Buletin informativ

Regina_Viarum

În micul orășel din sud, sudul cetății eterne cum i se mai spune Romei, trăiesc peste 40 de mii de locuitori, italieni în marea lor parte urmați de români, albanezi, polonezi, ruși, indieni, ETC.
ETC, l-am scris cu majuscule pentru că în cazul de față înseamnă 93 de națiuni!
Ultimii în listă sunt doar câte unul, adică 1 irlandez, 1 australian, 1 finlandez, 1 bolivian și tot așa vreo 22 de națiuni cu un singur reprezentant înregistrat la primărie la evidența populației.
Români suntem 1.850.

Micuțul orășel pe care am să-l numesc Alb, de la prescurtarea numelui, are cu 1.500 de femei mai multe decât bărbați iar vârsta medie a locuitorilor este de 41,5 ani.
Salariul mediu anual pe cap de locuitor este de 11.687 euro.
Numărul total de mașini era de 23.760 (în 2009).
Alb e situat în zona Castelli Romani și este unul din sediile bisericii catolice, locul unde se retrage Papa în lunile toride de vară la castelul lui de lângă lac.

Așezat întro zonă colinară, îl desparte doar 20 de km de mare și tot 20 de Roma de care se leagă prin antica si frumoasa stradă Appia.

Din cauza dezvoltării urbane frenetice străzile care duc la Roma s-au înmulțit dar via Appia rămâne încă funcțională după aproape 2000 de ani! Probabil cea mai cunoscută stradă romană rămasă până astăzi faimoasa Appia era numită de către romani "regina viarum"

Acești 20km depărtare de capitală îi permit să aibă din punct de vedere administrativ statut independent de oraș ceea ce pentru mine înseamnă foarte mult.

Mutându-ne aici, mai ales eu, a trebuit să schimbăm tot ceea ce era de schimbat, casă, mobile, reședință, medic de familie, buletin, etc
Zilele libere ale lui Steve le petrecem pe la primărie, pe la poliție, pe la Ikea și iar pe la primărie.
A mers mai repede decât ne așteptam, birocrația nu lipsește cu desăvârșire dar la ghișee și prin birouri se zâmbește des și asta face mult.
Practic am rezolvat aproape tot ceea ce e un rezultat strălucitor pentru că nici unul dintre noi n-avea experiență suficientă, nu știam nici ce avem de făcut, nici de unde să începem.
Am început întro dimineață nu prea devreme întrebând un pensionar unde-i primăria.
Vremea a ținut cu noi, cald, soare, dimineți răcoroase.
Vântul care amenința să ne ia cu terasă cu tot s-a potolit și el și pare să fi fost doar o excepție.
Seara nu se mai poate mânca afară, dar la prânz încă da.
Cu mobilatul ne-am oprit imediat după ce a plecat Nan din cauza problemelor administrative de care vorbeam dar o să începem cu spor imediat ce ne mai liniștim.
Cam atât pentru astăzi, dau legătura în țară ^..^

Baia și alte proiecte

 

     Baia e gata și arată cam așa:

ne-am grăbit să cumpărăm măcar strictul necesar înainte de a veni Nan și până la urmă rezultatul final nu e rău dar arată puțin cam prea anonim...dar la asta vom lucra când vom ieși toți la pensie...deocamdată ne folosim de ea așa cum e. Soldatul alb cu rafturi din spate e foarte util, la fel e și multi-suportul de prosoape cu etajeră, cu puțin eforrt anul viitor dăm jos toată gresia și o înlocuim cu lambruri de lemn colorate. Ar trebui sa iasă super...dar e doar o idee încă.



În rest n-am mai făcut aproape nimic. Așa se-ntâmplă atunci când ai strictul necesar și afară sunt încă zile frumoase de toamnă.
 Ieri de exemplu am fost la mare, azi Steve e de gardă  iar mâine vine omul să ia măsurile pentru grilaje la geamuri....și uite-așa trec zilele și vine iarna.
Dar până vine iarna îmi petrec zilele în balcon unde am improvizat un loc unde să mâncăm (și nu numai), deocamdată o masă de plastic, câteva scaune, câteva perne, câteva etajere pentru fructe și un colț unde calc.
Vara nu e nimic mai prețios pentru călcat decât un colț de balcon la umbră și la aer curat...nici n-aș fi crezut. Practic un balcon mare e ca vechile bucătării de vară de la țară, iar aici ar fi loc suficient să și gătesc...dar la asta o să mă gândesc într-o după-masă geroasă de iarnă.

 

Despre țânțari, internet și umezeală

Alarmă țânțari ! E plin de țânțari-tigru !*
Mari, grași, cu tupeu și cu suflet de vampir.
Îi văd dimineața cum roiesc în jurul balconului și-mi vine să fac temenele de mulțumire Universului care prin nu se știe ce metode reușește să mențină un echilibru de supraviețuire a tuturor speciilor pe pământ, inclusiv homo sapiens.
Ar fi destul să scape de sub control câteva milioane de țânțari și am fi KO toți în câteva zile.
În trei săptămâni de când suntem aici, ne-au înțepat pe toți de nenumărate ori, de câteva ori am crezut chiar că e o reacție alergică la altceva, atât eram de plini de puncte roșii și de mâncărimi și de bube mari cât o monedă de 1leu, iar locul scărpinat se umflă de parcă ar fi frâmântat cu drojdie.
Am tot așteptat să plece dar cred că și ei așteaptă același lucru așa că azi mi-am cumpărat pastile, sprayuri și lumânări parfumate. Ori eu ori ei! E bătaie, țineți-mi pumnii și rugați-vă pentru specia umană în general.
N-ar fi drept să câștige ei, nu de alta dar ar da naștere la copii-țânțari cu risc crescut de cancer, ba poate și cu malformații și sistem imunitar necorespunzător, asta din cauza radiațiilor și citostaticelor care se vor transmite prin sânge din generație în generație și din tată în fiu de țânțar de-a lungul multor zile și săptămâni cât va dăinui specia lor, dacă va mai dăinui.

E mare bătaie și pe banda de conexiune la internet.
Cred că dimineața în jurul orei 8 e cel mai cumplit război internautic din zona Castelli romani, mi-l imaginez cumva ca urcarea în autobuzul de Săcele acum 20 de ani. Urcă cine poate, cine nu poate așteaptă următorul aubobuz și încearcă să se plaseze strategic în fața ușii, eventual alergând pe lângă autobuz până când oprește în stație. Și iar urcă cine poate și cine nu, rămâne pentru următorul autobuz și tot așa pentru că autobuzele nu sunt suficiente. Biletele se vând la același preț dar urcă numai cine poate.
Eu, asta-i absolut sigur, n-am învățat încă ce să fac ca să intru și eu pe bandă, adică în primele autobuze, adică să mă conectez și eu așa cum face și ultimul român din Cucuieții din deal.
Toată ziua încerc dar numai câteodată, foarte rar, reușesc să iau și eu câțiva biți.
Cred că nu dau destul din coate, sau n-am echipament corespunzător, sau nu știu eu cum funcționează treburile pe-aici. Și nici nu prea am pe cine să-ntreb pentru că ziua suntem numai eu și țânțarii în zona.
Noaptea, noaptea e altceva...nu știu de ce, dar se schimbă treburile. Mă lasă și pemine să intru, pot să deschid messengerul, pot să deschid și câteva pagini mai ușoare, pot să scriu pe blog. Nu pot nici să visez la you tube dar cui îi pasă de you tube !! Sunt de-a dreptul fericită dacă deschid pagina de Google în 10 sec.

Și mai e ceva, e cald, căldură umedă ca de seră deși am sărit deja în luna octombrie.
Mai e ceva, zona e plină de români. Asta n-ar fi neapărat rău, dar de câte ori mă întâlnesc cu ei la supermarket le văd coșurile pline de bere și rămân cu bună ziua pe limbă.

Cam astea au fost elementele cu și despre care să mă plâng.
Închid repede pentru că mai am câteva pagini deschise și nu e sigur că ține netul.

 Articolul de mai jos spune că nu era destul țânțarul tigru sosit în Italia din SUA în 1990, acum sosește și verișorul lui, țânțarul corean!
Considerate speciile cele mai invazive de pe Terra, țânțarii depun ouăle în apa unde rezista 7-10 zile, iar dacă lipsește apa rezistă în stand-by până când se îmbunătățesc condițiile atmosferice.
Sfaturi utile: creșteți pești roșii și lilieci care sunt innebuniți după țânțari. Folosiți extract pur de usturoi dar nu ieșiți din casă în următoarele 3h, mirosul de usturoi e teribil de eficient, ține departe orice suflare!
* - Non bastava la zanzara tigre a tormentare l’estate degli italiani. Ora arriva anche una ‘cugina’ del temibile insetto bianconero: e’ la zanzara coreana (Aedes Koreicus),
- La zanzara tigre, considerata la specie piu’ invasiva del pianeta è arrivata in Italia dagli Stati Uniti nel 1990 attraverso copertoni usati importati da una fabbrica veneta. Dopo qualche anno si diffonde in Emilia-Romagna, dove trova condizioni climatiche e ambientali ideali. Nel 1997 arriva a Roma e tre anni dopo si propaga in altri paesi europei. Per rallentarne la diffusione le autorità comunali devono bonificare dopo ogni temporale i tombini e le pozze di acqua nei luoghi pubblici senza dimenticare le aree cimiteriali.

Chi ha una fontana in giardino dovrebbe allevare pesci rossi ghiotti di larve di zanzare. Occorre inoltre coprire ermeticamente i serbatoi di acqua e utilizzare larvicidi venduti in farmacia .
La questione dei sottovasi è importante, perché le uova delle zanzare normali per trasformasi in adulto devono restare sempre nell’acqua per 7-10 giorni, altrimenti le larve muoiono. Le uova della zanzara tigre sono più resistenti, se manca l’acqua si mettono in “stand by”, e si riattivano quando le condizioni atmosferiche migliorano.