Mix

Dentista mea nu şi-a schimbat programul și nici obiceiurile.
M-a programat la 19, am intrat la 20,30 și am ieșit după 22
Asta a fost marți.
Iar pe la miezul nopții așteptam sa scot din cuptor prăjitura cu vișine.(pentru Nan)
Între timp mama făcuse celebrele șnițele pe cale le-am pus separat la cutie.(tot pentru el)
Și miercuri, când au plecat sicilienii, Nan s-a dus la Buc. la gară ca să-i salute și și-a primit și ultima porție de mâncare la cutie pe anul ăsta (școlar).

S-a mai terminat o sesiune, a mai trecut un an (chiar cu note mult mai mari) și au mai rămas patru.
Din 20 încep cele 10 zile de practică la Vâlcea după care va fi vacanță în toată familia!
Dacă cineva mi-ar fi spus că Nan, corigent și plin de absențe în clasa a IXa, va ajunge un student atât de conștiincios n-aș fi crezut.
Că va avea atât de mult respect pentru el și pentru profesorii lui, atât de mult încât să nu se prezinte la examen dacă nu și-a învățat măcar 70% din materie, n-aș fi crezut din nou.(are  o restanță)
N-a fost niciodată genul care copiază pentru a lua o notă mai bună, eu l-am mai învățat cum să facă și cum să-și dezvolte puțin și latura asta de șmecher, dar evident n-am fost un bun exemplu.
Știu că a fi onest și loial e o calitate dar .... nu întotdeauna. Sunt momente și situații în care se cer alte calități, alea în care cinstea e considerată prostie iar sensibilitatea slăbiciune dar.... măcar va fi împăcat cu el, va face ceea ce simte și..... asta deocamdată ar trebui să fie suficient.

M-am dus azi și la Spitalul de oncologie și cu toate că Nan m-a descurajat puțin (că trebuie să am asigurare, carnet, card, programare, minuni) am găsit o asistentă foarte disponibilă și care m-a ajutat repede fără nici o programare și fără prea multe întrebări.
N-aveau însă heparină.
Mă gândisem la seringă și la acul ăla special, dar de heparină nu mi-a trecut prin cap.
Data viitoare n-o să uit.
Spitalul însă.... ofofof....saloanele pe care le-am întrevăzut prin ușile deschise, erau într-o stare de deprimantă de sărăcie.
Nu vreau să spun nimic altceva, pentru că la urma urmei sărăcia nu-i o rușine și nici un defect profesional.
Poate că heparină nu aveau pentru mine, pentru pacienți sper că aveau măcar minimul necesar.
Nu știu, nu știu nimic....dar vreau să cred că sărăcia pe care-am văzut-o era doar la vedere, la starea spitalului, a paturilor și a așternuturilor.
Restul, sper că era în regulă. Personalul mi s-a părut disponibil și foarte pregătit.
Of!