Restructurari, prima parte

Partea cu tuburile

Tot mă țin eu de câteva zile, să zic să nu zic, o mai îmbrobodesc și-o mai dau timid pe după gard dar azi m-am trezit odihnită și copilu' s-a dus în treaba lui, sunt singură acasă și deci pot să zic: am și io centrală!
Steve a zis"che centrale?" dar el se știe că mereu ia lucrurile pe de-a dreptul.
Centrală e un cuvânt pe care de vreo zece ani încoace tot românul îl cunoaște.
Unii se pregătesc ani de zile pentru el, unii doar jinduiesc, alții se fac prieteni cu dracul (citiți banca) pentru a trece și puntea asta spre autonomia deplină într-unul din cele 20 de apartamente a unei scări de bloc!
Mie centrala nu numai că mi-au pus-o (eh!) dar mi-au pus-o în lipsa mea!
Și asta i-o datorez unui om mare, nu zic care, dar zic numai că a avut curajul unei astfel de acțiuni complexe urmând doar sfaturile și dorințele mele exprimate telefonic sau nici atât, doar pe mess.

Și e mare lucru, chiar mare, pentru că eu dacă povestesc un film pe care l-am văzut cu o altă persoană, e greu să vă dați seama că vorbim despre același film.
Asta e unu, și doi, în România ca să bați un cui ai nevoie de vreo șapte copii după buletin și vreo trei aprobări de la vecini și toate numai dacă mergi "personal".
Cum s-a rezolvat treaba fără mine, la gaz, la electrica, la vecini, la asociație, la instalatori, la ăla cu centrala și la ăia care ți-o pun, n-aș putea să spun dar face parte din categoria "miracole la români"
Rezultatul însă e uimitor. Sare în ochi. Nu se poate trece cu vederea. Eeee... de-a dreptul...

Trecând peste "șocul cultural" care m-a țintuit vreo câteva minute în prag, am intrat curajoasă în bucătărie, am pipăit aparatul, am încercat trăinicia țevilor și.... am constat că e totul fix așa cum văzusem în pozele pe care mi le-a trimis Nan. Fix. Doar că mult mai mare și mai...real.

Pe peretele exterior al bucătăriei nici în colț și nici în mijloc (că de ce să economisim spațiu dacă e destul) tronează (chiar tronează) un aparat mare și alb din care ies vreo cinci țevi, mari și mici, un furtun, două cabluri și un fel de ceainic solid care pare o chestie de geniști, cu un gât lung cu un țâmburuș galben în vârf.
În afară de țâmburușul ăsta galben mai sunt vreo trei robineți roșii și unul galben care se pot învârti în toate părțile spre marea bucuriei a celor care prin bucătărie au obiceiul să-și țină și copiii.

Toată minunăția nu se termină aici, de fapt se termină na, dar începe undeva lângă ușa de la intrare cu o țeavă deloc metaforică și care trece nestingherită prin tot holul și intră în bucătărie (pe sus nu pe jos!) pe care-o traverseasă pe de-asupra dulapurilor, coboară hotărâtă pe lângă geam câtre aragaz și pe urmă continuă către "centrala" propriu-zisă.
Cele două fire, cabluri electrice adică, duc unul într-o priză aflată pe peretele celălalt (și spânzură așa ca o ghirlandă hawaiană) iar celălat...ah celălalt!!...iese din centrală, o cotește frumos pe lână perete la nivelul gresiei, înconjoară jumate din bucătărie până către ușă, se ridică elegant cam până la mijlocul peretelui prin care iese (dada, chiar iese prin perete) pe partea cealalt în hol și se termină cu un, am uitat cum se numește, dar pe care văd mereu temperatura din apartament. Totul la vedere, cu firul alb și elegant pe deasupra zugrăvelii noi și albe și ea.
Totul foarte discret și foarte safe.

Și nu s-a terminat, pentru că tot în hol, mai e un senzor de gaz (pe ăsta mi-l amintesc după nume) pus în celălalt colț al holului, dar care se alimentează la o priză care e la vreo doi metri mai jos. Evident că și firul ăsta coboară elegant și safe de-a lungul peretului. Dar ăla e obligatoriu să-l am penru că mi-am pus centrala mai târziu, cei care și-au pus-o mai devreme sunt scutiți.

Biiine, mie mi-ar veni puțin să râd de felul în care reușim noi să avem de toate într-un spațiu așa de mic cum e un apartament de bloc, dar nu-i deloc comic pentru că am mai fost și la alții.
Și alții s-au obișnuit cu aparatul ăla cu țevi în bucătărie, sunt mândrii de el, face parte din peisajul modern al vechilor apartamente, și e ok așa, așa trebuie să fie, după febra jaluzelelor, termopanelor, izolației de bloc și dușului în baie asta era la rând. Cine-a făcut-o e mare jmeker, deci treaba-i oablă.
Și dacă-mi aduc aminte că am și io centrală, când ies din apartament încep să merg și eu țanțoșă și plină de mine și abia mai răspund dacă mă salută cineva.
Și cu asta am înțeles și comportamentul vecinului de la trei care prea mi se părea distant și rece de vreo câțiva ani de când "s-au făcut lucrări la el în apartament".

Despre termopane o să vă povestesc altădată, că am și din alea.