Ce fac daca duminica sunt singură....

Nostalgie

 

 

Size: 60 cm (base) x 60 cm (height)

Technique: mista

Style: personale

Support: misto

 

Collection: Roma

Availeble: Yes

M-am trezit pe la 8 ca să mă duc la minimaraton, cum vă spuneam ieri.

Și m-am dus.

Dar știți zilele alea când te trezești și de la primii pași prin casă deja știi că ești în contratimp? că nimic nu-ți iese, că ești în întârziere și ...undeva la periferia gândurilor o voce mică îți sugerează că dacă nu te-ai duce nicăieri ar fi la fel de bine?

Ei, astăzi pentru mine, a fost una din zilele alea.

M-am dus dar …parcă nu reușeam să mă concentrez la nimic.

Orice minimă acțiune îmi ieșea pe dos.

Primul autobuz de-abia pleca iar când să vină al doilea eu deja eram pe strada cealaltă să schimb traseul. Netul nu mergea și nu mai știam bine care era al doilea autobuz de luat.

M-am rătăcit de două ori la cap de linie !!!  Bine …e destul de mare capătul ăla și cu  o mieși-osută de clădiri înalte de banci și alte instituții ca un labirint din care nu vezi nimic …. și, ...m-am rătăcit.

Am ajuns cu chiu cu vai la termele lui Caracalla pe la vreo 10:45.

Maratonul adevărat începuse la 10.

Dar chiar și așa ce-am găsit acolo nu m-a avantajat prea mult.

Nu știu la ce mă așteptasem eu …pentru că altfel era totul bine organizat și pus la punct.

Cu plecare-sosire, corturi multe unde te puteai înscrie la concurs, puteai contribui cumpărând tricouri, cercei, șepci, gentuțe, baloane , toate roz sau cu puțin roz și cu înscrisuri specifice gen :race for the cure 2011 .

Mai erau o mulțime de alte corturi-chioșcuri unde se făceau înscrieri la cursuri de yoga, cursuri de Qi-gong, de dansuri și de meditație.

Mai era colțul : donne in rosa, adică femeile cu cancer la sân.

Și alte corturi pe la care n-am mai trecut dar nu vă gândiți la mici, bere, înghețată și sucuri.

Apă, fructe, integratoare minerale, din astea da.

De ce m-am simțit cam pe dinafară?

Pentru că eu m-am dus singură și acolo toată lumea mergea în grup.

În afara maratonului propriu-zis care s-a alergat pe un traseu anume stabilit, cu televiziunea radioul și ziariștii de rigoare, în jurul satului acesta al sănătății (un campus mărișor așa) oricine venea, la orice oră, putea să se-nscrie și să alerge pe un mini traseu în jurul corturilor.

La sosire era un comentator adevărat care „anima” , susținea și încuraja toți participanții.

Participanții, erau toți în grupuri. Grupul de la școala cutare, de la cursul cutare, de la firma X sau de la sala de sport Y sau de la teatrul Z. Aveau pancarte, tricouri nu număr de concurs (am văzut nr. 59.400 !!) râdeau și ridicau mâinile în sus ca orice atlet pe linia de sosire.

Era o atmosferă de „aici se-ntâmplă ceva important” și toți erau plini de zâmbete.

Era foarte multă lume și acolo și pe străzile din jur.

Și era o căldură incredibilă.

Fapt pentru care, după ce m-am învârtit vreo 20min. prin tot campusul și n-am alergat pentru că nu-mi venea să alerg așa singură…m-am întors pe același traseu, cu aceleași autobuze și fără să mă mai rătăcesc !

Mi-am scris niște adrese de web unde să mă uit ce și cum și dacă vreau să mă înscriu la vreunul din cursurile alea. Sau dacă vreau vreo consultație la medicul chinez Nu-Stiu-Cum.

M-am înscris totuși ca participantă de-acasă, on-line. Îndeplinesc toate condițiile: am fost acolo și ca bonus am făcut și cancer….deci nu trișez.

Ok…. și asta a fost, așa mi-am petrecut dimineața.

După-amiaza, tot on-line, m-am uitat în stream la sărbătoarea Sfintei Cruci, mare sărbătătoare mare, celebră și peste hotare, sărbătoare care a avut loc la Casteltermini, orăselul unde își duce viața de câțiva ani buni sorellina mea.

Chiar și pentru cei cărora asta nu le spune nimic, sărbătoarea în sine e frumoasă și inedită.

Se defilează în costume de epocă în piața centrală, se „bate” grupul Tatarata’, trece un car cu boi cu o cruce sfantă și o procesiune lungă în urma lui…. E frumos!

Acum 10 ani toate astea erau organizate de el, și eu le-am văzut de la balconul primăriei, pentru că el era consilier sport-turism….uuuuf.

Parcă a fost ieri???

Nooo…. Parcă a fost acum o mie de ani. Sau și mai bine…parcă toate astea nu mi s-au întâmplat mie.

Și nici nu mi-au dat lacrimile, nici n-am zâmbit melancolic…nimic….parcă aș fi arhiviat și comprimat totul întrun fișier ascuns undeva la documente vechi. Arheologice.

Și ca să mă înveselesc puțin am sunat-o și pe Gi. Uite-așa….că-mi tot propun de mult să sun pe toată lumea dar…mereu renunț de teamă să nu deranjez, că na…lumea muncește, se odihnește, iese la plimbare….dar asta nu e un motiv suficient…. și-o să mai sun să știți J.

O să sun și-n iunie când mă duc la Bv….și-o să mai ieșim, și-o să ne mai vedem și-o să vorbim….pentru că … prea se-ntâmplă multe …. și prea amânăm exact ce ne place mai mult.

Mă rog…. Acesta e unul din proiecte….să vedem cît e de greu e de realizat.