Săptămâna 3

TG1 - Sâmbătă 5dec. rudele pacientului XY decedat in sala de operație au agresat echipa de chirurgi și anesteziști a SFN (spitalul meu) . "calci e pugni in faccia, frattura al naso". Au intervenit carabinierii, a fost confiscata cartela clinica.Autopsia, in curs la Sp gemelli, va stabili cauzele decesului.
E vorba de echipa care mă va opera pe mine anul viitor. Dacă.... eh...!!

In timp ce citeam despre caz in ziarele din sala de așteptare de la oncologie, două femei discutau între ele:
 -Fiica mea are 8 ani. Când m-am întors de la spital i-am explicat cum am putut ce se-ntâmplă cu mine și de ce sunt bolnavă dar totuși după doua zile fata mi-a zis plângând "Nuvreau să te superi pe mine dar eu sunt geloasă. Tata se ocupă numai de tine, vorbește numai cu tine, nu te lasă să faci nimic, îți aduce mâncarea la pat și de mine a uitat.... eu nuștiu ce să fac și.....sunt geloasă pe tine. vreau și eu să fiu bolnavă"
Ei bine, mie fetița asta mi s-a părut nemaipomenită. În simplitatea ei e mai înțeleaptă decât orice psiholog-filozof-savant pentru că știe să spună ce simte.
Citeam undeva despre cancer și boli grave că ar fi lacrimi neplânse, dureri ascunse, dezamăgiri disimulate, nervi stres și tensiune reprimate. Cred că de-aia prin filmele americane apare mereu câte-un prieten al personajului principal care intreaba din cand in cand "vrei să vorbesti despre asta?"  E terapia cea mai simplă și mai ieftină și ajută la descărcarea emoțiilor negative.
O ceartă sănătoasă din când în când poate fi constructivă. O discuție sinceră cu un prieten e necesară.
Sau dacă nici una nici cealaltă e bun și psihologul.... important e să nu acumulezi intruna, să nu-ți trăiești singur durerile, dezamăgirile, invidia sau gelozia. toate sunt emoții negative. Toate sunt teamă. frica de a nu fi acceptat, de a fi abandonat, teama că ți s-ar putea descoperi defectele, imperfecțiunile. Fizice sau sufletești.
Mie nu-mi place să vorbesc prea mult despre astea, oricum sunt pline revistele, cărțile, ziarele și emisiunile Tv numai cu subiecte din astea. Toată lumea își analizează la infinit acțiunile, trecutul și prezentul pentru a-și descoperi sensul vieții!!! E exagerat!
Dar e exagerat și toxic și să-ți trăiești singur dramele.
Stai și plângi în casă, bei sau te joci ore-ntregi la calc . ..pe urmă îți pui zâmbetul de duminică ieși și te-ntâlnești cu prietenii dar nu scoți o vorbă. Te faci că nu s-a-ntâmplat nimic.
Până la urmă nimic nu e o dramă, nici chiar să ai cancer, dar dacă vorbești te simți mai bine, îți mai ușurezi sacul și adesea ai surpriza să descoperi că sunt mulți care au probleme asemănătoare și de-abia așteaptă să aibă cu cine vorbi.
E valabil la orice vârstă. chiar și la 8 ani! Bravo ei!

Cu oncologhesa am discutat despre analizele mele dar pare că e totul ok... adică organismul luptă cu resursele lui împotriva veninului și a radiațiilor deci e normal să mă simt obosită după masa, să am globule albe puține și să clipesc des (ochiul se deshidrateaza). Despre ficat nu știa ce să zică, m-a programat vineri la hepatolog.