Optimism

Optimiștii sunt de două feluri: optimiștii veritabili (de 24 de carate) și cei suflați cu optimism.

Cei din a doua categorie sunt cei care spun mereu depre ei că sunt optimiști, că totul e ok și că viața e frumoasă.

Au nevoie să-și facă singuri forță și curaj ca să-și ducă viața așa cum e ea cu-bune-și-cu-rele.

Sunt cei care traversează jungla dar cărora le e frică de animale, se uită mereu în urmă, merg încet și sunt atenți la fiecare pas.

Sunt oameni plăcuți în fond, daaar… ei doar cred că sunt optimiști. Optimiștii sunt alții.

Caracteristicile unui optimist veritabil:

1. sunt persoane simple dar cu un caracter puternic.
2. sunt persoane care se bucură sincer când primesc un ajutor sau un cadou. (nu stau să se-ntrebe de  ce, nu se grăbesc să-ți restituie gestul cu orice preț, nu se-ntreabă dacă meritau și nu-ți spun că pe viitor să nu te mai deranjezi)
3. sunt persoane care nu cer ajutorul decât atunci când au cu adevărat nevoie dar dacă o fac, o fac simplu și deschis fără să-ți dea o mie de explicații inutile. Au nevoie de ajutor și ți-l cer pentru că te consideră demn de încredere. Punct
4. sunt persoane care vorbesc rar despre ei și aproape niciodată despre optimism (li se pare patetic și inutil)
5. sunt persoane pentru care a fi optimist e ca și a fi blond. Nu e nici un merit și nicio calitate în asta. Suntem diferiți unii de alții și-atâta tot.
6. sunt persoane care te ajută la nevoie, nu pentru glorie și nici pentru admirație ci doar pentru că o pot face și nu li se pare natural să treacă indiferenți făcându-se că nu te-au văzut.
7. sunt persoane oneste care primesc deschis ajutorul altor optimiști dar care se simt intimidați sau rușinați atunci când cei care fac ceva pentru ei sunt mai bătrâni, mai mici sau mai slabi.
8. sunt persoane rare și prețioase și e un noroc să le ai prin preajmă.

Eu am avut privilegiul să trăiesc cu un astfel de om și de la el am învățat (singură că el nu era genul care dă sfaturi) cum să merg liniștită pe strada mea fără să încerc să-mi demostrez  calitățile și  fără să încerc să-mi ascund defectele.

Cu cât încerci să ascunzi sau să demonstrezi ceva cu atât sună mai fals și se vede mai tare.

De la el am învățat că echilibrul e un lucru delicat și instabil, totul e să știi cum să-l recuperezi.

Trăind cu el am învățat să fiu mai sigură pe mine și să-mi bazez viața pe lucrurile mici dar sigure pe care deja le am și nu pe ceea ce mi-aș dori dar nu știu când va fi posibil.

Sunt mai puternică și asta i-o datorez lui.

Îmi pare rău doar pentru că n-am avut timp sa-i spun ’Mulțumesc Pa!’

O spun în gând, deseori și cu melancolie și mă bucur și-i sunt recunoscătoare pentru șansa pe care-am avut-o de a-l cunoaște.

Pentru mine ei sunt optimiștii veritabili, cei care traversează jungla pentru că iubesc animalele și nu cu frica de ele. Ce-i pe care-i recunoști ușor pentru că au sacul mai mare și mai greu în spinare dar nu se plâng și nici nu se laudă.

Unii, ca Pa, așa se nasc: optimiști și fără griji.
Alții în mod incredibil și surprinzător devin, în urma experiențelor pe care le au încă de mici.

Cine și-l aduce aminte pe Nan când era mic mic, știe că era un copil timid și emotiv.

Viața însă, care avea alte planuri cu el,  a-nceput încet și pe furiș să-i umple sacul.

Întâi l-a botezat în apa înghețată ca să știe că e ortodox, pe urmă i-a dat tot felul de antibiotice ca să știe unde are amigdalele, laringele, nasul, trahea, bronhiile și plămânii. Apoi a venit și i-a scos amigdalele, polipii, i-a dat vreo 50 de peniciline injectabile, i-a rupt femurul și la ținut în pat vreo două luni nemișcat, i-a separat părinții, l-a lăsat numai cu tatăl și ca să nu uite nimic i-a dat și o mama cu cancer.

Eh, cum e?  Vi se pare descrierea unei copilării fericite și lipsite de griji?

Nu e, dar optimiștii, ăia veritabili, sunt tocmai ăia care au abilitatea de-a trece peste obstacole devenind mai puternici, mai înțelegători și mai siguri pe ei.

Suferă stoic ca Nan atunci când a fost rege în seara de Crăciun....ești rege deci merită!

Și suferă calmi și aproape relaxați ceea ce noi alții numim necazuri și tragedii pentru că ei, optimiștii, iubesc viața. Pur și simplu se bucură că traiesc!

Și chiar dacă o să spuneți că sunt patetică și prostuță, vă spun că am scris ultimele rânduri cu ochii umezi….. nu pentru că eu m-aș compara vreodată cu un optimist, naaah, nici pe departe, dar pentru că sunt mama unuia care tocmai devine.

Iar să fii mama unui copil optimist și fericit, după tot ce s-a-ntâmplat până acum nu-i puțin.

Și sunt fericită ...... nu se-ntâmplă des ca viața să fie exact așa cum ai visat-o....