stand by again

Probleme tehnice...
PC meu e din nou pe butuci....
Intru si eu in standby pentru cateva zile,
bye!

Despre Berlusconi, Monti și Islanda

In Italia se vorbește de trei zile numai despre "un eveniment istoric" de "o schimbare epocală"; dacă n-aș fi din țara lui Băsescu aș zice că e doar povestea cu lupul, o schimbare teatrală și ridicolă.
Au fost mii de persoane zilele astea în piață, unele îl huiduiau pe Berlusconi, altele aruncau cu monede, altele îl insultau și hăhăiau inconștiente de ceea ce se-ntâmplă cu adevărat.
Napolitano l-a ales în graba mare pe Monti și mulțimea a răsuflat ușurată pentru moment.
La Milano Bursa s-a redresat puțin, se așteaptă măsurile de criză și totul continuă ca și până acum.
La Tv se văd aceleași personaje și se aud aceleași discuții prăfuite, aceleași certuri între membrii acelorași partide.
Nimic nu s-a schimbat.
Esența e exact aceeași.
Problemele economice ale Italiei au rămas fix acolo unde erau.
A fost chemat Monti așa cum în Grecia a fost chemat Papademous, ex bancari amândoi.
Nu salvează nimeni economia și poporul, sunt salvate doar bulimicele bănci mondiale.
Italienii sunt îngrijorați, somajul a crescut, prețul benzinei și al alimentelor crește încet, toți murmură dar nimeni nu știe ce ne-așteaptă și cum ne vom așterne de mâine încolo.
Totul e posibil. Falimentul Greciei e doar începutul unui faliment mai mare. Grecia era membră a frumoasei Euralandia în care se folosea moneda de schimb europeană.
Eurolandia cea unită a lăsat-o de izbeliște pe micuța Grecie.
Ce lecție e asta pentru celelalte popoare europene ?
Marea uniune și versatilul euro sunt fragile, perisabile și fățarnice.
Un prieten care te lasă la nevoie. Sau poate doar o cinică momeală construită atent și încet cu mult timp în urmă.
Eu nu cred că italienii trebuie să fie mai preocupați decât alții, nu cred că celelalte state europene stau mult mai comod în scaunul economiilor lor clădite pe euro.
Întrebarea nu e dacă Europa e sau nu e falimentară că când vor declara falimentul.
"Dacă" se poate folosi doar în cazul cetățenilor, a popoarelor luate individ cu individ și familie cu familie.
Dacă fiecare persoană va fi de acord cu falimentul țării ei și cu plata datoriilor către uriașele bănci europene.
Cam asta citesc eu prin ziarele și articolele de pe net din ultimele luni.

Și apropo de dezinformarea despre care vorbeam în postul anterior, cazul Islandei e un alt exemplu de dezinformare fățișă, ghidată, instrumentalizată.
Dacă am timp întro zi o să traduc un articol interesant despre cazul Islandei.

http://www.ilcambiamento.it/lontano_riflettori/islanda_rivoluzione_silenziosa.html

Trecută și ea prin furcile crizei economice din 2008 și obligată să plătească datorii enorme pentru următorii 15 ani băncilor mondiale, s-a răzvrătit democratic. "Revoluția silențioasă" au numit-o.
Prima țară în lume cu o constituție rescrisă în crowsourcing (colaborând în web).

Criză și schimbări

- Berlusconi demisionează, știi nu?
- Daaa, vezi să nu!
- Dechide televizorul
Televizorul :- Lo spread 570, Btp aproape de pragul fatidic de 7, reuniune la palatul Chigi, Napoletano îl numește pe Mario Monti senator pe viață și caută un guvern tehnocrat de tAmpon, alegeri electorale în februarie, alegeri electoral cât mai repede, criză, criză...etc.
- Mezzo disastro. Și Spania? s-a redresat în 3 luni?
- Încă nu s-a redresat dar încearcă. Televizorul e un instrument de dezinformare, ne dă exact știrile de care n-avem nevoie în timp ce în lume se-ntâmplă lucruri grave despre care nu știm nimic.

În primăvara asta cota șomajului în Spania atinsese 22%. Unul din doi tineri era șomer.
Ce-au făcut ?
Au organizat mișcarea indignados care mai apoi s-a propagat în toată Eurolandia. Dar a ăplecat de la ei, din piața principală a Madridului în mai anul ăsta. Iar noi n-am știut nimic, la televizor erau obișnuitele certuri politice, crime, modă, orice altceva cu care să ne țină ocupați dar nu știrile importante.


INDIGNADOS



Au folosit internetul așa cum trebuie folosit, așa cum va fi folosit tot mai mult de-acum încolo.
Și-au format grupuri pe facebook, și-au trimis mailuri și mesaje prin care s-au organizat în piața Puerta del Sol în 17 mai 2011.
Așa cum zice persoana intervistată din filmulețul de mai sus, au stat acolo 32 de ore. A venit poliția și-a încercat să-i trmită acasă. La început cu amenințări, pe urmă cu frumosul, pe urmă cu mici violențe ici și colo așa cum le stă bine polițiștilor.
Înmomentul în care au început amenințările serioase cu atac direct la persoană lucrurile s-au precipitat.
Mesajele s-au propagat prin aceeași rețea internet-mesagerie și din vorbă-n-vorbă piața s-a umplut.
Pe mine m-a emoționat filmulețul.
L-am văzut în iulie și nu-mi venea să cred că n-auzisem nimic despre evenimentul de la Madrid.
Mii de oameni care au protestat în piața principală a unei capitale europene.
Mii de tineri care au știut cum să se comporte ca să nu poată fii împrăștiați sau arestați pentru fapte pe care nu le-au făcut.
Filmulețul ăsta e răspunsul la tot pesimismul din jurul nostru, la nevoia globală de schimbare.
Iar schimbarea se va petrece cu ajutorul mijloacelor moderne dar va pleca din conștiințele noastre.
Atunci când vom fi pregătiți să recunoaștem că suntem ceva mai mult decât o mașină care trebuie să muncească și să consume și iar să muncească.
În Italia vârsta pensionării s-a tot ridicat. A ajuns la 67 dar cu lichidarea după doi ani.
Dacă ai noroc deci, după 70 de ani o să poți face ceea ce ți-ai dorit. Să stai pe prispa casei tale, să dormi cât vrei, să mergi în vacanțe, să te plimbi liniștit cu cățelul, cu nepoții, cu un prieten. Iar până atunci muncă și iar muncă.

Spaniolii au obținut multe cu mișcarea asta. Alegerile electorale se vor ține luna asta iar schimbările constituționale și plnurile de refacere au fost deja scrise.
Grecia e falimentară, Italia stă pe marginea prăpastiei.
Irlanda și  Portugalia agonizează și ele.
Ce s-a ales din toată Eurolandia și cât va mai rezista eurinul nostru?

Citesc ici și colo că băncile triumfă, că ăsta a fost planul lor și de-aici va începe dominația lor.
Probabil că așa va fi, un nou sistem mai puternic decât guvernele va guverna lumea.
O schimbare majoră.
Dar eu cred încă în puterea oamenilor. Uitați-vă bine la filmul de mai sus, există un moment în care în piață începe ploaia. Uitați-vă ce-nseamnă solidaritatea umană și cât de multe poate face.
Uitați-vă la polițiștii dezlănțuiți care se aruncă ca niște câini turbați la oameni nevinovați și la felul în care oamenii rezistă uniți planului de non-violență.
Pe mine m-au impresionat.
Omul în esența lui e puternic iar dacă se unește cu alți doi trei, zece oameni devine o forță de nestăvilit.
Doar că ne-au învățat să ne uităm la televizor și să credem că suntem slabi și că n-o să se schimbe niciodată nimic. Că trebuie să muncim, să ascultăm ce ni se spune și să primim cât ni se dă și să așteptăm pensia dacă vrem să ne bucurăm de zile liniștite.

Case, case, case

Un apartament vechi, întrun cartier cu blocuri "comuniste" gen semilună dar la 10 min. de locul de muncă.
Sau un apartament nou, întrun bloc tip vila la 40 min. de locul de muncă?

Un apartament cu gresie faianță din '95 întrun bloc înghesuit de 8 etaje.
Sau un apartament nou cu finisaje noi întrun bloc-vila de tip parter-etaj-mansarda?

Pimul are 2 bai, trei camere mari, bucatarie mare, loja de 10mp unde se poate manca vara și un parc verde tot timpul anului care se vede de la toate ferestrele. E la etajul 3 si are toate serviciile în fața casei (piața, magazinele, poșta, stația de autobuz, tot)
Defecte: e un bloc urât, lung și înalt, plin de oameni puși unul peste altul ca-ntrun stup, băile n-au fereastră, liftul e mic, scara blocului e sumbră și poziționată prost.
Dar e aproape de spitalul lui Steve, are vreo 90 mp, cu beci și parcare sub bloc, toți prietenii și rudele lui sunt aproape.

Al doilea e un apartament cu patru camere și două băi de vreo 80 mp, cu două balcoane mari, douaă băi cu ferestră, bloc de carămidă cu 8 apartamente în total, finisaje de calitate cu scări de marmură termopane de lemn, cartier nou, verde, luminos, aerisit, elegant.
Defecte: în afara Romei, departe de serviciu, rude prieteni, camere micuțe dispuse pe două etaje, al doilea etaj e mansardat.

Prețul e aproape la fel. Cca 250 de mii de euroi!!! o să angajăm o căruță, un încărcător, un bodyguard, și un contabil ca să putem plăti atâția bani.

La multi ani! Auguri! Happy happy birthday !

Era o toamnă foșnitoare și caldă la Brașov acum 22 de ani, așa ar spune unii în stil beletristic…o toamnă cum rar vezi în orașele de munte la-nceputul lui noiembrie.

El făcuse de multă vreme cererea, îi fusese aprobată, își alesese părinții, țara, prietenii, câteva pasiuni și restul….cum o vrea Dzeu. Se știe, unele lucruri le putem alege, altele vin la pachet împreună cu ce am ales.Se numeste destin.

Trecuseră deja momentele alea, le și uitase, acum era deja la primul mare obstacol. Trebuia să se nască frate !

Pfff….mare emoție. Frică la greu. Adrenalina care țâșnește spre peretele stomacului, tâmplele care-ți zvâcnesc,gândurile care-o iau razna fără să le poți controla, lacrimi, medici, injecții, violențe, nu era o chestie faină. Clar. Nu mai avea răbdare, vroia să scape cât mai repede.

Îi fusese impus (prin destin !)să fie băiat educat și să-ncerce să țină cont și de părerea altora.

Bine. Părea simplu, dar încă dinainte de-a se naște? la primul obstacol tzac prima taxă?! deja erau vreo 3-4 indivizi necunoscuți de care trebuia să țină cont pentru viitorul lui.

Medicii ziceau că trebuie să se nască spre sfârșitul lunii. Te pui cu ei din prima zi?!

Maică-sa promisese că lucrează până pe 15, vrei să rămână fără serviciu’?

Taică-su încă nu găsise nicio casă ….să-l mai păsuiască și pe el vreo câteva zile?

Mătușă-sa a dat în cărți și-a zis că ar fi bine să iasă Săgetător nu Scorpion., vrei să nu-i iasă pasența chiar la tine?

Și cum să mai stea frate acolo?? se cam săturase de meniul amniotic cu lichide. crescuse deja destul, stătea pe zi ce trece tot mai incomod, îi crescuseră exagerat unghiile și mai era și chestia asta cu nașterea.

Era prea mare tensiunea. Nu mai putea aștepta, moșule!. Se trezea zilnic cu freza transpirată gândindu-se dacă va fi dureros, dacă o să fie prea multă lumină, prea multe asistente neîndemânatice, prea rece apa, prea mulți copii...era terorizat.

Putuse însă să-ți aleagă părinții, tot era ceva.

Stătuse mult pe gânduri: tații sunt importanți dar cu mamele e șmecheria, alea-ți fac viața amară frate…alea chiar că trebuie să ți le-alegi atent..

Era plin de femei  în sala aia când s-a dus el să vadă „candidatele”, de toate națiile și de toate felurile.

Unele știau perfect de ce sunt acolo și ce vor. Mamăăă, de astea era mai bine să te ferești. Păi îți dai seama? unele vroiau un fiu ca să îl facă balerin, altele îl vroiau ca să facă el, fiul, ceea ce nu fuseseră ele în stare să facă toată viața lor, altele îl vroiau ca să fie realizarea vieții lor, altele ca să le fie bastonul la bătrânețe, altele ca să le-aducă un ceai când o să fie bolnave…. Veniseră unele frate, cu programul făcut și taxele plătite deja pe la școli și profesori particulari pentru toate alea iar asta chiar că era mai rău decât să se nască pe undeva prin Vietnam la cules de orez.

Greu frate, și nu-i plăcea să aleaagă și n-ai cum să te substragi că cine știe ce mai iese.

Se pusese serios pe treabă eliminându-le pe cele mai nebune incompatibile.

Erau frate câteva, mooaaamă, bune! Dar bune rău, veniseră cu tocuri și cu fuste d-alea strâmte, cu lăptării umflate și cu mușchi întinși! i-a tremurat mâna când a trebuit să le taie de pe listă! să umbli cu alea de mână toată ziua, să bei lapte de la ele când vor mușchii tăi, să te ții de fustele lor, să te strângă alea-n brațe omule… , șef!   dar să-i vezi pe toți pe urmă cum se holbează la ele sau să te care la „shoping” de două ori pe zi, să stai s-aștepți pe la manichiură mort de foame până ….  nah, să fim serioși, mai bine nu.

A lăsat la urmă vreo trei patru cât de cât potrivite.

Dar nici una nu era așa cum ar fi trebuit, au și ele deja părinți, țară, meserie, destin....iar tu, ultimul venit, trebuie să găsești calea prin care să-ți îndeplinești misiunea în mijlocul lor… cumva…. Na, nu se poate explica, că oricum ce vezi acolo uiți imediat ce te naști, pe loc!. Aterizezi întrun spital (dacă ai noroc) și ți s-a șters tot hardul, habar n-ai ce cauți acolo, te ia frigul și frica și o dai pe plâns un-doi. Dar pe urmă începe să fie mai bine, îți dau lapte, te-mbracă, te consultă, te duc acasă, se ocupă toți de tine, ..ce mai, în sfârșit începe!.

Dintre alea trei patru rămase, era una pe undeva prin Peru dar bărbatu-su era deja fără dinți și o dădea cam des pe beutură deci a scos-o repede și pe asta.

Mai era una prin America, sportivă faină și ea și bărbat-su, concursuri, antrenamente, posibilități, potențial, dar era cam bătrână pentru gustul lui, și cam prea ahtiată după medalii și trofee d-alea, nu că lui nu-i plăcea sportul, dar parcă nu chiar așa frate, oricum o tăiase și pe ea.

Ultima avea o fermă de animale pe undeva prin noua zeelandă, acolo chiar că ar fi fost super, aveau ăia de toate frate, oi, rugby, terenuri, ferme, parlament, democrație.

Față de asta, maică-sa, asta de-acum, era o fată tânără și naivă dar….era ceva cu aia din Nw Zeel. , nu era sigură pe ea, avea tot felul de depresii și de pasiuni ciudate și parcă nici nu-i prea păsa de copii.

O alesese pe asta, una de undeva din estul Europei, nu că era cine știe ce, dar prin eliminare nu găsise una mai bună. De fapt, asta nici nu prea știa de ce-i acolo, ajunsese din greșeală, încercase pe la alte intrări dar până la urmă s-a dumirit ea cum stă treaba, o să nască, o să fie mama unui copil. La 23 de ani. SE vedea pe ea că moare de frică, n-avea nici casă, era plin de comuniști, părinții de la țară, greu. Habar n-avea ce-o așteaptă dar era hotarâtă și se putea face echipă cu ea.

I s-a făcut și milă de ea, s-a uitat în ochii Lui și-a zis răspicat „o iau eu omule, o să ne descurcăm că-i fată bună, o mai ajut și eu pe unde nu se descurcă și cumva cumva o s-o scoatem la capăt. O iau eu, am zis”

Părea femeie de comitet, se vedea că o să-l lase să facă ce vrea el, asta cel puțin când nu era nervoasă, că și astaaa…avea și ea pandaliile ei, se visa ba actriță ba cântăreață, se visa în tot felul de călătorii, îmbrăcată nu știu cum, se visa prin alte țări, cu mulți bani și cu o familie mare, ce vrei…era tânără frate, cam de vârsta pe care-o are el acum deci na…ce vrei mai mult!?

Nu era cine știe ce, dar contextul familiar cum s-ar zice era foarte bun.

Se năștea ca prim nepot, se vedea că o să se agite toți în jurul lui să-i facă pe plac, alt nepot nu mai venea curând deci aveau timp să-i facă toate alea, nu erau nici săraci nici bogați, nici proști, nici bolnavi, deci na…. Era chiar norocos, s-ar putea spune.

Cel puțin pentru primii 20 de ani era totul ok. Iar după cei 20...!... era rîndul lui, o să-și csrie singur sinfonia cum ar zice americanul.

În plus, ceea ce nu știa niciunul era că 1989 era  să fie un an mare., plin de schimbări uriașe, o să cadă comuniștii, o să moară oameni, o să se schimbe tot, încet, târâit dar o să se schimbe.

Era un an bun pentru el, cei din jurul lui o să facă aproape tot ce-i posibil ca să-l protejeze, ca să-i ofere câteva posibilități reale, pe urmă ....na...

Normal, alte alegeri, alte complicații, femei, profesie, bani, chestii d-astea… ca toată lumea.

22.

Fix jumătate din 44.

Nu se putea plânge, mersese totul cum preconizase atunci la alegeri înainte de-a se naște.

Avusese câteva accidente serioase, și el și maică-sa, dar scăpaseră ca prin urechile acului.

Era mulțumit de el, student în anul III, examene luate, colegi faini, fete frumoase, prieteni, baschet, ba mai mult zilele astea fusese și la cabinetul unor veterinari adevărați, operații, vaccinuri, consultații, câini și pisici, fain moșule.

Încă trei ani și era doctor. Pffuuuuaaai…. Nu-i super?!

Ca un bun scorpion ce era nu prea-i plăceau petrecerile, agitația, chestii d-astea, se aștepta la o masă liniștită cu toată familia, mesaje, telefoane, fb, și ..asta a fost.
Adică nu că nu-i plăceau, ba daaa, chiar se bucura sincer, dar se bucura înăuntrul lui, domol, ca omul care e sigur de anumite lucruri, fără ostentație.
Nu-i lipsise niciodată afecțiunea celorlalți și nici libertatea de a face ce și când vroia.
N-avusese nevoie să se-ascundă nici să-și mintă părinții pentru a obține ce vroia.
N-avusese nevoie să-și trădeze prietenii pentru a câștiga stima altora.
Nu privea alte fete când era deja cu una pentru că n-avea nevoie de provizii și nici n-avea vocații de colecționar împătimit.
Cumva, cu puțin noroc familia și prietenii îi dăduseră siguranța necesară iar asta, nici nu-ți dai seama ce rol important are în tot restul vieții tale.
N-ai nevoie să umbli îmbrăcat nu-știu-cum ca să demonstrezi cine ești. Tu ești mulțumit deja de tine.
N-ai nevoie să-ți alegi prieteni influenți sau fete de familie bună pentru că ești sigur pe tine, pe libertatea ta de-a alege, de-a munci și de-a abandona ceea ce nu-ți mai place.
Asta obținuse pănă acum de la viață.
Unii vor spune că e demagogie, optimism gol, dar pentru el era destul.
Deci asta a fost până aici.
Le va mulțumi tuturor pentru urări, iar la rândul lui îi va ura și el numai de bine maică-sii care împlinește și ea 22 de ani în rolul de mamă. 22. Exact jumate.

Reactii

Nimic.
N-a fost nimic de facut cu cardul pe care mi l-au pradat.
Mai trebuie sa sun la un numar VISA pentru denunt si blocare dar...e fara sperante de rambursare a pierderii, deci..
O sa ma fac ca i-am cheltuit intrun we la Paris unde mi-am pierdut si aparatul foto ca sa intre toate pagubele intro singura solutie si sa ma pot gandi si la altceva mai placut.
Altceva, care din fericire exista.
Faptul ca analizele mele sunt bune de exemplu ar fi un bun motiv de-a zambi.
Peste doua saptamani sunt programata la chirurgie pentru "porth" si ma simt de parca.... de parca am fost eliberata din puscarie. Mi-am platit datoriile, am avut o buna conduita si ole' peste 2 saptamani imi scot catusele!
Il am, porth-ul asta, de un an, iar in feb. sunt doi de la prima interventie chirurgicala ...
A trecut ceva timp.
Am dat o raita pe alte bloguri oncologiste si am gasit tot felul de "aniversari" triste. Un an de la diagnosticul de cancer, 2 de la prima chemio, 3 de la prima operatie, 2 luni de la ultimul control, 1 an de la moartea lui X, 1 an de la ultima radio, si tot asa...
Mie drept sa spun, nu mi-a placut niciodata sa vorbesc despre necazuri, sau cel putin nu despre ale mele. Iar acum chiar ca nu ma simt in stare sa rememorez toate datele alea negre, sa-mi aduc aminte ce simteam, cum aratam si cat de deprimata eram in urma cu un an, doi..etc
Asta a fost.
A trecut.
Asa am reactionat.
Trag cortina in spatele meu si deschid fereastra catre maine.
Cine stie, poate va fi mai bine. In trecut nu mai am de ce sa ma-ntorc, e trecut si gata.
Asa sunt eu, asta e reactia mea in astfel de cazuri si cu putin efort reusesc sa-i inteleg si pe cei care nu gandesc ca mine.
Dar .... prefer oamenii cu care pot rade, taifasui, glumi si ironiza pe teme importante sau lejere.
La ocaziile de a plange se gandeste ea viata, are ea un talent aparte de a ne taia cheful din cand in cand...totul e sa fii pregatit, sa suporti bine lovitura, sa nu te dezechilibrezi si sa nu te uiti inapoi.
E ca mersul pe sarma... totul e sa privesti inainte si sa ai bratele deschise.
Restul... e noroc.

IN It. ieri a fost zi nelucratoare, oamenii au facut "ponte" si au plecat in mini-vacante de vineri ca sa sarbatoreasca Halloweenul cu bostani portocalii cu lumanari .
Si la mine au venit copiii din vecini, deghizati inspaimantator evident, au imprastiat o multime de coriandoli si au cersit dulciuri. Dolcetto o scherzetto !