Che o-o? che o-o??!!



Libecciata



După ce am încercat aseară să reedităm performanța din ianuarie cu Sacher tortul în speranța că o să consumăm restul kilogramului de ciocolată cumpărat atunci și după ce ne-a ieșit un Sachertorte  și mai bun și mai aspectuos decât cel de la Vienna, am văzut că ne-au mai rămas încă 8, OPT, cuburi de ciocolată mari și groase numai bune de făcut solnițe, a câte 50g fiecare.

La 22 când a fost gata și glazura, fină și lucioasă cum scria la net nimeni nu mai putea nici măcar s-o guste! Wooow,....merita, nu?
Pe la vreo 1 noaptea m-am trezit eu și-am dat o tură prin bucătărie ca să-mi activez circulația sanguină la nivelul gleznelor. Și am mâncat prima felie. Punct.
Azi dimineață Steve a avut motiv că trebuia să-mi ia sânge și era în întârziere și....0 tort de ciocolată, Nan 1 feliuță. Și iar punct.

Deci de mâncat nu prea aveam chef așa că hai să mergem la villa Pamphili că de-o viață tot vreau să-l duc.
Ok, la 14 plecăm, soare și cald numai bine.
Nan....mmmh...nu prea am chef,.... dar hai no,.... dacă vrei tu, ....deși înseamnă că azi nici nu-nvăț nici nu alerg.
Pfff..grrrr... oddio....pfffuaaai ..nu-i al meu! luați-l și faceți-l din nou...

Ieșim din curte și 777 tocmai trece. Semn rău.
Mergem la bar să-mi încarc telefonul și așteptăm la soare.
Sclipire premonitorie : "Vrei să coborâm la OVS să probezi pantalonii ăia, că văd că la vilă nu prea...eh?"  "Daaaa da"
Alt semn...el niciodată nu vrea să probeze nimic.
Coborâm totuși la OVS. Trecem și pe la Euroma2.
Achiziționăm pantalonii și alte cele plus o felie de pizza al volo.
Când să ieșim sună Steve "Sper că aveți umbrele pentru că afară toarnă cu găleata" 0-0 !! adică ceee?
Deci : aperitiv!!  (nici asta nu vroia...pffff ce ne-am mai distrat) și așteptăm să treacă  ploaia cu crodino și apă tonică.

La 18 ieșim și plouă și nu plouă. O dăm! gata!. ok?
Nu prea dar na...ieșim la 18...a stat....tot e ceva că umbrelă n-aveam.
Fugim după autobuz! Asta da, yessa!(pentru el of course! pentru mine: oh no!)
Și îl și prindem. Incredibil...că de fapt noi fugeam înaintea lui nu după el și mie mi se părea că tocmai plecase din stație dar cică stătea la stop.
Și chiar stătea, .... dar l-am prins? L-am prins!
Acuma ține-te bine...că șoferul e un Scumaher ratat. După primele două curbe toți suntem în fund pe scaune. Inclusiv nehotărâții.
Femeia aia de data trecută să-i strige vreo două ne lipsește mult. Restul îs oameni pașnici.
Eu?! de când m-au eliberat totul mi se pare de râs v-am zis, parcă sunt mereu umpic amețită.
Când să coborâm Nan zice că n-am apăsat pe buton și ăsta sigur nu se oprește în stație.
Dă să se ridice. Curbă. Vrruuum și-l văd că se clatină, se ține bine, se prinde și cu mâna în care avea plasele dar iar se clatină, autobuzul se hurducăie bine el iar vrea să apese pe buton și vrrrrum mai virează puțin la stânga și Nan iar se clatină copăcel-copăcel, hai-hai acuma hai că reușești și vruuum .....și cade. În fund pe scaunele din spate. Cu plasele peste el.
Râdem ca proștii ce să protestăm.
Ba scoală-te repede că ăsta a oprit.
A oprit în stașie dar în spate ușa e închisă.
Nan ridică mâna și zico O-o...așa prietenos ușor cîntat. Nimic. Fac și eu o-o. Tot prietenos. Ușa închisă.
Și-apoi "Ho accesooo! Che o-o? che o-o?"

Nu-i de glumă, o tăiem la ușa din mijloc, în fugă că ăsta ori e nebun ori tre' să facă pipi și mai are de mers până la capăt.

Coborâm râzând. Tot ca proștii!

"dar ușa din spate nu se deschidea?"

"cum să nu? nu pe-acolo am urcat?"
"și-atunci"
Și-atunci nimic, hai repede că azi e Real-Barcellona.
Mda...exact....și eu am transaminazele prea mari, mai bine râdem.