Virtus Sacher

Nan a plecat ieri dimineață de la Fiumicino. Îl gasiți de astăzi pe strada Soarelui în caz c[ vreți să râdeți cu el sau să vă povestească cum se face Sachertorte sau cum a fost la meciul de duminică seara.

A plecat cu Blueair, de obicei circulăm cu wizz dar de data asta aveau același preț dar orar mai decent. Chiar și eu îmi cumpărasem bilet să vin, dar ... eram răcită, aș fi putut sta doar 10 zile și ar fi trebuit să mă întorc singură că Nan încă mai e în vacanță.

Deci eu am rămas și i-am făcut frumos cu mâna în aeroport (snif snif)

Acuma ar trebui deja să mă uit de bilete pentru mama dar nu știu de ce încă nu-mi vine... ea săraca e disponibilă și săritoare dar pe de o parte i-e greu  să se descurce cu puținele cuvinte italiene pe care le-a învățat, Roma e imensă și trebuie să știi să citești măcar o hartă dacă nu poți pune întrebări  iar pe de altă parte mă simt eu ciudat când e ea aici, are așa un simț ar dramaticului insuportabil pentru mine, și tot ce face parcă nu e bine dar nu pot să-i spun pentru că na....

Oricum mai aștept puțin și pe urmă mă decid. Nu e grav.

Despre altceva vroiam să scriu.

Să consemnez de fapt în jurnalul meu tot la pag 43 ultimele noutăți: am mâncat pentru prima oară în viață o felie de tort Sacher (facut de mine și de Nan) și am fost pentru prima oară la un meci de baschet important.

(Și când mă gandesc cu ce seninătate credeam anul trecut că pot muri liniștită că le-am văzut pe toate,că  am fost norocoasă și am avut o mulțime de experiențe care mai de care mai diverse și mai aventuroase și care puse cap la cap fac cât trei vieți de  om obișnuit).

Dacă vreți să faceți Sacher vă confirm că e destul de simplu.

Până a venit Nan cu ciocolata și cu untul de la tanti  Elite eu am aprins cuptorul și am pregătit toate ingredientele, când a venit el le-am amestecat, bătut și inmuiat cum scria la rețetă și le-am băgat 40 min. în cuptor.

 Bucătăria s-a-ncălzit, a devenit mai prietenoasă și s-a parfumat cu ciocolată amăruie topită, radioul l-am inchis pentru că nu poți coace Sacher pe muzica lui Eminem. S-avem pardon! Ori Strauss ori nimic, hai poate dacă era un Wagner acolo m-as fi lăsat dar orice altceva ar fi putut amenința serios reușita finală a zelului nostru culinar.

Bine-am făcut că l-am inchis, s-a lăsat o liniște așa de plăcută în bucătărie că am  auzit frunzele uscate care cădeau din Euphorbia  (două... dar a fost poetic tare...).

Nici n-am lăsat-o 40 min. și era coaptă(sigur pentru că era liniște.S-a concentrat mai bine)

Când am trecut la ultima etapă, prepararea și întinderea glazurii de ciocolată, apartamentul a fost inundat de arome și parfumuri calde atât de îmbietoare că. ... mi-a fost milă de vecina noastră.

Finalul n-a fost chair așa spectaculos ca-n fotografii dar :

1. a fost absolut delicioasă!
2. eram și eu și Nan muruiți de ciocolată din vârful nasului până la coate.
3. nu știu dacă e mai bine să-l faci sau să-l mănânci, tortul dă satisfacții sigure în ambele cazuri.

Și-acum despre baschet. Tortul a fost sâmbătă seara, meciul duminică la opt.

Ne-am dus noi acolo la sala aia mare și circulară cât zece Modaromuri, am căutat gate-ul pe unde să intrăm, ne-am găsit locurile ne-am minunat de tot ce era pe-acolo și am așteptat 15 minute să-nceapă prima repriză.

Cele două echipe erau la încălzire, își întindeau uriașii ăia  mușchii, făceau ei niște fente pe-acolo, se tăvăleau pe jos și se făceau că aruncă la coș și chiar dacă toate astea sunt normale, vă asigur că așa fără minge și înainte de meci totul e destul de comic.

Am mai văzut eu multe meciuri din NBA în timp ce învârteam prin tigăile mele dar în direct e cu totul altceva.

În sală era un vacarm de nedescris, când a-nceput partida scaunul pe care stăteam a vibrat de-atâtea urlete, la fiecare atac al Romei toate celulele mele innebuneau, mai ales cele din zona scaunului de care vă spuneam, galeria agita steaguri, aplauda și lansa niște îndemnuri muzicale pe care din cauza gălăgiei n-am reușit să le-nțeleg.

Am înțeles însă perfect ce zicea suporterul din dreapta mea, la 4-0 pentru verzi: s-a ridicat, si-a pus mâna pâlnie la gură și le-a spus el vreo două celor de la Virtus: sei un cojonee!! (unuia care nu s-a apărat bine) și state a dormiiiiiiii!! (întregii echipe) . Odată lămurită chestiunea omul s-a așezat și a continuat să le dea sfaturi si să le vorbească jucătorilor de pe teren de parcă erau frații lui mai mici. Avea dreptul nu? Și-a plătit biletul și vroia să fie util. Eu am înțeles cum și ce se face pe-acolo și...

Ok, acuma dacă cineva crede că eu m-am dus acolo așa ca o gospodină, răcită și bolnavă de cancer, plictisită și vai de capul meu se-nșeală rău de tot. Astea n-au nicio legătură cu meciurile de baschet, în fiecare seară avusesem puțină febră, duminică n-am avut nimic. Nimic, nimic, nimic!

Credeți că nu-nțelegeam nimic și că nu știam nici măcar cu cine să țin?? Eroare dragii mei, eroare!

Țineam cu Virtus și știți de ce? Pentru că joacă Traore’ (search pe google că merită) la ei și vă asigur că orice femeie sănătoasă la cap reușete să-l localizeze în minim 3 sec. oriunde ar fi el  pe teren.

Credeți că am stat pe scaun liniștită și concentrată ca Nan? nu frate, nu și nu, la fiecare atac al Romei strigam și băteam din picioare, la fiecare intercepție îmi administram o palmă peste genunchi în semn de: ahahah ce bine-mi pare, așa vă trebuie!!

Iar la fiecare coș mă ridicam în picioare și făceam niște gesturi destul de...e..elegante (să zicem) cu pumnii. La atacul verzilor fluieram. Grațios ți corect cu cele două degete băgate adânc sub limbă.

Și dacă încă mai credeți că glumesc să știți că nici nu era foarte simplu să stai pe scaunele alea așa fără să ai nicio reacție, toată sala avea o acustică incredibilă iar scaunele alea erau doar un mod de a te ține la curent cu febra meciului.

M-am distrat, m-am descătușat, n-am răgușit ba de a doua zi am tușit chiar mai puțin și m-am eliberat de un miliard de energii negative reprimate și ținute cine știe de cînd sub presiune.

Și am înțeles de ce merg oamenii la meciuri, păi unde frate în lumea asta a noastră atît de civilizată și de falsă ne mai putem permite luxul de a urla din toți rărunchi?

Bine, Virtus n-a bătut cum ne-am dorit cu toții iar Traore’ ăla a jucat chiar ca o cizmă dar pentru mine a fost mega-evenimetul-anului. Dacă câștigau cred că m-ar fi chemat acolo să-i ducem pe jucători pe brațe și să vedem cine fluieră mai tare, așa eram de entuziastă. Nu glumesc, am doar o vagă idee de cum m-aș fi simțit dacă ar fi câștigat și nu e rea deloc (ideea).

Experiența e evident pe lista try again de la wishlist.

Și pe lista meserii de viitor: a fii suporter!