Ultima zi împreună....

De mult nu m-am mai gândit atîta la un bărbat.
În plus, la vârsta mea, chiar că nu mă gândeam c-o să mi se mai întâmple, mă pune în încurcătură treaba asta.
Ori cu cine stau de vorbă, după două minute mă trezesc că-i rostesc  numele sau și mai rău încep să vorbesc despre el.
Ne sunăm zilnic, dacă nu mă sună el la primele ore ale dimineții, îl sun eu.
Nu pot sta nici o zi fără să-l văd. Las tot și mă duc la el. sau vine el la mine, după caz.
E primul meu gând dimineața și ultimul înainte de a adormi.
Orice-aș zice, în fond ăsta e adevărul. Și durează deja de câteva săptămâni.
Mi s-a lipit de suflet fix cu Poxipol Universal.
Mi s-a chituit în minte cu rosturi (ale vieții și ale sorții) de 2mm, culoare caramel.
Și nu pot să renunț acum, în fiecare zi îmi fac curaj și-mi spun că azi e ultima. De mâine el nu va mai fi iar eu trebuie să-nvăț să trăiesc și fără el. Nu-i al meu, e un om liber, dar n-aș fi putut trăi fără el. înaintea lui viața mea era goală, și casa mea de-asemenea, mă simțeam singură și așteptam să-l întâlnesc, mi-l doream din toată inima.
E un sentiment puternic, mi-am dat seama și mai bine ieri de treaba asta.
Ieri, când am văzut că nu sunt eu singura înnebunită după el.
Există o altă femeie, iar ieri, femeia asta a venit acasă la mine după el!
Înțelegeți? Acasa!
El a fost onest, ce pot să-i reproșez?
Mi-a spus înainte să se-ntâmple. Mi-a spus că oricâte eforturi a făcut n-a putut să evite situația care s-a creat și că neapărat trebuie să meargă până la ea, măcar o după masă, ca să vadă exact despre ce e vorba și ce va avea el de făcut în continuare.
Și s-a dus. S-a dus la ea ieri după-amiază.
N-am putut să-l opresc așa cum nu-l voi putea opri nici de luni încolo, când va pleca definitiv din viața și din casa mea.
El zice că ăsta nu e sfârșitul, că o să ne mai vedem și că o să mai treacă în vreo seară pe la mine dacă mai rămân detalii de rezolvat, dar că oricum a decis, mâine e ultima zi. Ultima noastră zi împreună.

S-a ales doar praful de relația noastră. Gros de 2mm peste tot. Au rămas întinate toate porțile (și ușile) relației noastre. Toate amintirile, toate legăturile cu trecutul au devenit doar balast, moloz încărcat în 40 de saci Urban.
Tot ce a fost odată azi e de nerecunoscut, pare că un cutremuer a clătinat di temelii viața și casa noastră.
Mă surprind stând dusă pe gânduri și așteptând un miracol, o salvare, o persoană nouă în viața mea care să construiască din cioburile rămase ceva frumos, primitor și trainic.
Am hotărât să arunc tot, masa pe care mânca el la prânz, scaunul albastru pe care oricum mi l-a distrus, mobilele pe care își lăsa din neglijență sculele, cada în care am făcut ultima baie așteptându-l, aragazul vechi pe care găteam visând la el. La el și la schimbările pe care le va face în viața și în casa mea.
Și geamurile toate păstrează urmele trecerii sale, și televizorul și mobilele, tot, absolut tot.

De lunio să  încep o altă viață.
Marți voi avea alt aragaz și alte scaune iar de miercuri chit că băiatul cu mobila o să-mi spună "tanti" n-o să-mi pese,măcar o să am o mobilă nouă, modernă și curată.
E drept, femeile sunt ciudate, așa se plâng bărbații, își doresc mereu schimbări și nu sunt niciodată mulțumite.
Oare așa să fie?
Oare o să pot trăi de luni fără el? fără Nelu?