Anul trecut, când eram în spital, devenisem așa de scorțoasă că nu mai vorbeam cu nimeni la telefon.
Ba la un moment dat l-am și închis.
Motivele nu cred că-s ușor de înțeles pentru oricine că nici eu nu mai știam de ce fac anumite lucruri, dar cert e că mi-era rușine că sunt bolnavă, nu vroiam să vorbesc cu nimeni despre mine, nu vroiam să mi se pună întrebări și tot ce-aș fi vrut era să fiu lăsată undeva într-un ungher întunecat unde să aștept să treacă...
Cam asta era....starea mea spirit să zicem....
Ei, în toată perioada asta, lungă aproape un an de zile, cu puține întreruperi și destul de anemice îmbunătățiri, singura mea prietenă care a continuat să mă sune indiferent de ce vânt bătea pe-aici a fost Lola.
A fost singura care nu s-a lăsat intimidată de toanele, depresiile și muțenia mea 9câteodată toate trei la un loc).
A continuat să mă sune, să mă facă să zâmbesc, să vorbească și singură uneori și să nu bage-n seamă toate tentativele mele de descurajare.
M-a sunat și din Ro. , m-a sunat și din It., m-a sunat chair dacă era cea mai săracă și mai deprimată dintre toți în perioada aia.... n-o zic numai așa ....chiar așa a fost, cred că își număra țigările dar pe mine tot mă suna 2min.
Și eu asta n-am cum să uit, pentru că mă "tulbur" și-acum când mă gândesc....
Când n-am mai răspuns a vorbit cu mama, cu Nan, cu Steve, nu s-a lăsat și nu m-a lăsat.
Chiar și-acum ea e cea care sună mai des....(emoticon care se face roșu în obraji!)
Știu ce-și dorește și asta îi doresc și eu și mai adaug sănătate și ani mulți! Pentru că dacă vor fi mulți există speranțe că nu vor fi toți așa de negri, nu?
Unii vor fi mai buni și mai frumoși, pentru că cineva trebuie să mai învârtă de roata asta din când în când.
La bună vedere, ai grijă de tine și distracție plăcută mâine. Auguriiiiiii :-)
La mulți ani!!!!!
Nessun commento:
Posta un commento
Comentarii