SFN - the second

De ieri până azi, mi-au luat de două ori sânge și am semnat vreo trei hârtii. Una era consensul la transfuzii.
Altele erau posibile complicații. grrrr...!!
În rest, am dormit pe salteau lor cea tare dar nouă și cu pernele lor rigide și ele noi.
În pavilionul D totul e nou, v-am mai spus undeva când vorbeam de secția de oncologie.
Nou dar fără personalitate.
Clasicul stil de clinică, funcțional dar ... comercial și anonim.

Mie între timp mi-a mai trecut agitația și faptul că sunt singură e chiar un avantaj.
Mă rog..pentru mine... când e cineva cu mine, mă simt constrânsă să vorbesc, să mă comport și să mă găndesc prea des la lucruri neplăcute.
Ok, știu, e bine să fiu conștientă și informată de tot ceea ce se-ntâmplă, un bolnav activ cum s-ar zice.
Dar ... eu mă simt mai bine dacă mă gândec la altceva..sau măcar ȘI la altceva pentru că pe fondul oricărei acțiuni, înainte de o operație, oricum mintea fuge tot timpul acolo.... măcar din când în când s-o mai amăgesc.

Pentru amăgire am adus Cheri (de Colette), acasă tocmai terminasem Elias Portolu (de G. Deledda).
Tot pentru amăgire vorbesc la cele două telefoane, ies și mă pierd cu lifturile prin clădirea asta nouă căutând ceva dulce sau ceva sărat, după caz, vorbesc cu voluntarii și mă plimb pe net.

Cu Elena, de ex., vorbesc mult.
Pe mess. evident.
Ia-mi scrie cuvinte dantelate din banca ei ieri pe la 10 să zicem, eu îi răspund din banca mea azi pe la 9, dar ne înțelegem .
Ne înțelegem perfect. Și nu din cauza cuvintelor pe care le scriem, alea sunt importante dar nu sunt totul.
Ne înțelegem pentru că odată, nu chiar așa de mult, noi petreceam împreună aproape jumătate dintr-o zi.
Și eu țin minte perfect cum zicea ea "dă-le-mpisici pe toate, hai să bem o cafea".
Pentru că, până la urmă, în toate relațiile umane, cuvintele sunt doar un mecanism de rutină care funcționează înainte și-napoi cu aceleași piese tocite și arhicunoscute.
Ceea ce contează , ceea ce rămâne, e esența noastră vitală...cea care stă în spatele cuvintelor, gesturile, limbajul corpului...toate lucrurile astea mici care vorbesc despre noi mai bine decât cuvintele.
Și în felul ăsta vorbesc și cu Lola la telefon, și cu Nan pe unde apuc și cu toți ceilalți.... și mă simt mai puțin singură....dacă aș fi avut și filmele pe care tocmai le-am comandat...uaaau ce fain ar fi fost.