Numere magice

Pace, silenzio...

Dimensioni: 60 cm (base) x 30 cm
Tecnica: mista
Stile: paesaggio
Supporto: tela

Autore: Steve

Collezione: Roma
Disponibile: No

Mă uit înapoi ca printr-un geam aburit.

Văd doar contururi dar știu că acolo afară, pe drumul ăla înzăpezit, departe, sunt eu.
E dimineață și e frig, respir pe gură și mă ustură gâtul, transpir și gâfâi trăgând după mine o sanie grea plină de lucruri și sentimente trecute.Nu simt oboseala. Am 22 de ani și privesc doar înainte. Toată atenția mea e concentrată înainte.

Mă uit mai încolo și văd iar conturul meu, e tot iarnă dar e deja ora prânzului, trag tot la sania aia dar parcă e mai grea ca niciodată, am 33 de ani și privesc tot înainte unde văd o femeie independentă, echilibrată, îndrăgostită, cu mulți prieteni și cu un copil fericit care trăiește ca-n povești.
Aș putea să mă opresc, să-mi mai trag sufletul, să mai arunc câte ceva din greutatatea pe care-o trag după mine dar am planuri prea mari și timp prea puțin și mai bine trag de sanie, strâng din dinți și privesc înainte. O să vină și vremea mea și-o să mă opresc și-o să mă uit bine la sanie, la drum, la mine...la tot dar acum încă nu pentru că ce-mi doresc e acolo, înainte.

Mă uit în oglindă și voit o las aburită pentru că mă apropii de 44. Nu vreau să văd clar pentru că clar, limpede și în alb-negru nu vedem niciodată. Sunt mii de gânduri și mii de posibilități în mintea noastră și alte mii în mințile celorlalți și în interacțiunea dintre noi și ei și pe urmă în interacțiunea dintre noi și Univers. Doar proștii se pot lăuda că au văzut tot, că știu tot și că nu se-nșeală niciodată.

44,33, 55, simpla alăturare a două numere face ca mintea umană în grandomania și narcisismul ei să caute explicații ascunse acolo unde nu sunt. Sau dacă sunt, cuvântul o spune, ne sunt ascunse.
Ca să fiu obiectivă mă gândesc și la 20, 23, 35, 40, 42 și văd că și acolo au fost evenimente importante. 44 e doar o coincidență.

Fiecare vârstă are idealurile și îndârjirile ei, valorile se schimbă, aspirațiile de asemenea.

La 21 de ani memoria lui Nan scanează sute și sute de pagini despre comportamentul celulelor din organism.
E atât de prins să-nțeleagă un anumit curs sau o anumită experiență de laborator, atât de prins cu un colocviu sau cu un exament pe care neapărat trebuie să-l treacă încât nici nu-i trece prin cap să se oprească și să se-ntrebe de ce e așa și nu altfel.

La 50 de ani Steve zâmbește melancolic și zice că la 20 spera să salveze lumea, la 50 își dă seama că lumea există de milioane de ani și funcționează după regulile ei, n-are nevoie de niciun erou.

Celulele alea despre care învață Nan se înmulțesc și se divid cu miile în fiecare secundă și știu mai bine decât noi cum și ce trebuie să facă. Noi suntem doar umili spectatori. Ne uităm la ele prin microscop și scriem grăbiți pe o hârtie și-apoi facem cărți, manuale și reviste.

n-o să fim niciodată destul de deștepți sau destul de înțelepți dar e mereu timp să ne bucurăm de ceva.
Ce altceva poate fi mai important?