Măcar de-aș putea scrie...

E 11.30.  Colega mea de camera sta pe scaunul din fața patului ei.
S-a trezit pe la 6 când au venit asistentele pt primele controale : temp. tensiune, medicamente, perfuzii,etc
Ea n-avea nimic de făcut dar s-a trezit.
Și s-a  dus vreo 2 ore prin vecini. pe urmă a venit și fiul (cred că e avocat, că duce mereu o geantă de piele după el). A stat și el vreo oră și a plecat.
Deci de la 9 ea stă pe scaun și așteaptă s-o opereze.
Nu citește, nu face dantelă, nu doarme, nimic. Stă pe scaun și așteaptă.
Eu m-am întors cu spatele la ea (o văd în monitor) că nu vreau sa vorbim.
Din când în când răspunde la tel.
Are o sonerie de mori! Un mix de sârbă veselă, triluri de greier și manelească din aia de sintetizator....pfff.... e un motiv care se repetă de 6 ori și se termină cu un crescendo de sunete acute și dublate care indică clar faptul că s-a ajuns la momentul culminant....super! o să-i aduc aminte să-l închidă când o duc acolo la operat.

S-a făcut 12. Femeia e tot acolo.
Eu am făcut o plimbare de 180 pași pe hol iar la întoarcere, cu spatele la ea, știind clar că se uită la mine, am facut și vreo câteva rotiri de oase, jumătăți de genoflexiuni și imitație de înot. (cred că eram tare de tot...ar fi râs și curcile de mine dar na...simt că mă fosilizez stând atâta în patul ăsta.
Ea s-a uitat la mine !fără nicio jenă s-a uitat!
 Putea să-și facă de lucru în baie, cu telul, pe hol sau na.... dar ți-ai găsit! se uitya frate la mine ...și când am terminat a zis : asta ar trebui să mai fac și eu, dar..."
Dar! Între timp stă cu fâșul ei maro pe ea. Peste pijamaua roz. Stă așa și așteaptă.

E clar că nu-mi place de ea, nu? E genul ăla care vrea repede să știe tot, să aibă și ea tot și să fie prietenă cu oricine.  De curioasă ce e, aseară s-a blocat în baie.
Așa aș fi lăsat-o acoloooo!
Dar nu era genul discret, dimpotrivă, a început să zgâlțâie ușa, să scârtâie mânerul și să ciocănească disperat de dinăuntru.....
Acuma ziceți și voi.... să te-ncui în baia de la spital !!!


Bineee... am luat-o mai de departe ca să vă spun că ...sunt tot în spital.
Mă lăsaseră ei acasă vreo 2 zile dar s-au complicat lucrurile. O să vă povestesc..
Operația în sine a decurs bine dar infecția post operatorie e teribilă.
Mă medichează (pansează?) zilnic, iau de 2 ori pe zi toradol (antidolorific puternic), îmi fac un antibiotic special cu dozator plus perfuzii de minerale non stop.
Dorm puțin și sunt ruptă de oboseală.
Merg la baie o dată la 2 ore (3l de perfuzii plus apă) și când merg trebuie să car cu mine copacul ăla cu sacul de perfuzii plus dozatorul de antibiotic instalat pe copac. Dozator care trebuie să nu uit să-l scot și să-l bag în priză , să-i anulez și sa-i activez alarma.
La patru ore mi-l schimbă și practic între una și alta n-apuc să adorm deloc.
Ziua e un du-te vino peste tot, controale, curățenie, facutul patului, medicamente...ce mai! ziua  nu-i de dormit.
Și mai stă și baba asta cu ochii pe mine.
Ufffff!

E 12.30.... ar trebui să mănânc...dar nu mai pot să văd mâncarea asta, mi se-ntoarce stomacul....sunt anemică și-mi dau mereu carne, carne carne! Bleeeee
Azi e un sfert de pui fript cu cartofi fierți , un măr și minestrina (unfel de supă )

Nu pot să stau decât în pat, de-aia scriu rar...mi-ar mai trece timpul dar...mi-e tare greu.
Alternativa ar fi în picioare dar zilele trecute când am făcut pe eroina și am zis că pot să merg singură la ecograf mai aveam puțin și mă-ntindeam acolo pe jos, așa de sfărșită eram.
Și n-am așteptat mai mult de 15 min....dar na, eu credeam că am 43 de ani încă. În realitate corpul meu în perioada asta e mai bătrân decât bunica!
Eh....nu glumesc... mi-a zis mama ieri (e aici, a venit vineri) că i-a făcut niște analize (bunicii) și i-au ieșit niște valori scandalos de bune....
Na!....și eu ....aici.... mă chinui să stau 5min erectă.
m-am cam săturat fratilor.... credeți-mă.... îmi pierd toate endorfinele și toți neuronii.

Și azi e 8 martie.
Exact acum un an, exact exact.... m-am internat la celălalt spital.
Și era și Nan și Anubis și Steve, aveam flori și cărți și.... așa ca atunci cănd te operează pt prima oară..
Pe 9 m-au operat. Și de-atunci tragedie frate.
Din când în când, în mod cu totul inutil, știu,.... mă-ntreb cum ar fi fost dacaă.
Dacă aș fi ales alt spital.
Dacă aș fi rămas la Bv.
Dacă aș fi descoperit mai devreme totul.
Dacă...dacă.... oare chiar există destin? (altă întrebare inutilă....pfff....și mi-am promis să nu mi le mai fac....)

Oricum...cu pauzele de rigoare... s-a făcut aproape 13.
Baba s-a mai ridicat de vreo două ori ...și-acum chiar a dispărut undeva de vreo 5 min.