Liberul arbitru

Liberul arbitru*

Dimensioni: 45 cm (base) x 65 cm (altezza)

Tecnica: acrilico

Stile: figurativo

Supporto: cartoncino

Autore: Steve

Collezione: roma 

Disponibile: Si

                    

           Cuvintele preferate ale lui Nan când era mic, erau aşa:

"Apa" - ei au fost ultima generație de scutece. De pe la ora șapte seara încercam să nu-i mai dau apă, așa că el de pe la șase începea să ceară apa în mod înduioșător și continuu. Iar când apuca sticla sau paharul era greu să i le mai smulgem din mână. Ehm, n-a fost o metodă genială, dar cred că "apa" a fost printre primele lui cuvinte.
"Daidai" (=tramvai) Tare mai era fericit și el și cel care-i putea oferi o plimbare cu tramvaiul. Era mai greu să-l facem să nu protesteze când se oprea în stație.
"Mov" Ăsta era răspunsul la întrebarea "ce culoare de....ai vrea să ai?) Nu știu dacă chiar atât de mult îi plăcea lui movul, dar probabil ne vedea pe toți zâmbind când răspundea și făcea alte conexiuni.
"Afară" Cred că acum cuvântul ăsta nu mai crează atâta frenezie printre copii, dar acum 20 și mai bine de ani toți copiii trepidau când auzeau de mers afară.
Exceptând perioadele când dormea, Nan era mai mult afară decât în casă.
"Fericit" Nu știu de unde a-nvățat cuvântul ăsta dar îl folosea des și cum eu nu credeam că ar ști exact ce-nseamnă, l-am întrebat odată unde e el fericit, unde simte fericirea asta. Știți ce mi-a răspuns? "Aici!" și s-a ciupit de amândoi obrajii, în partea de sus, sub ochi. Oare știa ce-i aia fericit?

Și dintre toate cuvintele astea, "apă" și "fericit" au rămas și astăzi printre cele mai iubite.
Despre fericire nu mai vorbește chiar așa des, dar răspunde imediat "da" dacă-l întrebi. Nu ezită și nu adaugă niciun alt cuvânt de sprijin.
De exemplu unii spun "da, puțin sunt", sau "da, uneori".
El nu, n-are nevoie. De unele lucruri a fost întotdeauna sigur.
Iar eu, am avut întotdeauna curiozitate și admirație pentru oamenii care iubesc atât de mult viața.
Steve zice că fericiții au avut o copilărie frumoasă și că acolo, în copilărie, s-au creat baze solide.
Oare așa e?
Nan n-a avut o copilărie chiar așa de simplă. Tatăl lui i-a lipsit un an și jumătate când el era încă mic-mic, eu n-am fost chiar tipul de mamă calmă, blândă și răbdătoare cu el, a fost de multe ori în spital, i-au făcut multe injecții dureroase și capac peste toate, la 11 ani (ai lui!)eu am plecat în It. iar tot pe-atunci am și divorțat.
Deci na.... nu pare un tipar de copilărie fericită.

E drept, în pofida tuturor obstacolelor, Nan a fost foarte iubit. Mereu și fără ezitare.
Și a trăit într-o familie mare, cu bunici protectori, cu mătuși tinere, cu mulți mulți prieteni de joacă și cu părinți care indiferent care au fost problemele lor, l-au iubit și au făcut ca măcar pe termen lung, lucrurile să se așeze și să putem trăi toți într-o familie caldă, disponibilă, protectoare.
O familie deschisă, în care găsim toți ajutor la nevoie.

Acuma na, fiecare are standardele lui, ăsta nu e un post dulceag gen "copilului nu i-a lipsit nimic, vai ce fericiți suntem", e doar o privire retrospectivă dintr-un loc înalt (on the widepeak să zicem) de unde se văd doar suișurile, coborâșurile și cărările șerpuitoare ale fiecăruia prin viață.
Iar din prisma mea și din răspunsurile pozitive la-ntrebarea cu fericirea, deduc că am fost destul de norocoși.
Că nimeni nu e ferit de necazuri și că ceea ce contează e modul în care ne raportăm la ele, la necazuri adică. La cât de mult le lăsăm să ne marcheze viața, libertatea.... fericirea.

Voi sunteți fericiți? Da? sau Da, uneori ;-)
Iar restul familiei?

Of, știți despre ce am vrut să scriu astăzi? Despre Ma și Vi, copiii de pe insula Siciliei. Descărcasem și pozele în calc....poate mâine.
Să fiți fericiți!


* Liberul arbitru este puterea sau abilitatea unei minti umane de a alege cursul unei actiuni, sau de a lua o decizie fara a fi influentat de cauze, evenimente anterioare sau din predestinare divina. Un act de libera vointa este in sine o cauza si nu un efect.