domenica 8 maggio 2011

8mai - festa della mamma

Maternita'
Astăzi în Italia e ziua mamei și deci modificarea imagininii era evidentă și necesară.
Mă gândeam deja de câteva zile că ar trebui să aleg tablourile cât de cât apropiate de ceea ce scriu. ar fi și mai bine dacă aș pune și o scurtă descriere a tabloului dar asta mai vedem pe parcurs.

Blogul ăsta, oricum, a devenit pentru mine o întâlnire fixă. Mă gândesc în timpul zilei la postul pe care-l voi scrie, la evenimentele care-mi compun ziua, la implicarea mea în ele și uneori reușesc sa văd totul de pe locul spectatorului și mai puțin al protagonistului.
Nu e un fapt nou, mereu mi s-a-ntamplat să mă văd și dinafară sau să mă pun în locul celuilalt, se-ntâmplă tuturor doar că dacă seara mai și scrii despre asta faptele au mai mare relevanță. Se filtrează mai bine. Atât în memorie cât și în emisfera dreaptă a creierului.
Provare per credere, încercați și-o să mă credeți adică.

Deși este un blog public eu adresa am dat-o doar câtorva persoane pentru că ideea era doar aceea a unui instrument care să-mi permită să rămân în contact cu ceilalți fără să scriu aceleași lucruri în mai multe e-mails.
Și a funcționat destul de bine.
Între timp m-am obișnuit și îmi e util și mie din motivele pe care tocmai vi le-am spus.

Într-o zi mai liberă o să fac ordine și printre imaginile pe care le-am ales, o să le schimb între ele și-o să le descriu cumva pentru că sunt persoane care trec pe-aici și vor să știe mai mult.
Nu mai spun că așa cum sunt acum e greu să-ți dai seama că-s tablouri.
Cititorii de bloguri sunt oameni ocupați, deschid și citesc la repezeală pentru că de obicei caută ceva anume.
Eu de-abia acum încep să-l văd ca pe un blog standard...până acum eram prea "prinsă" cu oncologiștii.
Deci o să schimb câte ceva, s-a înțeles ? :-) Nu cred că vă interesează prea mult pentru că în jur deja se vorbește de concedii și de plimbări și ieșiri la iarbă verde. Imediat se mai adaugă și piscina și hoho cât o să mai stăm pe-afară. Vara e pe noi !!
Eu de-abia aștept și n-o zic doar așa, mi-am luat și bilet. Pe 15 iunie am ultimul control la chirurgie.
Cel oncologic cum v-am spus, mi l-au pus doar în septembrie deci..! Am timp berechet de-o vacanță care începe pe 17 iunie cu biletul Roma Fiumicino-București Băneasa. Yeaaah!!

Nessun commento:

Posta un commento

Comentarii