RM (rezonanța magnetică)

În aparență rezonanța magnetică RM seamănă cu TAC.
Același aparat aerospațial în care te întinzi și inspiri-expiri după cum ți se cere, si mai ales stai nemișcat.
Doar că TAC durează câteva minute, în caz că se folosește lichidul de contrast, durează câteva minute în plus, minute în care simți un val de căldură în tot corpul și iar îți ții respirația și stai nemișcat și...gata.

RM pe care-am făcut-o în noiembrie a durat puțin, vreo 10 min.și a fost ok în ciuda faptului că fusesem prevenită că durează mult, te ia cu frică, cu panică, cu claustrofobie.
Astăzi însă mi-au spus de la-nceput că va dura aprox 30. De minute!
În caz că vă așteaptă o astfel de experiență țineți cont de următoarele:
- 30' nemișcat sunt multe, alegeți-vă din start o poziție cât mai confortabilă (eu m-am mai mișcat uneori)
- zgomotul e puternic și continuu, dacă uită cereți-le căști (unii folosesc dopuri)
- în mâna dreaptă o să aveți un buton de 'ajutor', nu vă faceți scrupule, sunați dacă ceva nu e ok: frig, cald, frică, etc
- încercați să vă gândiți la ceva concret ca să treacă timpul mai ușor ...meditația nu ține zgomotul e ca de uzină
- mergeți preventiv la baie...rstul o să vă spună ei (nemâncați, fără metale, semnături,etc)

Am ieșit doar la 12,30 de-acolo și n-am mai așteptat medicul. Rezultatul ar trebui să n-aibă surprize daca la TAC totul era bine.

Mă mai așteaptă doar întâlnirea cu chirurgul dar sunt oricum liniștită.
 Am avut timp să mă obișnuiesc cu situația, am luat o hotărâre curajoasă și asta m-a scos puțin din confuzia în care eram. Mă simt cu totul altfel, mai stăpână pe situație, mai stăpână pe corpul meu.
Vă explic de ce...păi dacă te duci întrun loc despre care nu știi nimic și prietenii îți spun doar că au auzit ei că trebuie să mergi pe-acolo, și să faci așa, și să eviți aia, și să accepți ailaltă...dar că până la urmă nici unul nu e sigur, că nici ei n-au fost, doar au auzit de la alții care au fost....păi , e mai bine să alegi singur.
Am cântărit situația, m-am gandit cum mi-ar fi mie mai bine, ce pierd și ce câștig și acum sunt ok, sunt liniștită, am ales.

Oamenii suferă prea mult greutatea civilizației...sau numiți-o voi cum vreți.
Toate femeile vor să fie slabe, fără riduri, elegante, super-mame, super-femei-în-carieră, super-sexy.
De grijile astea devin frustrate, complexate, invidioase și uneori paranoice. Uită complet cine sunt și ce vor cu adevărat, uită de ele, amână bucuriile proprii fie ele cât de mici pentru că pun în față alte priorități.
Și știți care sunt alea?? prioritățile femeii moderne?
Păi, serviciul, copiii, soțul, cina, curățenia,...pfff, nu le mai înșir pe toate că le știți.
Păi și-atunci ce mare afacere e căsătoria??
Îmi vine să le strâng mâna celor care-mi povestesc că merg des la coafor, sau lenevesc seara la un film, la o cină cu prietenii, la o cafea cu vecina, la o plimbare cu copiii sau mă rog, fiecare cum se simte mai bine.
Cred că am mai spus-o undeva, sunt multe lucruri care trebuie făcute, ok, dar multe le inventăm noi de teamă, de complexe sau și mai rău din obișnuință

ȘI eu am trecut prin fazele astea și cancerul îmi dă acum,oarecum în mod surprinzător, libertatea de a râde de toate astea.
Am trăit până la 43 uitându-mă mereu în jur, comparându-mi centimetri în plus sau în minus, realizările, casa sau mai știu eu ce, ca să știu cât pot să fiu de mulțumită.
Cred că ajunge, următorii 43 aș putea să-i trăiesc după voia mea, să mă îmbrac cum mi-e comod, să mănânc ce vreau, să fac cât pot, să trăiesc și să mă bucur de ce am reușit să fac până acum.
Poate la 20 de ani avea un sens să fac sacrificii și să mă sacrific pentru ceva, avea sens să mă pun pe mine ultima pe listă și chiar să mă mir că merit și eu recompense, admirație sau afecțiune.
La 20 de ani e firesc să clădești, să transpiri, să n-ai timp...... după 40 aș zice că ajunge.
Nu de alta dar chiar nu mai e timp.
La 70 de ani s-ar putea să culegem doar oboseală și amintiri.