venerdì 3 agosto 2012

Seri răcoroase de iulie

Despre seara de sâmbătă, 29 iulie, pot spune doar că mi-ar plăcea s-o reeditez.
Și n-aș schimba nimic, nici prietenii, nici terasa, nici florile, nici tortul, nici meniul, nimic.
POate doar, dacă ar fi posibil, aș prefera o masă rotundă ca să putem vorbi toți cu toți ^__^
În rest a fost exact așa cum mi-aș fi dorit.

Italienii care sunt un popor sociabil și vorbăreț se-ntâlnesc în fiecare sâmbătă sau duminică în felul ăsta. NU mereu la restaurant, terasa sau balconul sunt la fel de comode. Și nu mereu cu feluri de mâncare sofisticate. Două spaghete cu usturoi și ardei iute nu necesită nici timp nici efort, iar dacă nu e o sărbătoare specială 2 farfurii de plastic te scapă și de spălatul vaselor.
Ceea ce se caută e taifasul, statul la taclale, glumele, prietenia.
Italienii rareori se-ntâlnesc ca să bea, dar simt nevoia de a sta împreună și asta e minunat.

A mai rămas încă o lună întreagă de vară, avem timp să profităm de căldura ei.
Proprie și figurată, bye