut pe eroina și am zis că pot să merg singură la ecograf mai aveam puțin și mă-ntindeam acolo pe jos, așa de sfărșită eram.
Și n-am așteptat mai mult de 15 min....dar na, eu credeam că am 43 de ani încă. În realitate corpul meu în perioada asta e mai bătrân decât bunica!
Eh....nu glumesc... mi-a zis mama ieri (e aici, a venit vineri) că i-a făcut niște analize (bunicii) și i-au ieșit niște valori scandalos de bune....
Na!....și eu ....aici.... mă chinui să stau 5min erectă.
m-am cam săturat fratilor.... credeți-mă.... îmi pierd toate endorfinele și toți neuronii.
Și azi e 8 martie.
Exact acum un an, exact exact.... m-am internat la celălalt spital.
Și era și Nan și Anubis și Steve, aveam flori și cărți și.... așa ca atunci cănd te operează pt prima oară..
Pe 9 m-au operat. Și de-atunci tragedie frate.
Din când în când, în mod cu totul inutil, știu,.... mă-ntreb cum ar fi fost dacaă.
Dacă aș fi ales alt spital.
Dacă aș fi rămas la Bv.
Dacă aș fi descoperit mai devreme totul.
Dacă...dacă.... oare chiar există destin? (altă întrebare inutilă....pfff....și mi-am promis să nu mi le mai fac....)
Oricum...cu pauzele de rigoare... s-a făcut aproape 13.
Baba s-a mai ridicat de vreo două ori ...și-acum chiar a dispărut undeva de vreo 5 min.
mercoledì 2 marzo 2011
Duminica (a șaptea zi)
Meeerg! De două zile merg fără efort. Fac niste plimbări pe hooool!
Azi m-a văzut și prof. Pare ok.
Continuă să mă panseze de două ori pe zi…dar e bine
Iau încă antidolorifice de două ori pe zi dar e bine .
Vineri mi-au scos drenajul… m-au luat prin surprindere și n-am avut timp să mă sperii.
N-a fost chiar așa dureros dar nmai pentru ca mi-aduc aminte ca eu odată am avut vreo 7 tuburi care-mi ieșeau din abdomen, la donna bionica mă numeau.... atunci chiar că a fost teroare !!
Și colega mea de cameră e bine.
Azi a făcut câțiva pași singură, pe urmă s-a așezat pe un scaun lângă chiuvetă și tot treb ăluia ceva acolo cu un tub care mie-mi părea pastă de dinți…dar ea e complet știrbă!!
Era ! pentru că peste câteva minute cu dantura ei cea sclipitoare îmi spunea : mangia qualcosa, dai mangia!
ȘI mă pârăște și lui Steve, să știți, știe tot ce mănânc ! J E tare simpatică.
Mă bucur că sunt cu ea, e ca un copil !
Nan la fizio, Ko…acum să te ții frate, când va trebui să ia toată cartea aia de la capăt.
Pfff…am citit și eu din ea, pare o limbă străină!
Dar el nu e speriat, știe cum merge treaba….sunt și facultăți la care înveți puțin și-ți iei examenele mai ușor dar na, ..el a vrut-o pe asta ! Unde înveți sute și sute de pagini și când e cel mai bine ești în laborator ca să studiezi oi moarte. A vrut bicicletă acuma pedalează! (zice un proverb italian)
(Asta am scris-o duminică, după o săptămână..... de luni lucrurile aveau să se schimbe puîin, dar nu în favoarea mea... acum însă sunt mai bine...revin cu detalii)
Iscriviti a:
Post (Atom)