Toamna se numara bobocii

Toamna asta am așa de mulți boboci de numărat, mari și dolofani, încât nu știu cu care sa-ncep.
Fiecare boboc e un mic succes în felul lui, dar cel mai mult mă bucură bobocii din familia Sanatate.

Ex-bolnavii de cancer stiu de ce!!: de două ori pe an am intâlnirea cu oncologul la care e obligatoriu să mă prezint cu buchetul de analize, ecografii și raze.
Întâlnirea mea e peste vreo zece zile dar Steve mi-a făcut deja buchetul.
Ieri ecografie și raze, azi sânge.
Ecografia a fost așa-și-așa, dar practic orice om așa zis sănătos dacă și-ar face o ecografie ar descoperi că nu e perfect sănătos, o mică litiază, chist, umbră, calcul, ceva tot se va găsi la o atentă scanare abdominală, deci.... eu nu-mi fac griji.
Adica na...nu imediat :-)
Aștept și rezultatul celorlalte analize.
Ecografia cum ziceam, a relevat niște ganglioni îngroșați pe ici pe colo, un ficat puțin mărit dar nimic îngrijorător.
Analizele de sînge însă (5 eprubete scoase de Steve din brațul meu drept azi-dimineață la 6) mi-au adus soarele în casă și un zîmbet întins bine de la o ureche la alta.
Am toate motivele ca să-mi planific o excursie in Thailanda. E doar un exemplu....la fel de bine aș putea să mă duc la New York sau la țară să-l vizitez pe tata, idea e că am motive să sărbătoresc.

Transaminazele la 70 nu sunt în sine motiv de euforie, limita maximă a normalului ar fi 40 daaaar...anul trecut in noiembrie eu le avem la 120 deci...!
Câtă dreptate au buddistii când spun că fericirea și succesele sunt relative.
Niște valori așa de mari la analizele pentru ficat ar putea descuraja pe multă lume, dar eu mă bucur. Mult !
Sunt pe drumul cel bun. Segmentul acela de stradă dreaptă și fără gropi care vine după o succesiune de curbe periculoase.

De cînd am ieșit ultima oară din spital tot adaug, scot , schimb și în general mă străduiesc să trăiesc altfel decât până acum. Cu mai multă atenție și iubire față de corpul meu. Cu mai multă nepăsare pentru ceea ce nu pot să schimb. Sună pompos și publicitar dar în cazul meu e absolut veridic.
Și am norocul să-mi pot permite ceea ce mi-am propus.
Adică mai multă odihnă, mai multă mâncare sănătoasă, mai multe gînduri frumoase, mai multe zâmbete .
Am schimbat multe, mănânc aproape complet diferit, vorbesc mai mult cu prietenii, îmi fac mai multe cadouri, mă odihnesc și în general sunt mai mulțumită de mine.
Unul din lucrurile astea a făcut diferența, sau poate toate la un loc dar oricum ar fi, rezultatele se văd.
Ar putea fi efectul paharelor de sucuri bazice (morcov, sfecla, telina) sau a chilogramelor de fructe mâncate zilnic sau a comediilor mai dese văzute la TV, sau poate e efectul-Steve sau efectul-Nan...nu știu... n-aș putea da o rețetă sigură dacă mi s-ar cere un sfat, totul contează și nimic nu e la întâmplare. Mie îmi rămâne doar să mă bucur și să-i mulțumesc Universului încă o dată!

Azi Steve e de gardă și mâine în zori va fi la vânătoare, Nan e la Zoo și mâine probabil la capela Sixtină dar de sărbătorit vom sărbători, nu e nicio îndoială ^_____^.

Succese răsunătoare

Întrerup seria posturilor despre floricele, păsărele, mobile și design ca să scriu despre un eveniment important în familie.
Nu m-am mai lăudat de mult cu succesele fiului meu, nu de alta dar pe de o parte sunt ale lui și nu ale mele , iar pe de altă parte nici n-au fost evenimente importante.
Cum se-ntâmplă mereu, orice noutate durează trei zile, după care totul intră în modalitate 'normal'' și ''rutină zilnică''.Am scris eu cîte ceva despre primul lui an la veterinară dar pe urmă totul a devenit banal, sesiuni, examene, navetă, toceală și la final de an restanțe și tensiune.
I-au trebuit 3 ani ca să-ți dea seama cum să faci ca să nu ai restanțe și deci nici griji, să ai vacanța liniștită fără să aștepți încordat să vezi dacă ai luat restanța sau dacă ai intrat pe un loc la buget.
Probabil - și zic probabil- a muncit mai mult și chiar dacă nu-mi vine să cred rezultatele sunt  scrise frumos în lista de mai jos, la poziția nr. 22.(click pentru mărire)

Ok, 22 nu înseamnă mare lucru, nu e nici primul și nici măcar printre primii 10...dar pentru Nan e un succes. Meritat. Pentru mine neașteptat și de-a dreptul surprinzător.
I-au trebuit 3 ani dar până la urmă a învățat el cum stă treaba la facultatea lor. Nu e ca la alții, profesorii sunt exigenți, cer mult și nu-i interesează că majoritatea studenților sunt din afara \bucureștiului, bani pe cazare, bani pe trasport, bani pentru cărți, bani pentru orice. Ori înveți ori plătești (dar asta nu merge la orice materie), iar dacă plătești oricum primești doar nota cea mai mică deci tot la emoții treci anul.

Bine, deci 22 din 228. Nu e rău!
E pe prima listă, lista cu cei 24 de studenți fără restanțe. Glorios !
Din 22 de studenți doar 5 sunt băieți!! Cele mai bune veterinare vor fi fete, băieții nici nu se-aproprie de primele 10 locuri.
Nu sunt șanse de avansare în anii următori, deci mă grăbesc să mă bucur acum și să pun lista asta în albumul de familie drept pildă pentru nepoți ^__^

Fiecare lucru la locul lui

Terasa (3mx4,20m)

Fără să vreau și fără să-mi doresc am găsit soluția ideală, pentru mine, la întrebarea ''ce mobilă punem în hol?'' sau ''ce culoare merge mai bine pentru scaunele din bucătărie?''.
Când esști indecis cel mai bine e să aștepți. Mobilezul cu minimul indispensabil, folosești cutii sau părți din mobilele vechi și între timp lucrurile și culorile își găsesc singure locul.
De exemplu: dacă televizorul nu are încă un loc fix și nici o etajeră adecvată, o să-l poți ''plimba'' prin toată casa până găsești locul cel mai comod,  iar odată stabilit locul televizorului e mai ușor să găsești un loc pentru canapea.
Dacă deschizi tv-ul doar seara sau nici atunci, așa ca mine, atunci e mai bine să găsești un loc comod pentru lampa de citit sau pentru calculator  și uite-așa vei fi nevoit să alegi un fotoliu în funcție de exigenze, adică să nu se păteze de la o picătură de ceai, să fie ușor de mutat eventual, să reziste la ''trafic greu'' și deci să nu fie de culoare albă, galbenă, neagră.

Eh...și uite-așa după ce am schimbat de vreo trei ori locul canapelei, i-am găsit locul potrivit.
Cel puțin așa cred pentru că până acum am lăsat-o câte trei zile în poziții diferite și am așteptat să văd cât ne e de comodă. Acum că i-am stabilit locul mai rămâne culoarea.

Și uite-așa trec zilele și toamna e pe noi.
N-am apucat încă să merg la mare și tare speram să-mi fac măcar o baie anul ăsta.
Și nici de o plimbare la Roma încă n-am avut vreme.
Și zilele se duc, se duc ...
M-am hotărât însă ce fac cu terasa (foto sus)... un colț va vi amenajat cu masa, colțar și multe plante.
Iar un alt colț va fi echipat pentru fitnesss. Eh..?!
Un stepper, o bicicletă, o coardă, două greutăți,etc.

Amenajari, planuri, stiluri noi

Shabby (http://shabbychicinteriors.blogspot.it/2012/09/il-mio-bagno.html )

           În ultimul post, undeva spre sfârșit și în paranteză mă-ntrebam ce m-aș face fără Steve.
Eh...m-aș face, m-aș face!!....
 în primul rând aș face mult mai puțină curățenie. N-aș strânge de 5 ori pe zi cheile (două legături, cca 1kg/fiecare) ochelarii sau pachetele lui de țigări de pe masa din bucătărie. nu de alta dar deocamdata avem o singură masă.

În al doilea rând aș trăi în alt ritm zilele, ritmul meu lent și liniștit cu care se văd și copacii și culorile și oamenii si tot....aici nici nu știu cînd s-a dus săptămâna.

În al treilea rând  aș ieși pe stradă fără să mă uit după pisici fără stăpân; ieri am încercat să ademenesc, fără succes, o pisicuță neagră cu lăbuțe albe, dar n-am reșit nicium s-o conving să iasă de sub o mașină gri. Mi-e tare dor de Mitzu , s-a înțeles?

Și în al nu știu câtelea rând aș știi exact unde vreau să merg atunci când ies din casă și aș evita să colind magazinele de mobilă cu sandale cu toc, nu e deloc eficient.

Până la urmă, totuși, nu-i chiar atât de greu pe cât pare, e doar de mobilat un mic apartament. Provocarea e tocmai asta : a da stil și personalitate unui spațiu mic și fără cheltuieli prea mari.

În ultimii ani în designul de interior, cel puțin in Italia, se merge foarte mult pe valorificarea mobilelor vechi, eventual de familie.
Stilul shabby chic e tot mai căutat și mi-ar plăcea și mie să facem baia și un colț două în restul casei cu pereți îmbrăcați în lemn colorat sau un obiect de mobilier pe care să-l renovăm, iar cu Steve asta e chiar foarte posibil să se-ntâmple, dar nu chiar acum.

Sâmbătă de exemplu, am lăcuit și rașchetat o masă de lemn veche făcută de tatăl lui acum 30-40 de ani.
A fost chiar plăcut, iar măsuța asta  prăfuită și uitată la subsol, a devenit în câteva ore o masă importantă, familiară și cu tradiție.
Mie nu prea mi-au plăcut niciodată mobilele vechi, nici chiar cele antice, de valoare, dar cred că unul din motive e acela că nu le-am avut niciodată.În familia mea nu prea s-au cumpărat mobile care să merite să le păstrăm nici pentru valoarea materialului , nici pentru valoarea sentimentală. 
Evident e cu totul altceva.
Mobilele noi sunt frumoase, curate și elegante.
Dar cele vechi au multe povești de spus. Dau casei o altă căldură și o scot din anonimat.
E ca atunci când ieși în oraș și te-mbraci frumos, cu lucruri noi și elegante dar cu cerceii de la bunica.

Prima săptămână la Roma

Smochine smochine smochine

 Știu și eu că peste vreo 20 de ani o să călătorim dintr-o țară în alta așa cum mergem de la Brașov la București.  Sigur va fi așa pentru că lumea n-a mers niciodată înapoi, doar înainte.
Iar înainte, acum 20 de ani adică, eu nici nu visam să pot merge la Roma doar cu buletinul și cu un bilet de 100 de lei.
Probabil o sa avem cel  puțin doua case sau oricum o să ni se pară normal să căutăm locuri de muncă în altă țară, pe același job.
O să fim mai puțin nostalgici și mult mai practici.
O să ne obișnuim mai repede și o să ne plângem mai puțin.

Dar nu chiar de-acum, peste 20 de ani...acum încă e legal să ne plângem, iar eu asta fac de 4 zile încoace.
Dacă aș fi avut o conexiune internet care să zbârnâie ca cea din Ro, până acum ar fi știut tot poporul român că la Roma e frig, e vânt, casa lui Steve e prea mică, terasa e prea mare și străzile sunt prea aglomerate și prețurile sunt prea mari.

Aseară însă, după ce a plecat Steve la serviciu cînd am dat să închid obloanele am văzut un cer plin de stele și de norișori albi ca lâna și am știut că azi va fi zi cu soare. Și este.
Și când e soare parcă e mai ușor să vezi faimoasa parte pozitivă a vieții.

Deci iată cîteva puncte din lista pozitivă : casa în care tocmai m-am mutat e o casă nouă, proaspăt zugrăvită și cu bucătăria proaspăt mobilată. Are încă miros de vopsea și de lemn, meritul lui Steve care și-a sacrificat o vară ca să o facă locuibilă când ajung eu. \
Erau și flori pe masa din bucătărie !
Are o terasă de pe care se văd stelele noaptea și marea în zilele senine.
Are un balcon lung și frumos unde o să stăm mai mult decât în bucătărie pentru că iarna la Roma durează puțin iar dacă ninge e sărbătoare.
Toată casa are nevoie de mobile, de covoare, de lustre și de tablouri ca să prindă personalitate.
Steve e disponibil și de ajutor, deci... dacă nu va ieși cum vrem noi e numai și numai vina noastră.

Cu acestea fiind spuse, mă duc să mai măsor o dată sufrageria, mai exact colțul în care ar trebui să fie canapeaua și televizorul.... buon week-end tuturor ! :)

Ah...era să uit. Din cauza verii super călduroase, anul acesta smochinul lui Steve a făcut fructe până ieri. Cred că am mâncat deja 3 kg, cele de azi cred că sunt ultimele... încă nu m-am săturat de ele, dar Steve (ah Steve! ce m-aș face fără el) a congelat vreo două tăvi și a uscat vreo două borcane după metoda siciliană. Smochine uscate la soare, super dulci și super bune ^_____^

Un nou început

 In timp ce scriu, o rază galbenă de soare se-ntinde șmechera din balcon peste Mitzu, peste covor, pe parchet și se termină leneșă undeva pe sub televizor. Nu mai are ea strălucirea și puterea pe care-o avea în iunie, dar emană încă căldura zilelor de toamnă cu parfum de struguri copți.

Dacă n-aș avea valiza aproape gata în dormitor nici n-aș vedea ce frumos e septembrie la Brasov.
Nici Mitzu nu s-ar mira cum de , așa dintr-o dată, îl mângâi ca la-nceput și-l las să doarmă pe fotoliu.
Lucrurile vechi, înainte de orice plecare, capătă o altă valoare și se văd în altă lumină.

Am un bilet, numai dus, Otopeni-Roma. Luni. Mâine seară voi fi deja acolo. Nan mă duce până la aeroport, stau două ore in avion iar Steve mă așteaptă la Ciampino. În 20 de minute vom fi acasă.
Noua casă  pe care am reușit s-o mobilăm cu strictul necesar prin Internet, de la prietena Ikea.

O nouă casă, un nou început, o nouă toamnă plină de proiecte.Unele ale mele și multe altele a lui Steve. Ne-am cunoscut exact acum trei ani...hehe...și am trăit deja împreună cât pentru o viață.

Ulltimii 4-5 ani îi văd ca pe o successiune de curbe din ce în ce mai periculoase, un drum fără vizibilitate, cu ceață și polei din care nu mai reușeam să văd nici măcar orizontul, una dintre curbe m-a scos cu roțiler din față deasupra prăpastiei, alta m-a făcut să intru pe contrasens, iar cînd mi se părea că zăresc o ieșire era adesea o stradă înfundată.....dar ...cumva-cumva, iată-mă aici, cu geamantanul în mână, cu o strădă dreaptă înainte și  gata de un nou început.

Am uitat de mult câte case am schimbat, câte adrese și câte proiecte;
,Sunt din categoria celor care-și găsesc norocul pe drum, pentru că ori de cîte ori am făcut o schimbare importantă, pînă la urmă a fost înspre bine, a fost un pas înainte valabil și solid.
Și totuși încă mi-e teamă de noutăți, seara mă gîndesc că e mai bine să rămân în cercul meu comod de lucruri și oameni cunoscuți, dar dimineața mă trezesc și-mi fac curaj și iar intru întro aventură cu oameni noi și situații inedite.
Iar sentimentele cu care pornesc sunt un amestec de nostalgie, de nerăbdare, de teamă și de bucurie.

E o provocare cu gust efervescent de adrenalină pe care o iubesc și pe care o detest dar pe care nu încetez să o caut (cum bine citeam undeva ziele trecute).

Drum bun celor care asemenea mie, inaugurează o casă nouă, un proiect nou, un an nou școlar ...forță și curaj celor care încă n-au trecut de zona cu ceață....și.ne-auzim de la Roma ^___^  !!