LA MULTI ANI !

Arlechino

A plouat în fiecare zi de sâmbătă încoace.

Unele zile au fost complet înorate de dimineața până seara, altele a mai ieșit puțin soarele după amiaza, dar nu mult.

Azi însă, parcă dinadins, la 7,30 când am ieșit era o zi luminoase și călduță.

Peste câteva ore va fi 29 aprilie și ziua asta  se-ncheie și tu vei fi deja cu un an și cu o zi mai „avansat”.

Mai departe sau poate mai aproape de ceva…

Nu știu pe la ce vârstă începem să ne facem bilanțurile dar cred ca ție ți s-au împlinit multe vise. Ai pentru ce să mulțumești și ai avut pentru ce să ciocnești azi.

Noi am mâncat o felie de Sacher și-am ciocnit un pahar de Passito (ți-l aduc când vin, să știi!) în sănătatea ta.

Sper că și tu te-ai bucurat, sper că și tu ai ciocnit cu cineva, sper că și tu ești măcar puțin, mulțumit. Pentru toate, așa cum au fost ele.

Poate n-a fost chiar totul așa cum visam la 20 de ani doar pentru că trebuia să fie mai bine.

Să fii sănătos și să te bucuri de tot ceea ce ai acum.

Ce va veni nu știm și deci nici nu există, dar ce ai acum nu-ți poate lua nimeni.

LA MULȚI ANI ANUBIS !

Azi, cadou de la natură  de ziua ta, vremea a fost SPLEN-DI-DĂ !!

Deschisă și zâmbitoare ca poza ta de pe facebook.

Che o-o? che o-o??!!



Libecciata



După ce am încercat aseară să reedităm performanța din ianuarie cu Sacher tortul în speranța că o să consumăm restul kilogramului de ciocolată cumpărat atunci și după ce ne-a ieșit un Sachertorte  și mai bun și mai aspectuos decât cel de la Vienna, am văzut că ne-au mai rămas încă 8, OPT, cuburi de ciocolată mari și groase numai bune de făcut solnițe, a câte 50g fiecare.

La 22 când a fost gata și glazura, fină și lucioasă cum scria la net nimeni nu mai putea nici măcar s-o guste! Wooow,....merita, nu?
Pe la vreo 1 noaptea m-am trezit eu și-am dat o tură prin bucătărie ca să-mi activez circulația sanguină la nivelul gleznelor. Și am mâncat prima felie. Punct.
Azi dimineață Steve a avut motiv că trebuia să-mi ia sânge și era în întârziere și....0 tort de ciocolată, Nan 1 feliuță. Și iar punct.

Deci de mâncat nu prea aveam chef așa că hai să mergem la villa Pamphili că de-o viață tot vreau să-l duc.
Ok, la 14 plecăm, soare și cald numai bine.
Nan....mmmh...nu prea am chef,.... dar hai no,.... dacă vrei tu, ....deși înseamnă că azi nici nu-nvăț nici nu alerg.
Pfff..grrrr... oddio....pfffuaaai ..nu-i al meu! luați-l și faceți-l din nou...

Ieșim din curte și 777 tocmai trece. Semn rău.
Mergem la bar să-mi încarc telefonul și așteptăm la soare.
Sclipire premonitorie : "Vrei să coborâm la OVS să probezi pantalonii ăia, că văd că la vilă nu prea...eh?"  "Daaaa da"
Alt semn...el niciodată nu vrea să probeze nimic.
Coborâm totuși la OVS. Trecem și pe la Euroma2.
Achiziționăm pantalonii și alte cele plus o felie de pizza al volo.
Când să ieșim sună Steve "Sper că aveți umbrele pentru că afară toarnă cu găleata" 0-0 !! adică ceee?
Deci : aperitiv!!  (nici asta nu vroia...pffff ce ne-am mai distrat) și așteptăm să treacă  ploaia cu crodino și apă tonică.

La 18 ieșim și plouă și nu plouă. O dăm! gata!. ok?
Nu prea dar na...ieșim la 18...a stat....tot e ceva că umbrelă n-aveam.
Fugim după autobuz! Asta da, yessa!(pentru el of course! pentru mine: oh no!)
Și îl și prindem. Incredibil...că de fapt noi fugeam înaintea lui nu după el și mie mi se părea că tocmai plecase din stație dar cică stătea la stop.
Și chiar stătea, .... dar l-am prins? L-am prins!
Acuma ține-te bine...că șoferul e un Scumaher ratat. După primele două curbe toți suntem în fund pe scaune. Inclusiv nehotărâții.
Femeia aia de data trecută să-i strige vreo două ne lipsește mult. Restul îs oameni pașnici.
Eu?! de când m-au eliberat totul mi se pare de râs v-am zis, parcă sunt mereu umpic amețită.
Când să coborâm Nan zice că n-am apăsat pe buton și ăsta sigur nu se oprește în stație.
Dă să se ridice. Curbă. Vrruuum și-l văd că se clatină, se ține bine, se prinde și cu mâna în care avea plasele dar iar se clatină, autobuzul se hurducăie bine el iar vrea să apese pe buton și vrrrrum mai virează puțin la stânga și Nan iar se clatină copăcel-copăcel, hai-hai acuma hai că reușești și vruuum .....și cade. În fund pe scaunele din spate. Cu plasele peste el.
Râdem ca proștii ce să protestăm.
Ba scoală-te repede că ăsta a oprit.
A oprit în stașie dar în spate ușa e închisă.
Nan ridică mâna și zico O-o...așa prietenos ușor cîntat. Nimic. Fac și eu o-o. Tot prietenos. Ușa închisă.
Și-apoi "Ho accesooo! Che o-o? che o-o?"

Nu-i de glumă, o tăiem la ușa din mijloc, în fugă că ăsta ori e nebun ori tre' să facă pipi și mai are de mers până la capăt.

Coborâm râzând. Tot ca proștii!

"dar ușa din spate nu se deschidea?"

"cum să nu? nu pe-acolo am urcat?"
"și-atunci"
Și-atunci nimic, hai repede că azi e Real-Barcellona.
Mda...exact....și eu am transaminazele prea mari, mai bine râdem.

Paște degresat

Estasi

PLouă azi la Roma deci adio plimbare la villa Pamphili cum prospectasem.
Cineva de dimineață chiar se bucura că nu putem merge...ofof (și nu zic mai mult).....n-ar trebui să fiu eu  în convalescență?
Și nu s-a bucurat prea tare nici când am pus sarmalele pe aragaz.
Erau cam multe ce-i drept dar încet încet.... e Paște ori nu e?

Ideea însă rămâne aceeași din ultimul meu blog, de Paștele ăsta am avut mai mult decât speram.
Nan mi-a adus chiar și ouă roșii și pască (super-mega-excelentă).
Ne-am bucurat mai mult însă, de culori și de mirosuri.
Am mâncat puțin de tot și nici cu sarmalele nu cred c-o să recuperăm cine știe ce...
Dar Kira o să se bucure !( ham-ham.)
NU mai sunt vremurile de altă dată fraților...alea când stăteam două ore la coadă la portoclale (acum stăm o oră jumate pentru pască ..sic!)sau la unt... acuma stau untul și portocalele la coadă la noi.
Chiar și eu am descoperit că sunt grasă.
Mă rog... un fel de a spune...dar oricum, m-am trezit cu 4 kg în plus dintr-o dată.
Cântarul pe care-l am nu e chiar precis precis. Arată 2kg în plus față de cel precis precis din farmacie.
Așa credeam eu !
Și eram chiar amărâtă când am ieșit din spital. Arăta 51kg!
Fără 2.... caz de depresie prelungită.
Între timp însă am mâncat, mereu hipercaloric...ca să recuperez na....
Am descoperit însă săptămâna trecută că știam eu ceva cu alea 2 kg doar că erau în minus, nu în plus.
Și uite-așa alea 51 de ieri sunt de fapt în realitate 55!. Tum!

Deci acum sunt ok...în curând intru și eu în rândul lumii și nu mai mănânc orice și aleg laptele degresat, șunca fără grăsime, puiul fără piele, multe fructe și legume. OGM of-course!

Urări concrete

Astratto

S-a potrivit ca astăzi, postul ăsta adică, să fie al 100 lea.
Și s-a mai potrivit că astăzi, peste câteva ore adică, o să mă duc să-l aștept pe Nan la aeroport.
Și tot astăzi, în momentul ăsta eu mă simt bine.
Nu e frumos?

Anul trecut de paști eram în spital și acum uite că mă duc să fac un aranjament de primăvară, cu ouă și cu iepurași și cu iarbă și cu frunze verzi în coșulet.
Nu e minunat?

Anul ăsta, pentru prima dată o să ciocnesc pentru lucruri concrete.
Mereu mi s-au părut goale urările de sărbători.
Dar mâine eu chiar voi fericită și voi putea mulțumi pentru faptul că sunt sănătoasă și că Nan o să stea aici cu mine o săptămână întreagă.
Și astea nu mai sunt cuvinte goale.
Chiar am pentru ce să-i mulțumesc Universului și chiar sunt bucuroasă.
Sunt lucruri mici și sunt lucruri mari dar destule ca să fiu fericită.

Deci vă mulțumesc și eu celor care mi-ați urat să fiu sănătoasă și vă urez și eu tuturor celor care treceți pe-aici să aveți sufletul liniștit și să vă bucurați de tot ce aveți.
Paște fericit !

happy hours



Ragazza con vestito rosso



Ieri mă duc să-mi cumpăr ceva de-mbrăcat că na, dacă tot nu mor măcar să nu mai umblu cu aceeasi pantaloni peste tot.

Văd autobuzul când ies pe ultima poartă (am 5 porți-uși cu 5 chei și le folosesc pe toate până ies în stradă) și mă bucur că așa am timp și de-o înghețată. Fragola-gianduia, 1,50 conul.

Și aștept în stație, mai vorbesc și la telefon și mă mai și plimb în sus și-n jos.

Ne strânsesem deja vreo 5-6 când a venit autobuzul.

La a doua stație urcă pe ușa din față o femeie nervoasă:

„Unde stați de-atâta timp, că am văzut 2 autobuze trecând în jos și niciunul care să urce¿” îi zice ea nervoasă șoferului.

Omul calm, nu vrea să-și strice ziua și nu răspunde.

O lasă și ea moartă și trece mai departe. Avea accent moldovenesc. Mă bucur, mă gândesc că uite-așa învățăm și noi românii să ne cerem drepturile. Ne răstim și noi la șofer, vă dați seama! și încă la un șofer din altă țară, dar ce contează?! Ideea e alta.

Biiine…. și în timp ce mă gândeam la chestii d-astea urcă, tot prin față, altă femeie.

Origini filipineze sau pe-acolo (italienii nu circulă cu autobuzul, doar pensionarii și elevii)

Fraaate și începe să țipe femeia asta mică și negricioasă. Pffff……și ea tot la șofer, se-nțelege nu?

„Stau de 3 sferturi de oră în stație, să vă fie rușine” cu voce tare, fără glumă.

Unde naiba ați umblat, cum e posibil să vă bateți joc de noi?, tot mai nervoasă.

Șoferul zâmbește și vrea să răspundă . Greseală. Ea se-nervează de-abinelea și-i strigă și mai tare că e o rușine și agaugă” și mai și râzi! Taci! Taci!”

Toți mustăceam, pentru că nu vorbea, urla! Și avea vocea subțire și lătrată ca un pechinez. Exact, fix așa ca un pechinez nervos.

SE duce și ea spre mijlocul autobuzului dar nu tace.

Mai urcă unul lângă ea, care nu știu ce-a zis ce-a făcut și iar s-a pornit. Și mai abitir.

Urla răgușită „NU râde. Taci. Ma vaffanBene (și-aici reușește să ocolească o înjurătură, un fel de du-te-n pisici) dar era prea nervoasă și mai adaugă ceva după care „Vi fate solo caxxi vostri e la gente aspetta l’autobuz come i cojoni, și iar caxxi și iar cojoni, vreo trei perechi așa ca să ne meargă tuturor la inimă……în autobuz nu mai râdea nimeni.

Urla răgușită și a mai zis vreo două și de jos, după ce-a coborât.

Incredibil, m[ g\ndeam, cum se pot schimba unii oameni la nervi, cum pot să-și piardă complet controlul oriunde s-ar afla. Trăiesc întrun stress permanent cu siguranță, gata sa sara la gatul primului care-i sta in cale..... eu numai așa mi-am explicat întâmplarea asta., sau poate că femeia era dusă cu biscuiți….dar nu părea.

O fi și pentru că italienii prin părțile astea și la orele astea liniștite de dupămasă sunt calmi și  senini ca oamenii de la noi de la  țară când ies în sat duminica.

Dar nu sunt eu în măsură să-mi dau cu părerea, n-aveam nimic de făcut și-mi era tot una dacă venea la timp sau nu mai venea deloc autobuzul acela dar un drept e un drept și-n țările civilizate trebuie respectat sau dacă nu revendicat întrun fel….și asta nu e rău.

Câteva cămășuțe și-un pantalon de primăvară însă mi-au schimbat rapid frecvența.

Astăzi am ieșit la aceeași oră (pe la vreo 17) pentru aperitiv.

M-a prins și moda asta, unii o numesc aperitiv alții happy hours.

Cel clasic e un analcolic cu gheață și portocală și cu farfurioare de alune, salatini, chips, servite pe terasa unui bar la soare, sau direct la tejghea în picioare (f frecvent)

Alternativele sunt multe, bere în loc de Bitterul analcolic, vin, diverse cocktailuri, toate însoțite automat de 2-3 farfuriaore cu sărățele.

În unele baruri meniul e fix și alegi doar băutura, farfurioarele sunt multe și pline și adesea înlocuiesc cina: pătrațele de pizza rece, măsline, salate diverse, de orez, de paste, tartine variate, tramezzini, mini panini, cetrioli, brânzeturi.

Îmi place ora aia,  e fain să te-ntâlnești cu o prietenă, cu mai multe e și mai bine, să fie soare, muzică puțină sau deloc, să vezi lumea pe stradă…e fain.

Uneori mi-l fac și acasă doar așa pentru noi.

Probabil o să-mi treacă repede dar acum asta-i noutatea și v-am spus-o și vouă !

Și ultima informație importantă pentru credincioși e că și la Roma se sărbătorește ziua de Paști. Fără nicio îndoială.

Cu tot ritualul religios. Va vorbi Papa în vatican, vor fi bisericile pline la slujbe, se va mânca miel și mulți vor ieși undeva la grătar sau la pizza (toți au rude sau case pe la țară și se duc acolo să facă „scampagnata” adică duc carne, făină, cartofi și fac friptură, pizza, cartofi la cuptor. Regula e să fie mulți și să vorbească tare. Dar mulți, peste 10 și pâna la 30. Mi-aduc aminte ce dureri de cap aveam seara când mă-ntorceam. Lunea de obicei ies la scampagnata asta. Lunea, de Pasquetta.)

Și cu toate astea, cu tooaaate astea am zis, eu azi am fost să cumpăr carne, salată, pâine, flori și nuștiu ce am mai luat și la casă în fața mea erau 2, două, persoane. Atât, mă jur.

Nici nu m-am mai obosit să mă gândesc dacă n-am uitat ceva (că vine și Nan și vom mânca mai mult, cum zice tradiția) . Sigur mă duc și mâine și sigur nu va fi nici o codă. Garantat.

Intrebări concrete



Marina con frammenti

        Sunt oameni care știu să-ntrebe.
Sau să-mi spună ceva ce are sens, nu doar "săraca de tine, cred că e teribil, așa a vrut Dzeu, ce ghinion ai avut, ..etc" sau și mai rău, să mă privească cu milă sau pe ascuns mulțumiți că nu li s-a-ntâmplat lor.
Dar asta e părerea mea acum, înainte nu știu dacă aș fi știut să mă port cu un prieten bolnav.

Oricum, o întrebare utilă și concretă care merită o scurtă descriere e asta: "Cum ți-ai dat seama?"
Greu. De fapt n-am bănuit nici măcar o secundă.
În urmă cu vreo 4 ani am descoperit sânge pe hârtia igienică.
Și m-am speriat. Dar nu destul încât să fac tot ce ar fi trebuit să fac.
Dacă l-aș fi descoperit pe batistă să zicem ar fi fost altceva.
Oricine merge, vorbește și a auzit de stomatolog.
Fie vorba între noi, să stai acolo cu gura deschisă, cu respirația urât-mirositoare, cu balele care-ți atârnă până pe cămașă și cu aparatele alea în gură nu prea e nimic romantic; și e la fel cu multe alte lucruri dar despre asta vorbim oriunde fără jenă.
Dar dacă unul are diaree sau e constipat sau fetele au ciclu sau candida sau câte și mai câte dar în zona aia...eeei se schimbă treaba. Nu mai ești așa de dezinvolt, nu te mai dai mare, nu mai întrebi pe toată lumea ce și cum și nu te mai duci imediat la doctor "ca sa scapi de-o grijă"

Pentru că în societatea noastră, evoluată! (vorba vine) unele părți ale corpului sunt rușinoase.
Și unele cabinete medicale ar trebui să funcționeze undeva la subsol sau în pod sau mă rog, undeva unde nu mai sunt alte cabinete și nici alți pacienți. Și medicii ar trebui să fie roboți.
Mie cred că și de roboți mi-ar fi fost rușine!
Mi-ar fi fost!

Am lăsat să treacă vreo câteva zile, iar vorba vine! pentru că mă duceam de zece ori la baie și examinam fiecare peștisor din ăla desenat pe hârtia igienică să văd dacă nu cumva e sânge.
Mă gândeam în prostia mea că poate am ulcer că aveam uneori când încercam să fac diete ciudate câte-o gastrită, normal,  și aia tratată doar așa când mă durea stomacul rău de tot.
Pentru că eu nu puteam să cred că sunt bolnavă. Nu și nu.

Când am văzut că n-a fost o întâmplare singulară aia cu sângele m-am dus la doctorul de familie.
pffffuaaai...eram atât de stânjenită că săracul se cam pierduse și el...
Bineînțeles că am luat-o de la gastrită, am zis ceva și de colecist și numa' după vreun sfert de oră am tot început să fac ăăăă, ar mai fi ceva dar, ăăăă...uneori...ăăă... când merg la baie....
Incredibil!

Oameni buni, asta e prostie! Dacă e un medic de treabă, înțelege și știe cum să te ajute să vorbești dar chiar și-așa se pierde o grămadă de timp și de răbdare. Te simți umilit inutil și credeți-mă nu e cazul!!
NOi suntem ceea ce suntem, doar psihicul nostru bazat puternic pe convenționalisme și pe neinformare, pe tabuuri prosteți din evul mediu și pe o educație comunistă care nega sexul și flutura steagul alb al inocenței virgine, doar astea ne complică atât de mult viața.

Deci medicul de familie a dedus din ălea câteva cuvinte ale mele mai multe ghicite de el decât spuse de mine, că aș putea avea hemoroizi.
Terorizată că ar putea să mă consulte, deja mi-l imaginam că-mi spune să stau cu fundul în sus în timp ce își caută mănușile, i-am spus că oricum trebuie să merg la ginecologie și deci...
Ok, cred că a răsuflat și el liniștit și mi-a dat o cremă pentru hemororizi cum ziceam .
Când l-am salutat eram sleită de puteri și cred că și el.... mare prostie vă spun!

Medicul e medic, cu cât spui mai clar și mai fără sentimentalisme care-ți sunt simptomele cu atât e mai ușor pentru el, mai rapid pentru tine și mai eficient pentru amândoi.
Și mă duc la ginecolog, și-acolo altă scenă. Dar ăsta nu se lasă și chiar își pune mănușile alea.Pfff
Nu găsește cine știe ce dar zice că da, ar fi niște hemoroizi interni și-mi dă o cremă și el.
Și gata.
Eu de cabinetele lor nu mai vroiam să știu că există.
Crema n-avea la ce să-mi folosească pentru că dureri eu nu aveam.
Doar din când în când, fără nicio explicație, vedeam sânge roșu viu colorat pe hârtie și pe vasul de la WC.
Dar dacă-s hemoroizi? ce vrei.... mi-au zis că-s hemoroizi deci pot sta liniștită.

După vreo doi ani am început să am și alte semnale.
Ba mă duceam prea des ba nu mă duceam deloc la baie.
Dar și de data asta am pus-o pe seama ultimelor evenimente tragice din viața mea care-mi schimbaseră oarecum toată viața și deci tot echilibrul, psihologic, morfologic și de sănătate. Pierdusem în greutate vreo 3-4 kg care nicicum nu le-am mai pus la loc, chiar dacă după părerea mea mâncam mai mult decât înainte.

Bine... întoarsă la Bv, alt medic de familie, alte explicații, alt diagnostic: colită.
Începusem să citesc tot mmai mult pe internet despre patologiile colonului, intestinelor și aparatului digestiv în general.
Pierdeam ore întregi citind forumuri, poveștile altora, vorbeam timid cu unul cu altul dar vă spun , după atâta timp încă tot mai așteptam să-mi treacă, știam că nu-s hemoroizi, dar nici nu mă duceam să-mi fac niște analize cum trebuie.
Ba nu, mi-am făcut câteva, dar alea standard, și mi-a ieșit o anemie ușoară dar ce vrei îmi spuneau toți, mănânci puțin, fără carne, etc
Pe la mijlocul lui 2009 a devenit gravă situația. Mă simțeam obosită, dacă mergeam mult pe jos simțeam așa ca o greutate undeva în zona aia și mi-era frică să merg undeva unde nu există o baie la-ndemână.
Grav de tot. Iar medic de familie iar medicamente, ba pentru diaree ba pentru constipație și sfaturi alimentare de aplicat în ambele cazuri. Aveam intestin neregulat, trebuia să stau liniștită pentru că avea cauze psihologice.
Eu luam medicamentele alea, mâncam ba orez ba iaurt dar așteptam să-mi treacă. Pentru că eu psihologic mă simțeam ok, nu eram nici nervoasă nici nebună.
Cam prin septembrie l-am cunoscut pe Steve, dar ce credeți că i-am spus ce disperată eram ??
Naaaah.... dimpotrivă, mă temeam să nu-și dea seama că merg prea des și stau prea mult în baie.
Între timp tumoarea crescuse într-atât încât practic îmi închidea colonul.
Dar eu nimic, așteptam să-mi treacă.
Ce naiba să-mi treacă, oameni buni....dacă aveți chiar și minima suspiciune, de hemoroizi de fisuri anale, de ceva ce s-a schimbat în organismul vostru nu lăsați timpul să treacă. dacă e grav măcar puteți interveni din timp, dacă nu egrav măcar vă recâștigați liniștea.
În decembrie eu chiar am mers cu Nan la Amsterdam.
Numai când mă gândesc mă sperii. Atâta inconștiență și-atâta prostie nu-s posibile întrun singur om.
Nu prea m-am simțit bine, căutam des băile, oboseam repede și eram ușor speriată.
În ianuarie am vorbit cu Steve. Greeeeu, moartă de rușine și vai de capul meu dar.... m-am dus și mi-am făcut analizele pe care mi le-a spus el.
Anemie dar nu numai.Doctorița de la laboratorul unde-mi făceam analizele de vreo 3 ani, m-a sunat seara acasă să mă-ntrebe dacă nu am vreo boală ...nu mai țin minte de care fel...țin minte doar că atunci m-am speriat tare. Să mă sune de la laborator !!?? O_O

Era vineri. Duminică mă simțeam slăbită rău, Steve m-a trmis la urgențe. M-am dus la județean. Singură.
Și m-am simțit incredibil de singură și de amărâtă. Și mie mi se face milă de mine când mă gândesc.
NU m-au internat dar mi-au recomandat să fac urgent o colonoscopie.

Steve a fost perplex cînd i-am spus cât aveam hemoglobina: sub 7!! și cum de nu m-au internat pe loc.
Sâmbătă (parcă) eram la Roma...dar și acolo, în spital, cu toți medicii ăia și în secția lui Steve, tumoarea mi-au descoperit-o doar după o săptămână.
Nu era un diagn ostic ușor. eram prea tânără.

Concluzie: orice schimbare percepută în organism trebuie analizată.
Corpul nostru dă semnale timide sau confuze dar le dă. O schimbare e un semnal clar.
Vorbiți fără jenă, cu medicul de familie au cu persoane de încredere dar vorbiți. Vorbiți des, ori de câte ori se-ntâmplă ceva nou. Puteți fi ipohondru dar și asta e o patologie.
Și alții au probleme, poate chiar mai grave decât ale voastre și poate abia așteaptă să vorbească cu cineva. Dar unul din doi trebuie să-nceapă.
Nu mai repet dar e fundamental să vorbești.
Pe urmă analizele, medicul de familie și din nou analizele.
N-are rost să vorbesc prea mult de patologia mea pentru că chiar e rar întâlnită la vârsta mea, dar în zonele anale și genitale pot apărea mereu neplăceri, schimbări, dubii și teamă.
Lăsați la urmă naturistele, enrgeticianul și diagnosticele puse așa aiurea-n tranvai de oricine (eu fusesem la una care face masaje în talpă, una renumită, chiar atunci când am început să am suspiciuni, dar mi-a spus doar că am fierea ca un cârlig și mi-a dat niște ceaiuri. Aiurea, mi-am văzut fierea în toate ecografiile și tomografiile de-tunci și nimic! nici vorbă!)
Aflați mai întâi diagnosticul, analize și medic de încredere. Și fără jenă. Și fără amânări.
E drept multe neplăceri trec așa cum vin, răcelile, gastrita, durerile de cap, reumatismele și zeci de alte chestii din astea mărunte. Dar dacă după o lună nu s-a schimbat nimic, faceți ceva.
Dacă după diagnostic și medicamente nu s-a schimbat nimic faceți altceva.
Diagnosticul e lucrul cel mai important.
Și pentru asta medicina e sfântă.
Cu un diagnostic clar puteți ulterior alege calea pe care-o doriți, dar nu puteți mânca numai fructe dacă nu știți despre ce e vorba.

Bine, acum mă duc să curăț anghinarea aia că am vorbit destul.
Să fiți sănătoși vă doresc !

Classic



Passione

 Am întâlnit-o acum câteva minute pe vecina mea în hol.
M-a întrebat dacă vreau să vină preotul să-mi binecuvânteze casa. La ea vine peste vreo oră și i-ar fi spus cu plăcere să vină și la mine dacă aș fi vrut.
Am refuzat-o politicos...... să zicem că nu prea știu bine cum e ritualul pe aici.
Vineri a trecut procesiunea pe strada noastră, la ora asfințitului, și s-a pus un afiș la intrarea în scară să aprindem o lumânare în balcon și să stingem luminile (cei care nu vroiau să meargă în spatele corteului, evident).
Asta e de efect scenic ...păcat, nu eram acasă.

Dar uite că tot s-a potrivit ceva astăzi.....chiar și dacă n-a venit preotul la mine.
Am ales tabloul de azi la întâmplare, primul din listă (fișierele n-au nume, doar niște cifre) și uite că se potrivește bine de tot cu săptămâna patimilor.
Și s-a mai aliniat ceva azi : Anubis mi-a trimis un splendid DVD cu muzică clasică cu ceva timp în urmă, dar un pic din lene un pic din alte cauze logistice, numai azi i-a venit rândul. Și nici azi nu l-aș fi ascultat dar mă simțeam puțin datoare pentru câte a făcut Steve de dimineață pentru mine (cadoul la Big Prof, vizită la med. de familie cu toate actele pentru invaliditate plus câteva cumpărături rapide în timp ce eu eram încă în pat) așa că m-am hotărât să-i pun muzică pe ZEN. Să fac și eu ceva.
Avea destule melodii, dar n-ascultă orice. Are câțiva compozitori preferați iar pentru restul ..aleluia.
I-am transferat 4 GB de clasică și știu că o să-i placă.

Ca să văd dacă funcționează am probat-o și sunt încă cu căștile în urechi, așa mult mi-a plăcut.
Sunt câteva piese pe care nu le-am ascultat niciodată dar îmi par cunoscute, una e Adagio di Albinoni, cred că e coloana sonoră a unui film. Și probabil unul foaaaarte trist.

Au fost pe playlist și niște bucăți vesele și lejere de Handel pe care le ascultam când aveam vreo 17 ani, la liceu cu proful nostru de fizică și ....ca întotdeauna când asculți ceva ce n-ai mai ascultat de mult, odată cu melodia îți vin în minte o mulțime de amintiri, exact atmosfera de la cursurile lui de muzică, felul în care mă chinuiam să ascult și nu-nțelegeam nimic, liniștea din sală, vremea de-afară, noi cei de-atunci.... incredibil câte straturi de memorie avem și cum ies la suprafață imediat când atingi o tastă. Una singură e destul .

Eh....și-am mai văzut și "Concertul" lui Mihăileanu....că s-a aliniat și el în constelația 'clasic" de astăzi.

Notti magiche






Carpino

    


Am schimbat câteva imagini dar până la urmă am decis: carpenul ăsta merge bine în deschidere.(click pe imagine pt zoom)
Ar fi mers și mai bine un peisaj de primăvară dar Steve e un geniu al dezordinii, mai tare și decât Nan,  și e greu să găsesc ceva anume, probabil nici nu are poze la toate lucrările.
Oricum merge, muuult mai bine decât prima imagine pe care o alesesem la întâmplare și care întâmplare s-a dovedit un nud. Din spate dar  nud.
Arta e artă, ok, dar cu titlul ăsta chiar că v-ați fi făcut o părere bună despre însănătoșirea mea.
Oare v-ați fi gândit la ce mă gândesc și eu?
Dacă da, atunci trebuie să vă spun că eu, dacă n-am vorbi de un proces natural și instinctiv, ar trebui să mă duc să fac un curs.Intensiv evident, ca să-mi aduc aminte cum si de ce se face.
Și dacă mai e cineva întro situație similară, din solidaritate se-nțelege, cred că e cazul să recurgă la niște soluții. Vedeți voi....aehm, oricare e mai bună decât asta. Decât nimic.
S-a-nțeles despre ce vorbesc?? Nuuuuu? atunci chiar că unii tre' să vină la curs cu mine...
Ok, trec mai departe deocamdată.

Notti magiche, e titlul unei melodii cântată de Gianna Nannini.(CM fotbal din It)
E vecheee....și ea și melodia....dar între timp a mai scris câte ceva fain.
Pe mine mă bine dispune, și ca orice rock lejer, îmi dă energie, mă-ncarcă.
Pe 3 mai va fi aici în spatele casei, la Lottomatica...dar prețul biletelor  (de la 75euri) m-a pus pe gânduri.
Chiar așa de mult să placă? (Steve de ex. ar veni cu mine doar ca să nu merg singură, sau...oare ar veni?)
Gianna mai mult de 50 ani și fie vorba între noi, nu e chiar așa deeee...dar na... poate așa sunt biletele pe-aici, trebuie să mă informez. Eu de-abia acum mai ies în lume. Și voi în loc să-mi mai spuneți câte ceva....lasă lasă că știu eu...

Nopți magice e bun însă ca să vă povestesc ceva despre tavanul meu.
Noaptea, după ce sting lumina (un bec old-style în tavan) după câteva secunde încep să apară niște steluțe.
Sunt așa de efect încât prima oară când le-am văzut aproape că m-am speriat.
Era prin sept. când tocmai descporisem recidiva.
N-aveam încă lampă pe noptieră așa că făceam doi pași pe-ntuneric, pipăiam pe lângă ușă, găseam întrerupătorul și cu un ochi închis ca să nu mă trezesc de tot, mergeam la baie.
Becul rămânea aprins un minut. Poate două trei, oricum puțin.
Într-o noapte când aveam jaluzele închise bine și era cam beznă, după ce m-am pus în pat, pe spate și pe trei sferturi adormită, am văzut cum tavanul încet-încet se luminează, până cînd în jurul becului devenise o calea lacteee. JUmătate din tavan era plin de steluțe dar alea de lângă bec erau mai mari și mai luminoase.
Eram singură, am tresărit aproape speriată dar efectul era feeric, nu mă puteam speria.
Atât de frumos și atât de real, la 3 noaptea, încât m-am relaxat imediat.
Mi-am controlat tricoul și da! adormisem cu ăla pe care era cusut cu paiete o imagine cu inimi și pui, parcă...
M-am mișcat, m-am sucit, dar tavanul rămânea neschimbat, nici așternutul n-avea nimic care să reflecte pe tavan, am controlat.
Vă repet, eram tare amărâtă pe-atunci, confuză și speriată.
Tavanul din cauza steluțelor părea mai jos decât de obicei.
Si așa, pentru o secundă crezut că gata, asta e, acum o să-mi facă cineva vreun semn, o să aud o voce, o să simt ceva, o să am o revelație sau măcar un vis.... așa credeam, așa aș fi vrut să fie, dar eram convinsă că dacă aprind lumina dispare tot.
Și culmea, continuam să fiu încă pe jumătate adormită.
Cu gândurile alea și cu un sentiment ciudat și nelămurit....totuși... în câteva minute am adormit. Aș fi vrut să fi fost o mică minune, o "ceva", orice...dar știam că nu e.
Știu că multă lume în cazul meu n-ar fi aștepatt prea mult ca să se simtă iluminat și eventual să povestească tuturor......cred că așa se nasc poveștile. Poveștile de toate felurile...

A doua zi am tot încercat să sting lumina, să stau în pat, să.....dar nimic.
N-am vorbit cu Steve, știam că trenbuie să fie vreo explicație.
Când ți se-arată "ceva" știi. Sunt sigură că așa trebuie să fie.
Motive pentru asta aș fi avut destule. Hăhă....motive divine...cancer, doliu, abandon, copil, spaimă, încercări de meditație, de yoga....etc...aveam aveam.
După vreo două nopți însă, tadaaaaaaam...iar baie, iar bec, iar stele.
Și-atunci am înțeles.
A doua zi, și eu și Steve, la miezul zilei, în plină beznă în dormitor așteptam să se lumineze tavanul.
Era o scenăăăă..... dacă am fi fost în iarbă noaptea și afară, mai era cum mai era..... în dormitor însă, eram patetici.
Și cu toate că până la urmă ni s-au arătat și ziua, stelele nu erau așa de luminoase și nici așa de multe ca atunci când le-am vazut eu la 3 noaptea.
Normal că Steve s-a urcam în pat, a pipăit și măturat tavanul, s-a uitat pe parchet, pe cuvertură....nimic.
Stele și gata.

Misterul încă nu l-am descoperit, probabil unii dintre voi știu deja despre ce e vorba și-mi vor spune.
Ieri ne-am uitat și la dungile alea albe de pe stradă, alea de se văd noaptea...dar nu e așa tavanul nostru.
Zugraveala e o lavabilă albă simplă simplă.
Becul e din ăla care dă căldură, model din 1950.
Punctele luminoase pâlpâie ușor, se sting și iar se luminează. Sunt așezate la-ntâmplare, fix ca stelele și totul nu durează mai mult de căteva minute. După care rămâne întuneric.
Noaptea efectul e spectaculos.

Am fost acum vreo doi ani la un observator să vedem stelele căzătoare întro noapte de 15 august întro poziție ideală și cu un profesor univ. de astronomie. Mi-a plăcut mult și ne-a explicat o mulțime de lucruri (eu am înțeles foarte puțin că nu sunt pasionată deloc) dar tavanul din dormitorul meu în prima noapte, în situația aia disperată mi s-a părut mult mai spectaculos.
Și încă-mi mai place....






 

Propuneri



2011.apr.farfalla

 Acum mă credeți că e primăvară?

Lola vezi, nu te-am uitat? LA MULȚI ANI !!
Știu că balconul tău plin cu petunii e mai frumos dar aici avem și fluturi, eh ?!

Și cam asta e tot ce-am făcut astăzi demn de consemnat.
A fost o duminică bulimică, hipercalorică și o totală confuzie alimentară.
 Am trecut de la dulce la sărat și de la junk la eco-bio fără nici-un sentiment de vinovăție.
Acum însă de-abia mă mișc iar ceaiul pe carei tocmai mi l-am făcut n-o să-mi ajute prea mult digestia.

Am avut totuși niște idei constructive azi.
Una dintre ele e să inaugurez aici o expoziție on-line ca să-i fac puțină publicitate lui Steve.
Am dat o raită prin câteva bloguri și am văzut că toți au poze frumoase, care mai de care mai sugestive.
Dar eu nu știu să fac poze. Nu sunt în stare nici să recunosc o poză de calitate de fapt, deci tablourile mi se par o idee bună.

Mi-am propus să fac un curs de fotografie dar la Roma prețurile nu-s de mine.
NU vreau să-mi de-a diplome și nici să-mi fac o meserie din asta, vreau doar să am câteva noțiuni de bază.
Iar pentru asta nu vreau să-mi fac rate  :D

The computer is all right

E ora 11,40 fix!
Ce fac eu aproape la amiază într-o splendidă zi de sâmbătă romană?
Îmi beau ceaiul!!
Exact, de-abia acum ! și nu din cauză că m-am trezit târziu, nunu, din cauza voastră!
Și aici toți o să ziceți "ce-are frate?cu cine se ceartă?"
Răspuns: "dacă mă citești, cu tine ! pentru că înseamnă că m-ai mai citit, așa-i? Ei, și? și ai văzut cât eram de disperată că mi se-ncălzea calcul, nu? și știai care-i problema, lasă că știu eu, știaaai! sau măcar aveai o bănuială, așa cum aveam și eu, dar nu mi-ai spus-o! Bravo, mulțumesc"
Acuma eu vă spun care-i soluția, chiar dacă o să râdeți toți de mine ca atunci când v-am zis că am descoperit că word-ul modifică 'ăla' în 'acela'. Na, ca să mai dreagă busuiocul. Word ul.
Soluția, adică mai exact problema e ventilatoruuuuuuul.
Dacă aveți calcul de mai bine de un an, se-ncălzește după juma' de oră de funcționare iar uneori mugește discret dar îngrijorător, aia e : ventilatorul!

M-am trezit frumos la 8 și mi-am băut primul ceai dezintoxicant, (Caisse formula) care ar trebui să spulbere toate antibioticele și chimioterapicele și toate otrăvurile alea, cât ai zice pește. Să-mi facă lună arterele, încheieturile și tot așa până la ultima celulă. Să le facă noi-nouțe, transparente și sclipitoare.
Dar asta-i altă poveste, naturistă., și o las pentru altă dată, să zicem pentru o zi de sâmbătă ploioasă.

După ce am navigat vreo 30',( la 8 când așteptam decoctul) cu calcul pe burtă, nu mai puteam de cald.
L-am pus alături. Degeaba, îl simțeam cum dogorește și îl auzeam cum face muuu vrmuuuuuh muuu.
La 9,30 mă hotărăsc, îl sting și citesc ceva din cartea aia a lui Tolstoi. (Turgheniev cu nihilistul lui Bazarov, mi-a plăcut. deci continui cu rușii).
Cartea lui Tolstoi, război și pace,e aia mare cât o biblie (cu caractere de 20) enormă. Și nici nu-mi stă comod pe burtă.
M-am sucit, m-am răsucit și până la urmă am dat gata vreo 2 pagini.
Greeeeu, mai grea decât m-așteptam pentru că e plină de citate franțuzești. NEtraduse!!!
Păi și? Io? Cum fac? e câte-o frază întreagă, de 4 rânduri toată cu cuvinte d-alea. Nu știu nici să le citesc bine iar dacă le citesc de vreo 3 ori pe fiecare am așa o vagă bănuială de ce-ar putea să spună, dar vagă vagă....și sigur greșită.
Naaah, prea obositor, lasă că văd io ce fac, un curs de franceză de exemplu.
Dar cuvântul "bănuială" iar mi-a pus ochii pe calc.
Vrei să vezi că ăsta are ventilatorul plin de praf??
Pfff...nu cred, l-ai mai suflat de câteva ori pe-acolo prin dos și nimic.
Hai totuși să-ncerc cu uscătotul.
Eh...și-aici iar amărăciune și sentimente de inferioaritate!
Uscătotul vostru scoate și aer rece, așa-i??
Eh, normal! Care uscător nu scoate?
Al meu însă nu. Nuuuhuhuhu.... și parcă-l văd pe Tom cum se-aruncă disperat la pământ și cum îi sar lacrimile cât colo și cum îi tremură tot corpul de-atâta plâns. Ce vreți, am văzut prea multe desene, ucideți-mă!
Scot aspiratorul. (normal, încă snif snif ...scot și batistuțe)
Văd că mocheta din hol îndrăgostită și ea fără speranță și visând la aspirator de două ori pe zi, așteaptă de mult mișcarea asta, dar naaaah, azi nu...poate în altă zi, trebuie să suferi drăguță, așa e viața, te calcă-n picioare cu bocanci iplin de glod pe sentimentele tale delicate dar..... așa o să devii mai puternică. Ți-o spun eu!
Azi o să-mi ridic self-esteem-ul...și o femeie care dă cu aspiratorul pe mochetăăăă, halal self și halal esteem
Deci, pregătesc toate alea.
Întorc cu fundul în sus calcul. Încerc cu uscătorul...mmmmhhh...nu merge, îl prăjesc. Încerc cu aspiratorul....mm...mai nimic. Încerc aspiratorul pe mochetă. Pfff..... e vechi! și el și praful.... nu trage mai nimic. Îi măresc puterea....aaah, parcă parcă. Iar trag prin găurile alea din spate de la calc. Nu văd nici o minune.
Îl arunc o privire fulger și decid: ori tu ori eu, mama ta de calc amărât. Păi, beeey, io dacă vreau...înțelegi? trebuie doar să vreau și tu nu mai respiri în veci, o să fii rece beeey, într-un container de gunoi că nici la reciclate nu mergi, ce, ești plastic? nu! metal? nu! hârtie? ți-ai găsit!  ești varză beeey, var-ză!
Deci ai grijă, nu face pe deșteptul cu mine, fă ce-ți spun și va fi totul bine pentru amândoi.
Uită-te aici, te scot din priză, nu mai tremura așa ca un laș...
Și l-am scos.
Cu un cuțit deștept de curățat anghinare, i-am desfăcut câteva șurubele (când termin de scris o să i-l pun și pe ăsta care l-am găsit singur pe masă), am tras pe-acolo cu aspiratorul dar v-am zis, nu prea mergea.
Trebuia un aspirator care suflă sau un spray din ăla cu aer comprimat.
Am descoperit însă că și ventilatorul avea niște șurubele.
Le-am desfăcut și pe alea, am mai dezlipit câte ceva pe ici pe colo și am introdus o pensulă de pictură de-a lui steve. Nouăăăă, nu săriți, nouă nu udă de acuarele roz.
Ei și-aici am avut satisfacția căutată! woooow.... parcă ...nunu, știți cum e pe sub canapea când n-ați mai mutat-o de câteva luni?? aaah, știți deci ! bine, așa a ieșit peria de-acolo de sub ventilatorul ăla.
Păi da oameni buni, that's what I'm talking about, cum ar zice rudele mele :)
Și am avut ceea ce căutam. Yeeeeh!
Și am și reușit să pun totul la loc (ocheeeei, fără ăsta micu' , da-l înșurubez și pe el imediat).
Acuma merge, nu mugește și nu e cald deloc. Ba e chiar rece.... ohDoamne, e rece? și dacă e prea rece ce fac???

Dacă vreți să-mi imitați isprava, fiți atenți acolo la legături, ventilatorul de la laptop e altfel decât cel de la fix, dar se puo fa' cum ar zice romanii.
And the Personal Computer is all right.... după filmul cu Julianne moore care l-am văzut ieri și de la care mă așteptam mai mult.
Mult mai mult. Idem pentru On the air, cu Clooney.

Frig, căpșuni și nostalgii

Azi a fost un frig !...și-un vânt!
Care muguri roz bonbon care plezneau poc-poc ? care căldură de nu se mai putea ieși la ora prânzului?
Frig frate!....și-acuma mai și plouă!... de bine ce-mi cumpărasem o altă trapuntină (o cuvertură-plăpumioară dar nu de puf, de bumbac) și o băgasem deja în sac pe cealaltă de iarnă ...că na! aveam călduri!
Că veni vorba...călduri chiar am...după toate ședințele alea de radio-chemio, plus altă operație, ciclul meu lunar s-a băgat și el la somn.
Cică sunt șanse să se trezească odată și-odată, dar....nimeni nu garantează nici că da, nici că nu, nici că virgulă când. Și s-a dus și asta....super! Supercalifragilistichespiralidoso....nanana (îl știți?)

Oare căpșunile ajută?
De vreo trei săptămâni tot cumpăr niște fructe...sunt căpșuni na, dar mari ca perele, aproape fără miros , idem la gust. Da'-s roșii și îs mari. Nu-i destul ??

Și frezii mi-am luat, astea dacă ai nasul fin, ceva ceva se simte, dar sunt mari și ele ca sfeclele.
Cred că le fac pe toate așa mari pentru că suntem mulți pe planetă și na...să ne-ajungă la toți.

N-am făcut nimic azi, ar fi trebuit să mă duc iar la ASL (unitatea sanitară locală, nu știu ce-ar putea fi în românește) dar am lăsat-o pe luni.
Steve s-a dus la Pomezia cu un tablou la expozițiape tema :animale.
Nu știu dacă al lui se numește tablou, practic era o bucată lungă de scândură pe care a pictat niște păsări flamingo la marginea unui iaz (lac, apă..ceva similar).  Super fain.

Mi-aș lua bilete pentru luna viitoare dar nu pot până nu mă duc la vizita oncologică.
Dar în mai-iunie sper să vin.
Trebuie să aleg gresia, ușile și ce-o mai fi ca să terminăm cu apartamentul cât mai repede.

Am vorbit și cu Fra azi la telefon. Mă tot sună de vreo lună și ne tot aducem aminte de vremurile bune....cu multă nostalgie însă. Râdem mult și ocolim întrebările importante dar....știm amândoi că ceva lipsește..
Unele lucruri rămân pierdute iremediabil .....și nu se mai întorc. Niciodată....Și nimic nu le poate înlocui... Orice-am face...

Completare

Două precizări importante:

1. dacă cineva a făcut legătura între SFN și magazinul de produse românești, răspunsul e DA. Dada, am luat pateu. De Sibiu și Hamei, sper ca bunul Dzeu să mă fi inspirat în alegerea mărcii.

2. Calcul meu, după 2h de funcționare e cald de pot să fac ochiuri pe el. Și parcă emană și un miros caracteristic. Funcționează destul de corect, doar bateria e leșinată rău.
Ar trebui să-l schimb sau merită un drum la "service'. Îl am de 2,5 ani și a costat >300 euri.

Cut burn and poison

Ăsta e tratamentul standard pentru tumori.
Eu la primul pas m-am impotmolit rău de tot....și se zice că e pasul cel mai simplu.
În funcție de gravitatea lor tumorile au 4 niveluri.
Când m-au operat, eu eram un T3 avansat, ghinion pe linie având în vedere că era la colon și aș fi avut timp măcar vreo 3 ani să-l descopăr și să-l tratez la timp, și noroc chior că la o tumoare așa de mare, nu era infiltrant și n-avea metastaze.
În general înainte de intervenția chirurgicală se face o serie de radio sau chemio ca să-i diminueze dimensiunile. La mine era imposibil. Eram semiocluză.
După prima operație cu peritonită, hematom de 18cm și tot ce-a mai urmat, în septembrie (după 3 luni de la ultima intervenție) s-a descoperit recidiva. Mai apoi pare că nu era o recidiva veritabilă ci un rest din tumoarea inițială. 0-0 ! După ce mi-au tăiat 12 cm de colon  !
De data asta, recidiva era un T1! Frumos, micuț, tratabil.
Deci am făcut chemio și radio după cum bine se știe.
Și apoi m-au operat, iară se știe.
Și mi-au mai tăiat și restul, ca să scăpăm de dubii.

A fost un rezumat ca să pot spune că azi am avut prima vizită oncologică.
Din cauza birocrației a fost o vizită oarbă.
Judecați și voi de ce:
Plecăm cu noaptea-n cap. Ajungem la S. Andrea la 9. S. Andrea colaborează cu SFN.
Ne ducem la ghișeul de "accettazioni" la oncologie (nu știu cum să-i zic).
Ducem o copie după ex. histologic dar nu e nevoie. Chiar colaborează cu SFN. Aveau și ei o copie.
Și mă găsesc și-n baza de date din calc. Bine. Sunt surprinsă de atâta eficiență.
Mă duc la baie. Nici n-apuc să ies că oncoloaga ne așteaptă.
"Bună ziua...buna ziua. Povestiți-mi tot istoricul bolii". 0-0 !
"De unde ați vrea să-ncep?
Păi, cum v-ați dat seama că aveți cancer...
Eu? Eu nici acum nu prea-mi dau bine seama, vă rog să mă credeți, cred că e o deformație pe undeva prin sistemul meu imunitar pentru că încă nu reușesc să-mi dau seama de gravitatea situației. Continui să râd și dacă râd și alții pe seama mea, râd și eu."
"Oh, dar vă deranjează dacă vă povestește tot Steve, el e medic și sintetizează mai bine. Eu sunt prea retorică."
Și-i dă Steve acolo pe limba lor și așa merge repede treaba.
La un moment dat mă întind și mă și consultă.
Iar vorbesc și ea iar scrie, cu stânga, și zice mereu 'certo, certo' .
Tocmai când mă hotărăsc că nu-mi place de ea, intră șeful ei, o întreabă ceva de-o pacientă, ea verifică în baza de date și el n-are ce face și se uită pe foaia mea clinică.
Și hopaaaaa..."veniți de la SFN?" Nu, de-acasă, zice Steve râzând, dar omul era serios.
Aflăm că : le pare rău, nu știm noi căt le pare de rău, ei sunt chiar măguliți că pacienții vor să vină la ei, dar că trebuie să reluăm colaborarea cu SFN.
Cum??? Dar n-am întrerupt-o noi! Uite-aici, scrie adresa voastră, și de-abia v-am găsit că stăm în partea cealaltă a Romei. etc etc.
Concluzia: ne-am întors la SFN.
Oricum trebuia să merg pentru medicare.
Ajungem acolo și medicul de gardă zice "știu tot, știu tot". Știa mai mult ca noi. Nu era nici greu, noi nu știam nimic.
Concluzia2: eu făcusem chemio la SFN și acolo trebuia să continui controalele, dar cum am avut un T1, părea că asta e prima operație și pacienții noi se trimit la S. Andrea. Și de-aia m-am dus degeaba azi acolo!
Asta e procedura standard.
Telefoane la oncologie SFN, mă găsesc  în sfârșit și ok pe 28 aprilie iar mă duc. Tot la prima vizită evident. De data asta la SFN! Oh! Și s-a făcut lumină.
Și nici nu m-au mai medicat pentru că "Steve, cum stă treaba ?" "E bine, e bine, încet încet se-nchide. O pansez zilnic" Aehm....și de ce ne-ați chemat?
Când am pus apa pe foc pentru macaroane era 13,30.
O zi pierdută.

Vestea bună, pe care totuși o bănuiam toți, s-a confirmat.
Cu un T1 plus chemio-radio în precedență e ok. Altă chemio nu mai fac. Yahooooo!

ASL, medici, primărie și drumuri multe

De-atâta soare cald, prea cald pentru aprilie, mugurii copacilor au pleznit ca niște pop-corn.
În Aventino ieri era totul roz. Copaci roz de-a lungul străzii, pături roz pe trotuare, câini roz cu stăpâni roz și ei, mașini cu parbrize pline de petale, ați ghicit:ROZ.
Când am intrat la dna Concolino (ei, dacă așa o cheamă!), medicul meu de familie, eram plini de petale roz (exact) în păr și eu și Steve.
Ne-am întors spre casă și ne-am oprit la primărie (sector XII). Pe-acolo, deși Eur e un cartier elegant și curat, tocmai pe-acolo pe la primărie e un praf și-o țigănie și garaje murdare de grafitti și clădiri gri comuniste și vai și vai.
Dar, dar.... printre toate alea, pe lângă trotuare și prin fața clădirilor pe unde se găsea puțin pământ erau înfloriți macii, roșii roșii (cred că de rușinea primăriei) și alte floricele galbene și spice verzi de grau.
Peisaj de vară deja.... și la Bv duminică ningea !
Temperaturile sunt în jur de 25 de grade după 11, dacă ai multe drumuri de făcut, așa ca mine, e mai bine să pleci de dimineață că la prânz e teroare în mașină.

Și ieri și azi am plecat pe la vreo 8, dar și în It. e birocrație.
Mult mai puțină decât la noi, dar este.
Copii după buletin, la Bv, cred că am lăsat vreo câteva sute dacă e să cumulez toate birourile pe unde mi le-au cerut. Îmi făcusem câteva de rezervă și nu ieșeam fără ele dacă trebuia să mă duc la vreun birou.
Aici mi s-au cerut foarte rar, iar dacă mi s-au cerut n-a trebuit să merg nicăieri, mi le făceau ei la copiatorul lor.
Dar chiar și așa tot se pierde vreme multă.
Sunt obosită de parcă am lucrat o săptămână.
Și mâine iar plecăm la 7,30.

Îmi tot propun să scriu mai concis și mai clar, eventual mai puțin și mai bine, dar deocamdată n-am timp să scriu puțin :)

Iar despre cancer, soluții, alternative și minuni.

Și uite-așa, a mai trecut o săptămână...
Azi a plecat și mama, Steve a dus-o la aeroport și eu dacă eram mai atentă îi imprimam cum trebuie biletul de îmbarcare și-o scuteam să mai plătească alți 10 euro. Alt cadou pentru Wizz.
Când alegeți check-in on-line fiți atenți la tot ce se cere...10euri nu-s mulți dar când îi dai degeaba e neplăcut.

Mâine trebuie să mă duc la ASL și la primărie, miercuri la vizita oncologică și într-o altă zi la medicul de familie . Trebuie să-mi fac dosar pentru comisie, pentru invaliditate.
Eii da !! Sună nașpa ...dar dacă tot e așa mai bine să beneficiez și de avantaje.

Cam astea sun lucrurile concrete pe care le am de făcut.
Cele imediate.
cele mai îndepărtate, gen "planuri d viitor" .....uhm...o să le fac pentru că-mi place să le fac...dar nu prea mai cred în ele.... viața are mult mai multă imaginație și oricât am judeca de bine lucrurile înainte, e imposibil să prevedem ce va urma....
Deci, planuri da....dar cu entuziasm moderat.
Acecași moderație și în ceea ce privește faptul că acum mi-e bine.
Tocmai, acum mi-e bine și asta e ceea ce contează,ceea ce pot controla, lucrurile de care mă pot bucura și acțiunile pe care le pot proiecta sunt Acum.
Acum și gata.

Și credeți-mă ăsta nu e pesimism și nici refrenurile alea arhicunoscute gen :"trebuie să gândești pozitiv. Trebuie să crezi. Tu ești făuritorul viitorului tău....etc"
Bineînțeles că fiecare e liber să creadă ce vrea și să trăiască cu propriile-i rețete de automulțumire, în cazul meu însă nu prea au funcționat chestiile astea nici măcar înainte...acum ... mi se pare doar că multă lume preferă poziția struțului, nu văd , nu mă gândesc, stau cu capul în nisip și gândesc pozitiv!

Am văzut o tipă de 33 de ani în spital, cu cancer bineînțeles, care din cum îmi povestea și din cum se comporta era clar că nici măcar n-a trebuit să-și impună să gândească pozitiv.
Pur și simplu era! Era pozitivă! Disponibilă. Prietenoasă. Bună. Curajoasă. Ironică și veselă. Și mai ales luptătoare.... exact genul care folosește expresia"și dacă monstrul (referitor la cancer) e puternic și vivace, ei bine eu voi fi și mai tare". A îndurat operații, chemio, radio, cortizon, ace, dureri și umilințe incredibile timp de mai bine de doi ani. Îi doresc să reușească, îi doresc să-și poată relua viața pe care atât de mult o iubește.... dar va fi tot mai greu.... e practic în stadiul de morfină morfină morfină.
Și nu e drept!
Și nu e ea singura.

Și de-acasă e ușor să zici "gândește pozitiv", și e adevărat! uneori chiar funcționează! dar nu întotdeauna și dacă nu crezi, dacă nu simți că ceva îți face bine e inutil să te forțezi să crezi, pentru că n-o să se-ntâmple minuni.

Am citit un articol despre un experiment făcut aici la Roma săptămâna trecută pe tema efectelor meditației asupra durerii.
Și funcționează. Chiar se diminuează cu pâna la 50%. E senzațional. E o poartă deschisă către alternative. E necesar să vedem și alte orizonturi.
Eu așa cred că trebuie rezolvate problemele: prin colaborare.
Alternativele nu înlocuiesc soluțiile deja existente ci le completează.
 NImeni nu are soluția universală bună la toate, sunt toți în căutarea lampei lui Aladin,  dar colaborarea dintre mai multe metode, medicina-meditație, medicina-naturopatie, medicina europeană-medicină chinezească, indiană, orientală, medicină-yoga și alte alternative care au fost deja studiate, aplicate, experimentate pe pacienți care pot vorbi despre efecte și Defecte....toate astea sunt importante.Pentru știință și pentru pacienți, indiferent de care parte ar fi.

Pentru că acum suntem în stadiul în care naturiștii vorbesc rău de medici și de medicamente (eh...BigFarma e un monstru devorator de bani) medicina nu recunoaște nici o altă știință care nu aduce date, statistici și numere, europenii se duc în China și in Cuba după medicamente miraculoase, orientalii iau aspirina pentru dureri de cap și psihologii susțin că tot răul ni-l facem singuri. Ah și mai e și biserica și pedeapsa divină și vizionarii și zodiacul și energeticienii și muuuulte altele.

Suntem unii împotriva altora și în medicină ca în multe alte lucruri, când soluția sau măcar rezultate mai bune, s-ar obține prin colaborare, prin povestea miraculoasei ciorbe de bolovan care iese bună numai dacă X aduce o ceapă, Y un cartof iar Z un morcov.

La pas ușor....

Noi am fost cum vă spuneam ieri,la Vatican.....am plecat de dimineață pe răcoare.... dar Benedetto deși era acasă nu ne-a primit. Avea prea mulți oaspeți. Primește doar duminica.
Așa că eu m-am așezat la umbra unei fântâni din alea celebre acolo la el în piață și am lăsat-o pe Maria să se ducă ea personal la el, să-i viziteze casa!
S-a așezat la coadă..... coada era hăhăăă, la vreo câțiva zeci de metri în spate dar mergea repede.
Maria s-a poziționat strategic ca s-o văd, între un grup de japonezi cu un ghid cu o năframă roșie în vârf de băț și un alt grup, păreau europeni, cu o ghidă cu o umbrelă roșie. Deschisă. Îi prindea bine, că la ora zece când am ajuns noi era deja destul de cald. Jumătate din turiști erau în pantaloni scurți și maieu.
I-am spus să țină sinistra și să meargă către basilica și nu către cupolă...sau mai rău către muzee.... că strănii fac coadă la orice. Acum și ca să intri în biserică trebuie să treci de filtrele detectoare.

Și s-a dus....și taaare i-a mai plăcut.
Nu visa ea să ajungă aici.
Dar nu e chiar așa de neobișnuit evenimentul în familia lor, chiar dacă vine ea de la Dumbrava, din mijlocul Transilvaniei, tatăl ei acum 20 de ani, dacă nu mai mult, a vrut și el să vadă pământul sfânt, după o viață de păzit oile și uite-așa, ca badea Cârțan modern, s-a dus singur la Ierusalim.

Da, cred că sunt mai mult de 20 de ani... ăla chiar a fost un eveniment atunci.
A scris despre el în ziar și a fost și la televizor cred.
Au venit acasă reporterii și i-au făcut poze și i-au luat un interviu așa cum se cuvine.
Am uitat multe amănunte dar întâmplarea mi-o mai amintește din când în când Lola că atunci am povestit-o cu toate detaliile la birou.
Era un bărbat tare mândru, înalt și drept de spate, nu știa nici măcar un cuvânt din vreo limbă străină și nici nu cred că mai fusese vreodată prin hoteluri. De avion nu mai vorbesc !
N-avea nicio grijă, nicio teamă și nicio preocupare...... în geanta lui de voiaj cred că erau doar vreo trei schimburi și vreo câteva cămăși.
El cred că era și-atunci îmbrăcat în camașa lui lungă, țesută în casă,cu broderie la guler.
O purta ca toți bărbații de prin părțile Ardealului cu o curea lată și groasă de piele, care ținea loc și de portofel.
Toți îl întrebau cum de are curajul să plece singur și el răspundea că nu e singur, că peste tot e plin de oameni.
Și așa a și fost. S-a-ntors fără nici o problemă, a văzut tot ce vroia să vadă și a mers peste tot unde vroia să meargă. Au avut grijă de el niște femei la dus și altele la-ntors. Ce vremuri...!

Am dus-o pe Maria și în piața Navona (a intrat în biserica lui Borromini și-a aprins lumânări, fântâna lui Bernini nu funcționa așa că n-a impresionat-o) și pe la statuia lui Aureliu am dus-o, apoi pe la dentieră și de-acolo spre Colosseum dar....drept să spun... îi plăceau mai mult copacii înfloriți, statuile vii, clădirile înalte cu ziduri mari de piatră.... și se minuna mai mult de câți oameni vedea în jur.
 "Poate pentru că azi e vreme așa de frumoasă, poate de-aia e atâta lume pe strazi"
În rest era foarte atentă să memoreze drumul, intrările la metrouri, stațiile de autobuze .... nu i-am spus că la Roma nu e chiar așa de important pentru că sunt zeci de variante și zeci de posibilități de a te pierde.
Cred că n-am reușit să-i explic foarte bine care-i centrul dar a zis că până la Termini, dacă ar fi nevoie, ar știi să meargă.
Dar nu e nevoie.:¨-). Deocamdată !

Steve a fost la mare, la telline, v-am zis, săptămâna asta a fost cald de stat la plajă!

În seara asta amândoi, vor face pizza!
Eh.... pentru că eu sunt în convalescență... dar asist, asist și dau sfaturi!

Sarmele și cozonaci

Fac sarmEle! 9mă rog...am participat și eu...acum mă odihnesc)
Am găsit varză și mac la magazinul românesc...eh?...!
Ouă roșii n-avea ;-)... dar avea turtă dulce, parizer, salam , pateuri, pungi magice și multe alte specialități de care Steve n-auzise în toată viața lui.
Suntem speciali! Suntem unici!
Numai noi știm să facem cozonac cu mac! (bine...nu eu....dar în fiecare familie este un specialist la cozonaci)

Azi am fost la mercatino, cca 2,5km pe jos....eh, încet încet ...mă antrenez pentru proba de marș.
Mâine dacă nu e prea cald vreau s-o duc pe mama în Vatican. Premiu bonus pentru făcutul sarmelelor.
Și după masă s-o dăm cu cozonacii, că mama duminică pleacă.

Sunt ocupată, v-am zis că-s foarte ocupată în convalescența asta.
Și în seara asta iar am voie să fac duș. !! Astea-s satisfacții oameni buni.
(cred că de data asta am avut vreo 40 de ațe, toate de scos...dar ne-am și râs puțin, eu ziceam auuuu și asistenta râdea...eh, e bine și-așa...chiar mai bine pentru mine.)

Deci mâine mă duc, dacă vreți să-i transmit ceva lui Ratz să-mi scrieți că acum în post e mai receptiv.

Primul control

Azi m-am prezentat dis de dimineață la control.
După cum vă spuneam, eu de bună româncă știu cum se fac treburile astea.
M-am prezentat cu cadouri.

Nu vă spun cât am cheltuit, dar am făcut un frumos coș plin cu de toate, de la specialități de salamuri feline până la brânzeturi cu tartufo, vinuri liquorose (încercați Passito di Pantelleria, e super!) oușoare și colombe de paști, aperitive sărate și dulci PLUS cornulețe calde făcute de mama!
Asta pentru asistenți.

Pentru unul din doctori (prietenul ăla a lui Steve care nici nu prea s-a uitat la mine cât am astat acolo...!! ) am dus niște vinuri scumpe (numa' două...că v-am zis că nu mi-era simpatic) și niște cantuccini.(biscuiți tari ca piatra pt vin)
N-a prea reacționat, doctorul! (ți-ai găsit!). DAr pe mine nu m-a dezamăgit pentru că nu mă așteptam.

Asistenții însă au fost super încântați...ne-am pupat și iar am vorbit toți deodată și am făcut glume ...și pe urmă am intrat într-o sală de-a lor și am despachetat coșul și...iar am făcut ooh, dar nu trebuia, dar ce frumos și ce multe, prea multe.....
A fost ok. Cu totul altfel decât în Ro, chiar s-au bucurat și chiar nu se așteptau...

Mi-a mai rămas cadoul la marele Profesor.
Săptămâna viitoare mă voi ocupa și de asta.

Nu toată lumea face așa, ba dimpotrivă ...dar eu am stat mult în secție la ei, ei au fost super... operația asta în clinică m-ar fi costat cca 20 de mii de euroi...eh... ca să ajungi pe lista profesorului n-ai cui să dai șpagă în It. îți rămâne doar să aștepți...și cum cancer acum face oricine, listele-s lungi și tumorile cresc...și na...eu așa am făcut...alții poate au alte metode...dar a fost bine așa....am lăsat loc de bună ziua ;-)

Printre toate cadourile și pupăturile astea...m-au și medicat, că na! de-aia m-am dus.
Dar nu cine știe ce, destul de superficial, toți îl știu pe Steve, deci...n-aveau ce să-mi spună mai mult.
Mă mai duc miercuri.
Miercuri mă duc și la vizita oncologică.
Am cerut și fotocopii după cartela mea clinică.... a rezultat  că am fost internată de 3 ori la SFN, plus câteva zile de Day Hospital.
Fotocopiile le iau miercuri...știți cât am plătit?? (cred că m-ai bine o ceream în rate, în fiecare lună căte 10 pagini)
Cincizeci și doi de euroooi!
Și am făcut-o și pe asta.

De-acum am de umblat la tot felul de controale, plus pe la rezidență, pe la medicul de familie, pe la pensii, ecc. Am de lucru nu glumă!
Dacă totul merge bine...am oricum multe de făcut.

Completare la mixul de weekend:
Evenimentul cel mai important n-au fost comentariile de la Teo.
Evenimentul cel mai important a fost faptl că am făcut duș !!!
Scurt, ok, dar duș adevărat!!
Și asta nu se mai întâmpla de prin 13 feb....mă jur.
Mă spălam pe bucățele ca strămoșii mei de la țară.
Un duș! Woooow! Mare invenție....prilej neasemuit de relaxare, de încălzire...de limpezire...hehe...ce știți voi oameni moderni, faceți duș de două ori pe zi...și câte unul tot se mai plânge că are părul gras....

Mix de week-end

Ieri am f[cut covrigi cu sare, din ăia care se vând pe stradă....găsisem o rețetă pe net....dar nu ne-au ieșit...au ieșit moi și gumați în loc de crocanți ....dar Steve a considerat că aluatul e super petru pizzette.... și a făcut el acolo ceva, le-a tot dat de masă (că sucitor n-aveam) și a învelit crenvurști în aluat și ..experiențe d-astea ....până la urmă am mâncat ceva ....dar covrigii?!! nici pe departe !

Mai am două rețete de încercat: cuib de viespi și cozonac cu mac (ăla cu foaie subțire ca de prăjitură)
Până pleacă mama, duminică, măcar una trebuie să-i iasă bine. (le bag în congelator pentru Pasti) că ouă roșii sigur n-o să am...

Tot ieri am mai dat o raită prin ziarele de pe net să văd ce mai e prin țara mea.
Deci și Teo e bolnavă. Și grav pe de-asupra....
Am citit în evz. despre ea..... și mă-ntreb la ce Dzeu ne-a trebuit nouă libertatea cuvântului și posibilitatea de a ne spune părerea oriunde???
Oameni buni, poate voi sunteți deja obișnuiți, dar eu citesc în grabă știrile și aproape niciodată comentariile.
E incredibil ce pot scrie unii acolo la comentarii.
Incredibil!!
Pe lângă faptul că mulți sunt de o prostie de-a dreptul jignitoare, conținutul comentariilor e plin de cuvinte ofensive. Mustește de invidie și dă pe-afară de răutate.
După primele 3-4 postări nimeni nu se mai ocupă de articolul în sine ci încep și se iau unul de altul și-și dau lecții de medicină și de gramatică și de comportament ..... e de-a dreptul...
Nuuu...că nu pot eu să "redau calitatea literară a jargonului românesc"
Vă pun niște "dovezi"  (la un articol am văzut și peste 100 de comentarii, o sutăăă!!, oameni care stau pe net doar ca să scrie prostiile astea. Pentru că e liber. Pentru că e gratis. Pentru a deveni celebri și nemuritori)

16 martie, 14:16. Pardaian Valorosu

Buhuhuaaa, ce muian de vanzatoare de seminte are slaninoasa, iti moare flautu cu gusha doar cand o vezi ranjind....
A infiat fetita aia nefericita nu pentru ca nu putea sa faca copii ci pentru ca n-a gasit nici un oligofren s-o fecundeze

16 martie, 08:36. dan angheluta

macar daca ati fi la unghia mica de la piciorul drept a lu teo si ar fi bine(dupa ce nu se spala doua saptamani).capete pline de vid aveti grija sa nu va spargeti timpanele ca ramaneti fara ceea ce nici nu aveti.ce tara frumoasa avem,pacat ca este populata

Ce v-a facut, s-a insanatosit ! Sa va vad despre ce o sa mai scrieti in fiecare zi in ziarul vostru, ati pierdut un subiect de prima pagina, adevarat story pentru un jurnalist profesionist !

15 martie, 16:19. aurora

Ma bucur sincer pentru tine Teo,si fie ca bunul Dumnezeu sa fie in continuare cu tine si sa te intareasca!Iar pentru cei care au punctat la orele:15:28,15:22,15:12,15:49,sa va fie rusine ca va considera-ti ca fiind specie umana,cand de fapt sunteti fara suflet si caracter.Cine sunteti voi sa aruncati piatra?V-ati gandit vreodata ca in orice moment al vietii voi insiva puteti trece prin asfel de incercari ale destinului? Sunteti monstri cu fata umana si suflet hidos! Sa nu va tihneasca sfantul post al Pastelui si ziua de" Inviere a Domnului",pana nu ve-ti fi iertati de Teo!

3 martie, 16:22. Memeito

Problema e ca in Austria, Germania,etc. nu prea mai sunt medici adevarati in spitalele lor. Peste tot sunt numai negrii, turci, arabi, marocani, tuciurii din astia care sunt total paraleli cu medicina...Se vindeca mai repede daca ramanea la noi in tara.

3 martie, 15:16. fsds

Pai tac-su e doctor! Ar trebui sa stie ca un pacient comatos sau sedat (in orice caz intubat - adica cu o teava in gat - si ventilat mecanic) n-are cum sa comunice la telefon. Ori mosu a luat-o pe aratura, ori presa a deformat ce-a zis mosu.

3 martie, 14:20. georgeta

daca toti parlamentarii ar capata cite o bola in functie de cum voteaza ar insemna ca toti sa voteze din 'spital''.Dumnezeu nu are de-a face cu nationalitatea si nici nu face discriminari umane.FIECARE NE-AM NASCUT CU O KARMA .,pe care trebuie sa o gestionam in functie de cum dorim.Daca nasterea se mai poate programa ,boala si moartea nu mai e supusa vointei omenesti. Sa nu dorim raul nimanui mai mult decit ce are scris in destinul sau fiecare dintre noi. SANATATE LA TOT POPORUL ROMAN

E ok....

Din 14 feb., când m-au operat, iar alții au sărbătorit ziua îndrăgostiților, am fost mereu legată de copacul ăla cu perfuzii, ba pentru hidratare (la-nceput), ba pentru antidolorifice ulterior, ba pentru antibioticele din ultima lună care nu se mai terminau.

Condiția de câine în lesă o cunosc deja foarte bine; inițial mai plecam așa uitând de copac și riscând să-mi smulg acele alea din port-a-cath sau să-mi trag copacul peste mine…dar …ca orice câine deștept, încet încet am învățat cât mi-e lanțul.

Am învățat și cum să dorm ca să nu mi le-nfășor în jurul gâtului sau cum să nu dorm pe tuburile alea , sau cum să dorm numai pe-o parte ca să-mi ajungă legătoarea sau cum să nu dorm deloc și să recuperez după masa de prânz când pentru două ore aveam pauză de antibiotice.…eheee… totul se-nvață…și uneori nici nu-ți dai seama când ai trecut de partea cealaltă.

Care parte nici eu nu știu bine…dar știu că mereu e și o altă parte…partea celor sănătoși, partea celor bogați, a celor deprimați, a celor curajoși…și tot așa.

În spital e partea vieții de spital….și întrun fel, acolo în spital, când ești foarte bolnav, te simți protejat…dar nu de dureri sau de teama că s-ar putea complica lucrurile…. tz, nunu….e ceva mult mai subtil…te simți în „mediul tău” …acolo toți sunt bolnavi, toți sunt cu ace, toți sunt în pijamale, toți cu fețe de bolnavi, prea slabi sau prea grași…. și acolo, în condițiile alea, în mod surprinzător, îți dai seama că nu trebuie să demonstrezi nimic nimănui, nu trebuie să încerci să pari nici mai frumos nici mai odihnit nici mai elegant,nici mai deștept; nu trebuie să ai grijă de nimic.Au alții grijă de tine și pentru ei, pentru "alții’….e ok așa cum esti, nimeni nu se-așteaptă nimic special de la tine pentru că acolo toți sunt la fel!

Am avut sentimentul ăsta și data trecută când am stat mult mai mult și în condiții mult mai grave în spital, atunci parcă mi-era și teamă ăs ies…bine, arătam ca de la Auschwitz evadată…dar nu era numai asta..

Și pentru asta, pentru curajul de-a ieși în lume privind oamenii în ochi fără să mă ascund și discutând în mod normal despre boala mea cu oricine îmi punea întrebări (chiar și din alea deplasate, jignitoare sau prostești ) încă n-am reușit să le mulțumesc îndeajuns nici lui Steve, nici lui Nan.

Amândoi s-au purtat absolut incredibil.

Amândoi au făcut haz pe seama mea exact atât cât trebuia ca să-mi cadă bine, ca să mă facă să uit, ca să mă facă să-nțeleg că lumea nu e perfectă și fericirea n-are nimic de-a face complexele mele și  că timpul înțeles ca durată a vieții e imprevizibil și incontrolabil.

Că în fața unor astfel de evenimente, calitatea de om ne indică adevărul, lucrurile pentru care merită întradevăr să trăiești se ridică lin la suprafață și n-ai cum să greșesti.

Și mă refer la lucrurile esențiale… pentru că numai astea contează!

În fața morții contează doar dragostea și prietenia, credeți-mă…

Vrei doar să îndrepți ceea ce în graba vieții a rămas strâmb, gol sau nedreptățit, și vina sau contribuția au fost și ale tale.

Vrei doar să le spui celor pe care-i iubești fie ei prieteni, părinți sau copii că e așa, că-i prețuiești și că le ești recunoscător....și ei poate știu deja demult asta…. dar sentimentele din cînd în când tebuiesc confirmate. Fără rezerve și fără economie.

Postul acesta a ieșit cam prea serios pentru un blog ca al meu…dar îl las așa… și mă duc să mă odihnesc puțin ca să pot ieși la plimbare după masă.

E și asta o mică bucurie …dar numai când ți-a fost pentru un timp înterzisă.

Pe urmă…te obișnuiești și….. peste câteva zile o să-ncep să mă plâng de căldură, de plictiseală, de vânt, de Steve, de aglomerații,...și tot așa.

Cum vi se pare?

Pentru mine e ok :)