Despre vârste și nevoi

Am mai scris undeva despre travestitul din cartierul meu.(n-are legatura el cu poza din stânga, acolo sunt eu netravestită încă)
 Poate nici nu e travestit, poate e deja transexual, sau e totul doar o legendă brașoveană bazată pe felul în care arată și cum se îmbracă omul.
NU e treaba mea ce și cum e, iar dacă l-aș cunoște i-aș spune pe nume și la revedere.
Treaba mea e să observ lumea și comportamentul ei ca să pot trăi mai bine în ea.

Bine, și pâna aici n-am spus nimic original pe ziua de azi.
Trec prin parc și-l văd mereu pe câte-o bancă întotdeauna și fără excepții însoțit de câte-o pensionară la dreapta și la stânga.
Duminica l-am văzut în aceeași formație cu două la stânga și una la dreapta plimbându-se la bulevard. Nimic deosebit, așa e, doar ca omul ăsta are carismă. Multă! Un caracter puternic care atrage indiferent de forma lui.
În loc să-și trăiască viață ascuns după perdele, deprimat pentru că lumea nu-l înțelege și nu-l acceptă, cu complexe de inferioritate și frustări nelimitate, el nu! ba dimpotrivă!
Continuă să facă cerc în jurul lui în orice zi a săptămânii și să fie un reprezentativ leader de opinie al categoriei lui. Toate băbuțele se opresc să vorbească cu el, unele dau din cap aprobator altele intră în discuții polemice despre pensii, administrație și sistemul sanitar iar altele nu spun nimic, genul bătrânicilor tăcute și resemnate de mult, darcare au și ele nevoie de forța lui, nu scot o vorbă dar se simt mai bine când sunt înapropierea lui.

S-ar putea să greșesc dar asta e imaginea mea de trecător despre grupul lor.
Mereu femei, nu todeauna pensionare dar niciodată bărbați.

Și aici încep să cuget și să spun că, undeva în viață, la o anumită cotitură, femeile încep să se caute mai mult una pe cealaltă, să lege prietenii mai trainice și să se suporte mai ușor decât în tinerețe.
Problemele sentimentale încep să nu le mai tulbure, se mulțumesc să facaă partidele observatorilor ținându-se departe de rolurile principale ale celor ce riscă, se-ndrăgostesc, suferă și speră în puterea regenerantă a iubirii.dintre bărbați și femei.

S-ar părea că odată cu vârsta devenim mult mai tolerante și în cuplu, certurile se răresc iar în rutina zilnică intră și grija pentru partener, sub orice formă s-ar ascunde ea: o mângâiere, o farfurie de sarmale, o plimbare la braț prin parc, ba chiar și cicăleala ardelenească are un substrat gros de dragoste casnică.

Dar nevoia de emoții autentice, de noutate și de frumusețe, nevoia de-a intra în joc în rolul celui care așteaptă un telefon, un mesaj, o tresărire anume, zgomotul cunoscut al unei mașini însoțit de surprinzătoarea schimbare a frecvenței cardiace...nevoia de-a asorta cerceii cu pantofii și gândurile cu primăvara.... astea când se sting oare?

Breakfast at Tiffany's cu...mititei

Dacă se-ntâmplă să treceți prin piață duminică dimineața pe la 11 și să vedeți o tânără doamnă îmbrăcată întro elegantă rochie neagră model Audrey Hepburn, înseamnă că femeia aceea se-ntoarce de la o petrecere prelungită de sâmbătă seara și neapărat trebuia să facă și piața.
Dacă poartă la gât o pereche de "perle" mari albe, o brățară la fel de mare și o pereche de pantofi negri cu toc,  înseamnă că petrecerea a fost destul de simandicoasă dar nu foarte obositoare.
Dacă o vedeți în picioare în fumul de la grătarul cu mici înfulecând cu dexteritate un mititel suculent și plin de muștar ținut în perfect echilibru pe două scobitori înseamnă că la petrecerea simandicoasă pe care-o bănuiam eu, nu s-a servit destulă mâncare.
Sau ... nu s-au servit mici?
Sau...venea dintro țară străină unde nu există produsul, micul produs tradițional românesc?
Sau... erau niște camere ascunse de luat vederi pe undeva?
Sau... era o reclamă la mititei??? sau la fumul de grătare de duminică dimineața din piață?
Sau...ce?

O să spuneți iar că numai eu le văd pe toate.
Ba nuuu, le vedeți și voi dar n-aveți timp să le băgați de seamă, o femeie îmbrăcată în felul acela printre puradeii de țigani de pe care curgeau și hainele și mucii...era...e...o imagine greu de trecut cu vederea.
MIe nu-mi scapă nimic, sunt o adevărată pensionară.

Și cu asta mai răspund la o întrebare care mi se pune des: "Dar tu nu te plictisesti,dragă,de stat acasă? eu n-aș rezista să stau atâta singură"
După o atentă analiză aș putea sintetiza răspunsul așa:
 Ori lucrezi prea mult, ești stresat și obosit și nu-ți mai ajunge timpul, ori nu lucrezi și stai prea mult pe-acasă unde te simți singur și plictisit. Nu există un echilibru perfect în vremurile noastre.

Eu fac față mult mai bine cazului cu plictiseala și singurătatea dintrun singur motiv: și una și alta depind de mine. Eu decid ce să fac ca să-mi fie bine.
Stresul și oboseala de regulă depind de șefi, sau de companie sau de amândouă plus ambițiile personale de-a face carieră și bani.
Sunt și oameni care se simt bine când sunt în tensiune maximă, dar nu e cazul meu, evident!

Ultima separare de gaz și Mitzu

De 40 de ani, în blocul în care stau eu, locatarii erau legați între ei prin tuburi ascunse în pereți,de gaz și de apă. Plăteam facturile făcând o medie între apartamente și locatari ca toată lumea.
Duminică însă, am aflat că pe scara noastră, din cele 20 de apartamente existe, doar două nu aveau centrală și inevitabil continuau să plătească în comun facturile de gaz.
Dar nici chiar cei doi vecini n-au mai reusit să se-nțeleagă la plată. Unul dintre ei, făcea prea des baie iar celălalt a decis să de separe ca să plătească numai cât consumă, nu și jumătate din dușurile vecinului.
A venit cu lista, lista de semnături prin care noi vecinii ne dăm acordul pentru ca ei doi să se separe. E absurd, dar așa e legea, așa facem.
Omul mi-a dat 9 lei (avea pregătite pliculețe cu câte 9 lei pentru toți vecinii) iar eu am semnat solemn și așa s-a încheiat orice legătură între ei și între noi. De-acum fiecare pentru el!

În timp ce semnam a ieșit și Mitzu  leneș din balcon, și s-a lăsat mângâiat, ceea ce a fost de mare ajutor pentru că oricum nu știam ce sa ne mai spunem eu și vecinul cu lista.

Dacă se oprea la prima mângâiere, eram toți ok, eu , omul și motanul.
Dar nu, Mitzu s-a tolănit pe-o parte de plăcere și  omul parcă asta aștepta.
Mitzu a sărit pe scaun.
Omul, că-i venea și mai comod așa, a început să-l frece pe burtă și să-i bage cumva mâna între picoarele din spate...ehm... eu, m-am uitat repede pe geam, Mitzu a făcut semn că nu-i place...dar omul avea un fix, ținea morțiș să-l frece între picioare...iar eu iar pe geam ...Mitzu iar să-l muște și tot așa.
Moment stânjenitor.
Liniște în casă, doar eu și omul care-mi mângâia motanul între picioare.
Deja mă uitam înspre sertarul cu medicamente.
Omul : "mânca-l-ar tata pe el, f'umosu' lu' tata, daaa, daaa băiatu', ia să vadă tata ce-are el aici"
Să mor !!
Ce putea să aibă el acolo?
O pereche glorioasă de coa..!

Bine...Cine-a pus capăt jenei? Mitzu.
Băiat deștept, pisica mea s-a întors cu burta în jos și Haleluia!
Acum pleacă, zic.
Dar încă nu, îmi mai povestește că el adoră animalele de casă și că n-ar putea trăi fără cele două cățele (la propriu!) care-l așteaptă zilnic acasă.
Iar la faza asta, muah-muah îl ia pe Mitzu pe neașteptate și-l sărută în bot. Direct așa, fără preliminarii.
Eu iar mă uit pe geam, Mitzu închide ochii... și nici de-al naibii nu suna telefonul, nu-mi dădea nici cafeaua în foc, nu se auzea nicio alarmă de-afară și nici la ușă nu bătea nimeni.
Acum pleacă, zic, tot mai stânjenită.
Dar el nu, i se pusese pata pe motan căruia îi ia capul între mâini, (ca-n momentele de intensă dragoste și sinceră afecțiune umană) și iar țoc-țoc, două pupături lui Mitzu în bot.
Să mor !!
 "Băiatu' lu' taaaata, gne-gne-gne, ce f'umos e eeel, cum îl iubește tata" și iar muah și iar capul între palme. De trei ori așa !
Întrun final..Mitzu nu mai rezistă, sare jos de pe scaun și=o taie-n balcon fără prea multe salamalecuri... cred că damful de bere pe o căldură ca asta nu-l tolerează nici el.

Deci nu-i adevărat că toată pisicile de-abia așteaptă să fie mângâiate.

Și cred că s-a simțit și puțin murdărit de-atâtea efuziuni pentru că l-am găsit după o oră dormind în chiuveta de la baie (pe Mitzu nu pe vecin) !

Viața nu e cum vrem noi

O zi de împachetat și de aruncat la gunoi, fără resentimente.
Aș fi vrut să scriu un post frumos pentru că ea ar fi meritat șipentru că atâta timp cât îi ai pe cei dragi aproape, nu-i prețuiești.
Și mi-am propus de azi dimineață să scriu măcar două versuri și-o floare, dar uite că nu pot.

Am început-o cu un plâns lejer la telefon cu tata, am continuat abundent la telefon cu Mihaela, am mai suspinat puțin și cu Anubis și încă pe-atât și singură.
Efectiv nu-i nimic de făcut, atunci când pierzi o persoană dragă corpul are mecanismul lui de apărare, durerea se atenuează dar rămâne acolo și întro zi ca asta de exemplu, inundă tot.

Am discutat aprins si cu Steve iar dacă l-aș fi găsit pe Nan la telefon probabil i-aș fi căutat și lui vreo vină numai ca să mai pun paie pe foc, câutând cearta cu lumânarea.

Mai acum o oră când am decis să ies am făcut și greșeala să caut explicații și convingeri în jurul meu.
Și să știți că nici convingerile nu au valoarea pe care credem noi că o au.

Mai exact, am ieșit convinsă că dacă ies afară, la soare,va fi mai bine.
Că dacă fac cum zice Zeland, tulburările se vor evapora și o să mă trezesc că am uitat de probleme.
Și chiar așa a fost : am simțit caldarâmul încins sub sandale, am auzit păsărelele ciripind, am simțit vântul prin frunzele de nuc, am văzut norii umflați de ploaie la răsărit și oh!! mi-am zis că daaaa, așa e, e destul să te detașezi de probleme, să te fixezi în prezent și hopla! te trezești zâmbind fericit și fără griji.

Și-atunci de ce m-am trezit tocmai la piață că aveam încă punga de gunoi în mâna dreaptă??
Era chiar grea! Și incomodă pe de-asupra.

Să vină vacanța !!

   Și între o demitere a lui Băsescu și o condamnarea a ex-premierului, Nan ștergându-și sudoarea de pe fruntea încinsă de canicula bucureșteană de început de iulie, zise "am terminat frate, sunt și eu în vacanță !"   Nu e încă în vacanță în sensul ei literar, dar a scăpat de examene și asta are deja un mare sens.
De mâine e în practică, zece zile la niște ferme și herghelii la Râmnicu-Sărat. Mare bucurie!
Iar în august ar mai fi o restanță la farmacologie (cartea de telefon cum îi zice Steve) dar e totul sub control. între timp o să înșir prin casă toate medicamentele de prin sertare și din frigider împreună cu prospectele subliniate pe la principiul activ și efectele nedorite.

Prietenii lui de pe la alte universități sunt în vacanță deja din mai, unii mai norocoși au avut sesiuni ușoare la care era destul să deschidă cartea cu o seară înainte de examen și să ia notă de trecere, alții au aplicat deja pentru master iar alții au aplicat deja pentru job!

La întâlnirile noastre "între fete" am făcut și noi bilanțurile noastre și surpriză!
În ciuda statisticilor copiii noștri, veniți din familii cu părinți plecați în străinătate, cu divorțuri sau cu situații materiale modeste, s-au descurcat la fel de bine ca și cei cu părinții prezenți, cu mulți bani și mult timp, cu familii ca cele din reclamele la brânza telemea.
Nicio diferență. La fel de înalți, la fel de școliți, la fel de de frumoși.

Iar dacă m-ar întreba cineva, aș zice că toată generația copiilor noștri sunt cu mult mai siguri și mai nonșalanți decât noi. Au la fel de mult potențial dar mult mai mult curaj și nepăsare.
Cu puțin noroc o să-și construiască câteva drumuri mai solide și mai adevărate decât ale nostre și cu mai mult noroc o să-și aleagă niște președinți adevărați, nu de carton ca ai noștri.

Dar bine că nu mă întreabă nimeni, mi-a luat-o demagogia înainte, se vede că circuitele mele electrice sunt la risc în caz de căldură mare. Și Cuptor de-abia a început!

Bye bye Ciresar și Euro 2012

Deci s-a dus și preferata mea Cireșar, cu căpșunii și cu cireșele ei negre și crocante, cu serile parfumate de tei și cu campionatul ei european de fotbal cu tot.

Am unghiile vișinii de la atâția sâmburi de vișină scoși ca să le pun în congelator.
Am făcut și un borcan de dulceață pentru clătite.   Eu am pus foarte puțin zahăr (un kg de zahăr la un kg de vișine după cca 40 min. de fiert mai rămâne un fel de sirop de zahăr (ars) cu gust și culoare de vișine.)s-ar putea să nu țină  ...dar stau cu ochii pe el și între timp mai cumpăr 2kg poate-poate îmi ies alte 2 borcănele.
Zmeura și afinele însă au un parfum îmbietor și-un gust numai al lor de vară, de țară și de soare.
Gemul e bun și congelate vor fi și mai bune la iarnă, dar cel mai bine fac fructele de pădure dacă sunt mâncate proaspete, eventual pe stomacul gol. Antioxidanți, vitamine , cupru, seleniu, provizii în cămările corpului pentru toată iarna.
Eventual mâncate pe săturate cu linguroiul la o finală de campionat, ca mine aseară !

L-am invitat protocalar și pe Mitzu la meci! daaa..l-am adus special din balconul prezidențial ca să ia parte în semn de solidaritate cu Steve la meciul spania-Italia.
Steve, pe care aseară l-am invidiat, prea era mândru că echipa lor joacă finala.
Ei mereu au de ce să fie mândrii, au mereu campioni și finale...noi....noi nici nu ne-am calificat, de unde să-mi răsară mândria națională ?

Eeeh, dar dacă am fi avut și noi un premier cum a avut-o Germania pe Merkell la meciul cu Grecia?!
Altă treabă, s-o vezi pe femeie cum sare de pe scaun și bate din palme la al doilea gol al Germaniei zâmbind țanțoșă cu înțeles parlamentar.
Toți am înțeles ce dorea să ne spună, mesajul era mai clar decât cel trimis în ultimii doi ani de la amvonul parlamentarilor : "Grecia nu poate ține pasul cu noi europenii din vârful pieței, să plătească tot-tot-tot sau să plece". Și nu numai Greciei le-a zis-o, le-a zis-o și spaniolilor și italienilor și irlandezilor, toți sunt în criză, toți au datorii și toți trebuie să-și plece capetele lor de mediteraneeni zâmbăreți și să muncească înzecit până se satură francezii și olandezii din vârful ierarhiei dobânzilor.

Fotbalul e un sport, n-are nimic de-a face cu politica, are mai degrabă cu gluma, cu pasiunea și cu semințele dacă ești romîn, însă ultimii ani de criză economică au adus umbra norilor grei ai crizei economice care tună și fulgeră și sperie cu grindină biciuitoare națiuni și popoare care până mai ieri stăteau frumos la soare și-și plăteau cafeau lor italiană cu lire și nu cu euro.
Dar s-au sucit, s-au aliat, și-au făcut steag albastru cu stele galbene în cerc și și-au bătut monedă europeană ca să avem după ce suspina și acum îi năucesc pe greci, în stil autentic nazist, cu împrumuturi și cu dobânzi la dobânzi.

Iar Grecii s-au răzbunat, au bătut tot ce-au putut până au ieșit din grupe și-au dat iar de germani, soarta potrivnică a adus-o și pe doamna Merkel cum ziceam în tribuna principală și n-a fost grec să n-o urască în seara meciului.
 Grecii au pierdut meciul, dar în țară la ei a fost sărbătoare pentru că au făcut o figură frumoasă, nimeni nu se-aștepta mai mult de la micuța și albastra Grecie.
De la germani însă tot norodul teuton se aștepta să iasă campioană și să ne-arate ea nouă ce-nseamnă școala germană de fotbal, mână în mână cu economia și cu parlamentul lor cel de oțel.

Daaar, i-au întâlnit pe italieni germanii, și italienii au găsit ei un ac (de firmă) de cojocul lor, niciun spectator italian n-a plecat capul și niciun german n-a zâmbit în public înainte de meci.
Speranțele italiene au fost depășite și Balotelli i-a trmis pe nemți acasă cu 2-1 și pe străzile italiei mașinile și-au descărcat claxoanele în ciuda crizei, al euro și-a tutturor amenințărilor.
Steve, care m-a ascultat descriind-o pe doamna Merkel "o doamnă distinsă, îmbrăcată în galben, fericită de victoria cu Grecia" m-a sunat deja de la primul gol"Unde e, unde e doamna în galben, vreau s-o văd și eu, arătați-mi-o, scoate-ți-o la balcon s-o mai văd zâmbind și-acum".
Satisfacție mare pentru victorie dar mai ales pentru o victorie a Italiei care-i "scoate pe nemți din Europa".

Grecii , zic gurile rele ale telvizoarelor, au rămas o vacă bună de muls, spaniolii și italienii sunt amenințați și ei, dar până atunci Germania pleacă capul, lasă lacrimile să curgă peste fețele alb-negre ale blondelor suportere și se-ntorc frumos în țara lor cea prosperă și ccivilizată.
Aventura italienilor se-ncheie jenant de incomod de la cele 4 goluri paniole căzute ca o răpăială de iulie peste capetele unui antrenor și a celor doar 10 jucători neinspirați, debusolați și amețiți de-atâtea surprize negre .

Ce mi-a plăcut mie ca gospodină fără argumente la acest campionat:
- jocul curat și frumos al englezilor
- fixativul pe care-l folosește Pirlo ca să-i reziste coafura "Lisa Rinna" timp de 90 minute bune de tăvăleală și sudoare
- cămășile albe ale antrenorului german, mai mult ca sigur body pentru că la pantalonii negri cu talie joasă pe care-i purta nu l-am văzut niciodată cu cămașa pe-afară.
- mâna mare cu toate degetele răsfirate cu care-și saluta Gigi prietenii
- costumele impecabile ale antrenorului italian, cu mâneca de la cămașă exact 1cm mai lungă decât cea a costumului
- șutul formidabil la  linguriță, cu care a sfidat Pirlo toată echipa Angliei,tot stadionul și toți comentatorii (ăsta l-am văzut la bar ca băieții! )
- clasa spaniolilor și calmul lui Vincente de Bosque
- zâmbetul portarului spaniol și privirea lui Jordi Alba din poza pe care-am pus-o în stânga sus,
- pieptul proaspat raschetat de abanos al lui Hulk-Balotelli
- forța și bucuria de a juca fotbal de pe chipul lui Gigi Buffon
- demnitatea cu care a privit Prandelli al patrulea gol primit de italieni. N-a plecat capul și n-a clipit nici la 0-4...și asta înseamnă caracter oameni, să știi să pierzi în fața întegii Europe cu capul sus, cu mândrie și cu sportivitate.

Ce nu mi-a plăcut! : designerul care a semnat grafica Tv la toate meciurile. De dat urgent pe mâna poliției estetice ca să nu mai facă și alte "opere". Floarea aia "naif" din care răsărea o minge de fotbal și movul ăla vulgar asortat cu negru erau insuportabile pentru un heterosexual modern.

În rest, patru ani de-acum încolo Spania va fi regina campioană, de ea o să ne amintim, pe ea o s-o dăm exemplu și ei o să-ncercăm să-i luăm cupa la Euro2016 in Franța, până atunci... chapeau !



-