Orașe, oameni și iubiri

Brașovul este cel mai frumos oraș din lume, asta am răspund de multe ori când am fost întrebată.

Am văzut multe orașe minunate, unele le-am trăit altele doar le-am vizitat ca turist dar când mă gândeam dacă aș vrea să și locuiesc pe meleagurile alea, ziceam nu, nu prea.
Și nu cred că Brașovul are ceva cu totul particular și neasemuit, pur șii simplu plăcerea de a locui întrun anumit oraș vine din legăturile pe care le ai cu el, afective și practice. Din amintirile pe care le respiri acolo și din felul unic în care te simți înglobat printre oamenii și casele lui.
Cu orașele e ca și cu dragostea, dacă le simți în suflet totul devine foarte ușor.
Și orașele au defecte ca și oamenii, dar când iubești un om e ușor să-i treci cu vederea defectele.

Vorbind odată despre dragoste cu dentista mea, mi-a mărturisit că deși își dorește, i s-ar părea puțin ridicol să se mai îndrăgostească acum. "Acum" înseamnă puțin peste 50 dar o femeie frumoasă oricum, plăcută și senină, realizată profesional și deschisă spiritual.
M-am gândit mult la asta, oare așa să fie? am citit atâtea povești despre iubiri târzii cu patimi uneori mistuitoare.Am avut prieteni și am văzut filme cu tema asta și parcă n-aș zice că protagoniștii lor, ai poveștilor acelora de iubire, erau ridicoli.
E drept totuși că anumite manifestări aparțin exclusiv unei anumite vârste.
Oricâtă dreptate aș da îndrăgostiților târzii , în esență și în general lăsând la o parte excepțiile, parcă tind și eu să cred că fiecare lucru are timpul lui.
Ceea ce unii numesc Dumnezeu eu numesc Univers și acolo unde unii se roagă eu încerc să mă adaptez fluidului vital al lumii în care trăiesc. Iar în lumea din jur, viața are ritmul ei, repetat și constatnt, creează un echilibru perfect în care stelele stau pe cer de miliarde de ani și margaretele înfloresc mereu primăvara.
Merele se culeg toamna și bulgăreala vine numai când se așterne multă multă zăpadă proaspătă și pufoasă.
Așa e bine, așa e cel mai bine adică.
Că au făcut și piste artificiale de schi asta-i altceva. Și că se recoltează pepeni și în decembrie prin cine știe ce seră și asta-i altceva. Și cozonaci am văzut ieri la pâine, dar nu-i cumpăra nimeni, vremea lor nu-i acum. Tocmai!

Această lungă dizertație despre oameni, locuri și iubiri e rodul plimbărilor mele grăbite de-aici până la apartament și de la privirea oarecum meditativă pe care nu pot să mă abțin să nu mi-o arunc asupra vieții oamenilor pe care-i întâlnesc.
AM fost întotdeauna curioasă cum trăiesc alți oameni, ce pasiuni îi fac fericiți, ce legături îi țin împreună, cât de mult consideră că trebuie să ascundă și cât trebuie să arate și n-am fost niciodată dezamăgită, viața bate filmul. Întotdeauna și în toate.

Așadar, cu tot respectul pentru excepții, timpul marilor pasiuni cred că acum este al copiilor noștri.
Noi, chiar dacă mai construim case, mai plătim rate sau mai cumpărăm mașini, mobile sau gresie nouă...noi, avem deja roluri mai mici. Și scriu asta zâmbind ușor pentru că nu e nimic rău în rolurile mici, nici când vom fi doar spectatori nu va fi rău și nici când vom fi doar amintiri luminoase când și când, ici și colo,...nici atunci nu va fi rău.
Pentru că tot echilibrul lumii stă în asta. Vară și iarnă, semănat și cules, copil și bunic.
Și iubirea face rimă cu tinerețea și cu prospețimea, așa a fost dintotdeauna :)

Pentru că iubirea, la vârsta maturității are alte definiții. E mai calmă, mai tolerantă, mai receptivă, mai....mai matură.
De iubit vom iubi mereu, dar mereu altfel.
Și dacă am pierdut un timp, dacă în vâltoarea evenimentelor am sărit peste o etapă cred că n-are rost să mai fugim orbește după ea. S-a dus... și gata... ceea ce vine sau va veni e ceea ce contează.
Nu zic că Liz Taylor n-o fi fost răpitoare la a șaptea căsătorie, dar față de ea orice mireasă de 25 de ani e absolut splendidă! Doar pentru că e tânără .
Tinerețea și iubirea se asorteză foarte bine.
Și iubirea are legătură cu acele puține valori care contează cu adevărat.
Să fiți, așadar, iubiți!