sabato 22 gennaio 2011

In & out

Plouă; mărunt și des deci azi nu ies (vorba versului..)
Ieri în schimb, am fost și mi-am cumpărat multe cărți cu preț redus tocmai pentru vremuri din astea.

Aș fi citit chiar de azi-dimineață dacă nu mi-aș fi pierdut jumătate din zi uitându-mă la pozele cu casa mea cea semi-renovată.
Centralele astea cu toate tevile alea plus narghileaua aia mare dintre țevi(care nu știu ce e) sunt de-a dreptul insuportabile în casă….mă rog, pentru cine are o casă așa mică cum e a mea și unde ești obligat s-o pui frumos pe un perete în bucătărie cu toate țevile alea pe sus și pe jos de numai a bucătărie intimă și primitoare nu mai arată.
După ce m-am uitat la ea din toate părțile am găsit o oarecare soluție care să ascundă convenabil toată minunea dar na…io m-am gândit, acum să vedem cât e de realizabil proiectul. Oricum vroiam să schimb și mobila din bucătărie deci ar trebui să fie destul de simplu.
Culoarea în sufragerie nu e nici pe departe galbenul intens la care mă gândisem eu dar asta chiar nu e important.
Suportul de duș din baie n-arată foarte bine, dar și acolo trebuie schimbată faianța, iar restul e încă incomplet deci dacă trag linie și adun am obținut următoarele:
  1. bucătăria e mult mai spațioasă după eliminarea cămării.
  2. instalația electrică e nouă toată și am suficiente prize.
  3. balconul a fost reparat și arată bine.
  4. la fel și ferestrele și zugrăveala
  5. toate mobilele arată vechi deci n-o să-mi pară rău că le arunc
  6. rezultatul final e ok iar prețul la fel.

Și dacă adaug că totul s-a realizat în lipsa mea, doar așa prin telefon am mai dat câte-un sfa,t mă declar chiar mulțumită. Anubis e răspunzător de tot ce s-a-ntamplat acolo, el și-a pierdut timpul și răbdarea cu oamenii la lucru , cu alegerea materialelor, cu telefoanele și explicațiile, cu tratarea prețurilor și cine a făcut lucrări din astea pe-acasă știe ce greu e. Mulțumesc! Să fii sănătos și să ai o mie de clienți!

Ieri verișoara lui Nan a împlinit 11 ani, e înaltă frumoasă și deșteaptă, are tot ce-și dorește și mulți oameni care-o iubesc. Ce-ar trebui să aibă mai mult un copil de vârsta ei pentru a fi fericit? Nimic, deja e arhisuficient, La mulți ani An! și să ai noroc de ce vrei tu J !

DEși nu mă uit la televizor de mai bine de o lună, mi-a ajuns la urechi că Berlusconi iar e în criză, de fapt nu el, în criză e toată țara el mi se pare că o duce cel mai bine dar din cînd în când prostiile pe care le face sunt atât de grave că se ajunge la tot felul de forme de protest, petiții, manifestări de stradă, alegeri anticipate si din astea.
Eu, care italiancă nu sunt chiar deloc, văd lucrurile cu o oarecare detașare și când aud ce trăznăi a mai făcut nu-mi vine să cred. Îl întrece și pe Băse. Se apropie tristemente de Ceașcă.
La ce mă refer mai exact? Păi la faptul că o persoană ca Berlusconi din cauza bogăției la care a ajuns și care-i permite să aibă o anumită putere mediatică nici n-ar avea dreptul să aibă funcții atât de mari în stat. Și nu le are, e incompatibil cu legile statului. (ce? credeați că numai în Ro. e posibil?)
În plus legile și articolele din constituție, pe care le tot schimbă și modifică de 20 de ani de când e la conducere, au toate același scop: de ai permite să facă ce vrea mușchii lui!
Pentru mine, o excomunist-ceaușistă, asta nu mai sună a democrație, sună fals și periculos, sună a abuz de putere și a totală lipsă de respect pentru cetățenii statului care îl tot votează și care tot speră că ceva, cândva, nu știu cum se va schimba și Italia va reveni la ce era Italia înainte de 2000 măcar, atunci când încă euro nu luase locul lirei.

Cam astea-s ultimele noutăți, gâtul nu mă mai doare dar m-am încins cu un brâu prin casă că de-atâta tușit mi se zdruncinau toate alea… of ..și iar mă gandesc la cumnatul lui Grigli care nu se simte prea bine zilele astea și… of, sper să fie bine.

Nessun commento:

Posta un commento

Comentarii