La pas ușor....

Noi am fost cum vă spuneam ieri,la Vatican.....am plecat de dimineață pe răcoare.... dar Benedetto deși era acasă nu ne-a primit. Avea prea mulți oaspeți. Primește doar duminica.
Așa că eu m-am așezat la umbra unei fântâni din alea celebre acolo la el în piață și am lăsat-o pe Maria să se ducă ea personal la el, să-i viziteze casa!
S-a așezat la coadă..... coada era hăhăăă, la vreo câțiva zeci de metri în spate dar mergea repede.
Maria s-a poziționat strategic ca s-o văd, între un grup de japonezi cu un ghid cu o năframă roșie în vârf de băț și un alt grup, păreau europeni, cu o ghidă cu o umbrelă roșie. Deschisă. Îi prindea bine, că la ora zece când am ajuns noi era deja destul de cald. Jumătate din turiști erau în pantaloni scurți și maieu.
I-am spus să țină sinistra și să meargă către basilica și nu către cupolă...sau mai rău către muzee.... că strănii fac coadă la orice. Acum și ca să intri în biserică trebuie să treci de filtrele detectoare.

Și s-a dus....și taaare i-a mai plăcut.
Nu visa ea să ajungă aici.
Dar nu e chiar așa de neobișnuit evenimentul în familia lor, chiar dacă vine ea de la Dumbrava, din mijlocul Transilvaniei, tatăl ei acum 20 de ani, dacă nu mai mult, a vrut și el să vadă pământul sfânt, după o viață de păzit oile și uite-așa, ca badea Cârțan modern, s-a dus singur la Ierusalim.

Da, cred că sunt mai mult de 20 de ani... ăla chiar a fost un eveniment atunci.
A scris despre el în ziar și a fost și la televizor cred.
Au venit acasă reporterii și i-au făcut poze și i-au luat un interviu așa cum se cuvine.
Am uitat multe amănunte dar întâmplarea mi-o mai amintește din când în când Lola că atunci am povestit-o cu toate detaliile la birou.
Era un bărbat tare mândru, înalt și drept de spate, nu știa nici măcar un cuvânt din vreo limbă străină și nici nu cred că mai fusese vreodată prin hoteluri. De avion nu mai vorbesc !
N-avea nicio grijă, nicio teamă și nicio preocupare...... în geanta lui de voiaj cred că erau doar vreo trei schimburi și vreo câteva cămăși.
El cred că era și-atunci îmbrăcat în camașa lui lungă, țesută în casă,cu broderie la guler.
O purta ca toți bărbații de prin părțile Ardealului cu o curea lată și groasă de piele, care ținea loc și de portofel.
Toți îl întrebau cum de are curajul să plece singur și el răspundea că nu e singur, că peste tot e plin de oameni.
Și așa a și fost. S-a-ntors fără nici o problemă, a văzut tot ce vroia să vadă și a mers peste tot unde vroia să meargă. Au avut grijă de el niște femei la dus și altele la-ntors. Ce vremuri...!

Am dus-o pe Maria și în piața Navona (a intrat în biserica lui Borromini și-a aprins lumânări, fântâna lui Bernini nu funcționa așa că n-a impresionat-o) și pe la statuia lui Aureliu am dus-o, apoi pe la dentieră și de-acolo spre Colosseum dar....drept să spun... îi plăceau mai mult copacii înfloriți, statuile vii, clădirile înalte cu ziduri mari de piatră.... și se minuna mai mult de câți oameni vedea în jur.
 "Poate pentru că azi e vreme așa de frumoasă, poate de-aia e atâta lume pe strazi"
În rest era foarte atentă să memoreze drumul, intrările la metrouri, stațiile de autobuze .... nu i-am spus că la Roma nu e chiar așa de important pentru că sunt zeci de variante și zeci de posibilități de a te pierde.
Cred că n-am reușit să-i explic foarte bine care-i centrul dar a zis că până la Termini, dacă ar fi nevoie, ar știi să meargă.
Dar nu e nevoie.:¨-). Deocamdată !

Steve a fost la mare, la telline, v-am zis, săptămâna asta a fost cald de stat la plajă!

În seara asta amândoi, vor face pizza!
Eh.... pentru că eu sunt în convalescență... dar asist, asist și dau sfaturi!