Mitzu

Skittles alias Mitzu

   - Stai-stai, ai văzut ce câine frumos?
- Da foarte, atâta timp cât nu-i al nostru e frumos, deștept și cuminte și tot ce vrei
- Da' hai frate, hai să ne luăm și noi un câine
- Am avut! Și noroc cu bunica pentru că noi ne săturasem de el ca de cartofi fierți.
- Nu-i adevărat, 'că eu aveam grijă de el și mă jucam cu el și dormea cu mine, și ce frumos era...
- Da, era... până când s-a săturat tatăl tău să-i facă curat și să-l scoată la plimbare și..norocul tău că ne-a salvat bunica!
- Da, dar ce frumos era...
Și atunci era altceva, tu erai la serviciu eu eram la școală și n-aveam timp...
-Exact, nici acum n-avem...sau cum propui, vii tu de la București în fiecare dimineață ca să-l scoți pe arătură cu punguța și cu fărașul?
- Oh biiiine, laaasă... nu vrei să avem și noi un câiiineee...
- eh..!
- dar o pisică?
-exclus, idem ca la punctul unu cu câinele.
-nu, stai așa...o pisică e altceva, n-are nevoie de atâtea îngrijiri ca un câine. Mănâncă puțin, doarme mult, nu vrea afară, are lettieră...e ușor de ținut...
- da...îți dai seama !
- hai vrei? ai și tu cu cine să mai vorbești când sunt eu la bucurești, ne mărim și noi familia, am și io cu cine să mă joc când vin acasă...hai vrei?
- neapărat... chiar...ar fi fain.

Orice părinte poate recunoaște dialogul ăsta. O dată în viața de părinte, cel puțin o dată discuția asta am avut-o toți. Și de fapt cunoaștem așa de bine motivele lor și motivele noastre încât cel mai adesea răspundem ca să răspundem și ca să putem trece imediat la atceva.
Mna...și uite așa pe la sfârșitul lui februarie mi-am dat eu consimțământul cu privire la mărirea familiei prin prezența unui animal de casă. pe neștiute!
Acuma na... Nan are 22 de ani bătuți pe muchie, eu am crezut că am scăpat deja de mult de capcanele discuțiilor de felul ăsta, de șantajele emoționale și de privirile gen "hai, nu faci tu asta pentru mine?"
Nici chiar când m-a anunțat peste vreo două săptămâni că vine cu motanul, nici atunci n-am crezut.
_I-am cumpărat deja cutie de voiaj și i-am făcut și vaccinurile, venim vineri...aehm, dacă ar putea tata să mă aștepte la gară ar fi super că sunt și cu valiza și cu cutia și na...
-Tu glumești !
-Ai vrea tu, Skittles îl chiamă.
Și uite așa, vineri tatăl lui, Anna, Nan și Skittles au coborât din taxi în fața blocului.
Alai mare, motan mic, treabă multă, unde-l punem să doarmă, dar știe să facă la baie, mie mi-e frică de el, zgârie?, mușcă?, ce mănâncă, ce frumos e, vai drăguțul, hai să-l cântărim, vaaai nu bea lapte!!, n-are pureci, s-a ascuns, hiii hai repede că a sărit pe mobilă, ba nu e pe calorifer, lăsați-l frate să se acomodeze puțin, hii uite cum doarme, aaa are chef de joacă...etc
Cam așa au decurs primele ore.
A doua zi, Mitzu parcă aici se născuse, el era șeful. Noi eram toți la dispoziția lui.
Doar că încet încet au plecat musafirii iar luni dimineața a plecat și Nan.
Ne-am privit lung în ochi emoționați de-atâta singurătate și ne-am înțeles fără cuvinte. Doar noi doi de-acum, Mitzu și eu.... cât de frumos, cât de patetic !
Un spijin la bătrânețe, o alinare în după-amiezele ploioase....un motiv pentru a mătura de trei ori pe zi, alt motiv pentru a cumpăra ficăței, a schimba lettiere, a spăla păturica, a face educație și dresaj, a cumpăra vaze noi groase și grele, a închide capacul la wc, a spăla pe jos, a folosi aspiratorul, a închide ușa de la dormitor noaptea, a lăsa ușa la baie mereu deschisă...distracție, bucurie, spleen !!etc...

Și ca să-nchei..'că nu merită el un post exclusiv așa de lung...au trecut deja vreo 2 luni... și încă e aici...dar las tot mai des geamul deschis la balcon :D... nu se știe, e încă primăvară și pisicile din cartier sunt fooarte aristocratice.. Ș)