Un nou început

 In timp ce scriu, o rază galbenă de soare se-ntinde șmechera din balcon peste Mitzu, peste covor, pe parchet și se termină leneșă undeva pe sub televizor. Nu mai are ea strălucirea și puterea pe care-o avea în iunie, dar emană încă căldura zilelor de toamnă cu parfum de struguri copți.

Dacă n-aș avea valiza aproape gata în dormitor nici n-aș vedea ce frumos e septembrie la Brasov.
Nici Mitzu nu s-ar mira cum de , așa dintr-o dată, îl mângâi ca la-nceput și-l las să doarmă pe fotoliu.
Lucrurile vechi, înainte de orice plecare, capătă o altă valoare și se văd în altă lumină.

Am un bilet, numai dus, Otopeni-Roma. Luni. Mâine seară voi fi deja acolo. Nan mă duce până la aeroport, stau două ore in avion iar Steve mă așteaptă la Ciampino. În 20 de minute vom fi acasă.
Noua casă  pe care am reușit s-o mobilăm cu strictul necesar prin Internet, de la prietena Ikea.

O nouă casă, un nou început, o nouă toamnă plină de proiecte.Unele ale mele și multe altele a lui Steve. Ne-am cunoscut exact acum trei ani...hehe...și am trăit deja împreună cât pentru o viață.

Ulltimii 4-5 ani îi văd ca pe o successiune de curbe din ce în ce mai periculoase, un drum fără vizibilitate, cu ceață și polei din care nu mai reușeam să văd nici măcar orizontul, una dintre curbe m-a scos cu roțiler din față deasupra prăpastiei, alta m-a făcut să intru pe contrasens, iar cînd mi se părea că zăresc o ieșire era adesea o stradă înfundată.....dar ...cumva-cumva, iată-mă aici, cu geamantanul în mână, cu o strădă dreaptă înainte și  gata de un nou început.

Am uitat de mult câte case am schimbat, câte adrese și câte proiecte;
,Sunt din categoria celor care-și găsesc norocul pe drum, pentru că ori de cîte ori am făcut o schimbare importantă, pînă la urmă a fost înspre bine, a fost un pas înainte valabil și solid.
Și totuși încă mi-e teamă de noutăți, seara mă gîndesc că e mai bine să rămân în cercul meu comod de lucruri și oameni cunoscuți, dar dimineața mă trezesc și-mi fac curaj și iar intru întro aventură cu oameni noi și situații inedite.
Iar sentimentele cu care pornesc sunt un amestec de nostalgie, de nerăbdare, de teamă și de bucurie.

E o provocare cu gust efervescent de adrenalină pe care o iubesc și pe care o detest dar pe care nu încetez să o caut (cum bine citeam undeva ziele trecute).

Drum bun celor care asemenea mie, inaugurează o casă nouă, un proiect nou, un an nou școlar ...forță și curaj celor care încă n-au trecut de zona cu ceață....și.ne-auzim de la Roma ^___^  !!