domenica 23 settembre 2012

Succese răsunătoare

Întrerup seria posturilor despre floricele, păsărele, mobile și design ca să scriu despre un eveniment important în familie.
Nu m-am mai lăudat de mult cu succesele fiului meu, nu de alta dar pe de o parte sunt ale lui și nu ale mele , iar pe de altă parte nici n-au fost evenimente importante.
Cum se-ntâmplă mereu, orice noutate durează trei zile, după care totul intră în modalitate 'normal'' și ''rutină zilnică''.Am scris eu cîte ceva despre primul lui an la veterinară dar pe urmă totul a devenit banal, sesiuni, examene, navetă, toceală și la final de an restanțe și tensiune.
I-au trebuit 3 ani ca să-ți dea seama cum să faci ca să nu ai restanțe și deci nici griji, să ai vacanța liniștită fără să aștepți încordat să vezi dacă ai luat restanța sau dacă ai intrat pe un loc la buget.
Probabil - și zic probabil- a muncit mai mult și chiar dacă nu-mi vine să cred rezultatele sunt  scrise frumos în lista de mai jos, la poziția nr. 22.(click pentru mărire)
Ok, 22 nu înseamnă mare lucru, nu e nici primul și nici măcar printre primii 10...dar pentru Nan e un succes. Meritat. Pentru mine neașteptat și de-a dreptul surprinzător.
I-au trebuit 3 ani dar până la urmă a învățat el cum stă treaba la facultatea lor. Nu e ca la alții, profesorii sunt exigenți, cer mult și nu-i interesează că majoritatea studenților sunt din afara \bucureștiului, bani pe cazare, bani pe trasport, bani pentru cărți, bani pentru orice. Ori înveți ori plătești (dar asta nu merge la orice materie), iar dacă plătești oricum primești doar nota cea mai mică deci tot la emoții treci anul.

Bine, deci 22 din 228. Nu e rău!
E pe prima listă, lista cu cei 24 de studenți fără restanțe. Glorios !
Din 22 de studenți doar 5 sunt băieți!! Cele mai bune veterinare vor fi fete, băieții nici nu se-aproprie de primele 10 locuri.
Nu sunt șanse de avansare în anii următori, deci mă grăbesc să mă bucur acum și să pun lista asta în albumul de familie drept pildă pentru nepoți ^__^








Nessun commento:

Posta un commento

Comentarii