Poate nici nu e travestit, poate e deja transexual, sau e totul doar o legendă brașoveană bazată pe felul în care arată și cum se îmbracă omul.
NU e treaba mea ce și cum e, iar dacă l-aș cunoște i-aș spune pe nume și la revedere.
Treaba mea e să observ lumea și comportamentul ei ca să pot trăi mai bine în ea.
Bine, și pâna aici n-am spus nimic original pe ziua de azi.
Trec prin parc și-l văd mereu pe câte-o bancă întotdeauna și fără excepții însoțit de câte-o pensionară la dreapta și la stânga.
Duminica l-am văzut în aceeași formație cu două la stânga și una la dreapta plimbându-se la bulevard. Nimic deosebit, așa e, doar ca omul ăsta are carismă. Multă! Un caracter puternic care atrage indiferent de forma lui.
În loc să-și trăiască viață ascuns după perdele, deprimat pentru că lumea nu-l înțelege și nu-l acceptă, cu complexe de inferioritate și frustări nelimitate, el nu! ba dimpotrivă!
Continuă să facă cerc în jurul lui în orice zi a săptămânii și să fie un reprezentativ leader de opinie al categoriei lui. Toate băbuțele se opresc să vorbească cu el, unele dau din cap aprobator altele intră în discuții polemice despre pensii, administrație și sistemul sanitar iar altele nu spun nimic, genul bătrânicilor tăcute și resemnate de mult, darcare au și ele nevoie de forța lui, nu scot o vorbă dar se simt mai bine când sunt înapropierea lui.
S-ar putea să greșesc dar asta e imaginea mea de trecător despre grupul lor.
Mereu femei, nu todeauna pensionare dar niciodată bărbați.
Și aici încep să cuget și să spun că, undeva în viață, la o anumită cotitură, femeile încep să se caute mai mult una pe cealaltă, să lege prietenii mai trainice și să se suporte mai ușor decât în tinerețe.
Problemele sentimentale încep să nu le mai tulbure, se mulțumesc să facaă partidele observatorilor ținându-se departe de rolurile principale ale celor ce riscă, se-ndrăgostesc, suferă și speră în puterea regenerantă a iubirii.dintre bărbați și femei.
S-ar părea că odată cu vârsta devenim mult mai tolerante și în cuplu, certurile se răresc iar în rutina zilnică intră și grija pentru partener, sub orice formă s-ar ascunde ea: o mângâiere, o farfurie de sarmale, o plimbare la braț prin parc, ba chiar și cicăleala ardelenească are un substrat gros de dragoste casnică.
Dar nevoia de emoții autentice, de noutate și de frumusețe, nevoia de-a intra în joc în rolul celui care așteaptă un telefon, un mesaj, o tresărire anume, zgomotul cunoscut al unei mașini însoțit de surprinzătoarea schimbare a frecvenței cardiace...nevoia de-a asorta cerceii cu pantofii și gândurile cu primăvara.... astea când se sting oare?
Nessun commento:
Posta un commento
Comentarii