Si daca norii desi se duc/ de iese-n luciu luna...



Uneori, viața...



Size:  60 cm (base) x 60 cm (height)

Technique: mista

Style: personale

Support: carta trattata su tela

Author:      Steve 

Collection: Roma 

Available: Yes

Astăzi m-am întors la cratițele mele după o întrerupere de un an și jumătate.
E o săptămână de când sunt acasă și onestamente nu știam exact la ce să mă aștept.
O parte din mine (una consistentă) zicea că e ok, viața își va relua cursul și totul o să meargă mai departe exact din punctul în care se oprise.
Altă parte (una foarte mică) zicea că oricât aș fi de optimistă (citiți inconștientă) mici diferențe tot vor fi și că nu e chiar totul-totul la fel.

Amândouă părțile au fost evident satisfăcute de imersiunea în cotidian, dar ceea ce întradevăr s-a schimbat
în sens negativ vorbind, mă afectează foarte puțin.

Întâlnirea cu prietenii mei, la o pizza, la tel. sau pe mess. mi-a confirmat că am prieteni speciali, nu mulți dar absolut speciali. Oameni cu care mă simt bine mereu și cu care n-avem nicio dificultate să ne reluăm discuțiile de fiecare dată exact de unde le-am lăsat.

Viață mea e una simplă, cu un conținut ridicat de rutină, cu lucruri și acțiuni obișnuite, cu mici planuri și satisfacții, cu mici nemulțumiri și dezamăgiri.
O viață ca a voastră, a tuturor. O viață pentru care, am constatat după un și jumătate de absență, nu mi-am pierdut antrenamentul :

- impactul pe care l-am avut cu schimbările din casă a durat ce-i drept vreo două ore dar m-am dezmeticit imediat și am văzut că sarea e în același dulăpior, doar cu un raft mai sus.
- cele 15 tricouri, cămăși și halate albe pe care le-am călcat ieri uitându-mă la un film pe hbo au ieșit calitativ 'așa-și-așa' doar că ele (tricourile) erau mai uzate.
- cratițele pe care le-am murdărit azi-minineață făcând "mâncare-la-cutie" au fost aceleași doar că trebuie să cumpăr urgent Triumf pentru cuptor.
- căștile pe care le-am folosit aseară ca să vorbesc cu Steve sunt aceeași marcă dar li s-a stricat microfonul, mă duc imediat să-mi cumpăr unul nou.
- mătura e nouă dar randamentul meu e neschimbat, magazinele din jurul meu au aceeași marfă doar cu ceva bănuți mai mult, vecinii continuă cu termopanele, emisiunile la Tv continuă cu alarmele.
- gresia pe care o aveam în minte există, chiar și dormitorul, chiar și mobila de buctărie, trebuie doar să trec pe la bancomat.
- concluzia:  e ok, sunt IN, sunt iar pe picioarele mele.

Dar mai e și morala:

     Am căzut de multe ori de-a lungul anilor, uneori în genunchi alteori..... eh, KO cât eram de lată, dar m-am ridicat mereu. Mereu! Și când au fost căzături adevărate și când au fost metafore de stil.
M-am lovit, m-am julit, dar n-am abandonat.
M-am ridicat.
Chiar dacă m-a durut.
Chiar dacă mi-a fost frică.
Chiar dacă nu știam bine de ce o fac.
Pentru că asta fac și asta facem toți mereu.
Cădem și ne ridicăm.

Ne pierdem echilibrul, ne rătăcim, ne speriem dar până la urmă tot ne găsim drumul. Drumul nostru, indiferent cât e de simplu, de accidentat, de prăfuit sau de asfaltat. Al nostru.
Uneori reușim să facem totul singuri dar alteori, de cele mai multe ori, partea cu ridicatul o datorăm cuiva.
Cuiva care exact în momentul căderii era acolo și ne-a ținut de mână.
Cuiva care atunci când am plâns, ne-am enervat și ne-am disperat (întrebați-l pe Steve cum e când trebuie să le suporte pe toate trei deodată) nu ne-a abandonat.
Cuiva care deseori merită mai mult decât noi aplauzele victoriei dar e prea modest ca să accepte laudele. Și oamenii ăștia sunt partenerii noștri, părinții noștri umili, copiii noștri modești, prietenii sau necunoscuții noștri minunați. Uitați-vă în jur și-o să-i vedeți.

Desigur, unele lucruri rămân pierdute definitiv iar cu altele trebuie să ne obișnuim pentru că evident s-au schimbat. dar știți ceva? Nici noi nu mai suntem aceeași după o căzătură.
Și mai știți ceva? Întotdeauna suntem mai buni.
Pentru că ăștia suntem noi.
Cădem.
Ne lovim.
Ne vindecăm.
Ne ridicăm.
Și continuăm să mergem.
Și mâine e o altă zi. De duminică :-)