În sala de așteptare..

Astăzi când am ajuns la radio lumea era pe hol.

E drept ca majoritatea pacienților nu vin singuri și că scaunele din sală sunt doar câteva, dar de obicei sunt doar 2-3 perechi când ajung eu.

Aflăm repede că se fac câteva reparații. Așteptăm deci.

Doctorii ieșeau și intrau din cabinete și treceau printre oameni zicând “scusate, grazie, prego...”

Acuma na...io nu știu dacă așa e bine... după mine, lumea care așteaptă ar trebui să stea frumos pe margine, să vorbească în șoaptă și să se lipească de perete cu un zâmbet umil atunci când dă să treacă vreun medic. Și la asistente la fel !

Nu cum a facut ieri un bătrânel că vorbea la telefon când l-au strigat ....și l-au strigat de trei ori să știți, dar el tot zicea acolo”no Pepe no, gira a destra. A de-stra!” până când a venit ea asistenta acolo la noi în sala de așteptare (la oncologie ieri) și l-a întrebat dacă el e Bisio. Doar atunci a zis “aspetta pepe, aspetta che mi chiamano, ti chiamo dopo ciauciau”...după care a zâmbit și și-a pus încet telefonul in buzunar.

Apoi a zis “scusami cara, scusami, mi sono distratto un pochino, adesso vengo”. Și a dat să se ridice dar iar s-a așezat că i s-a părut șiretul cam prea lung...l-a legat mai bine și-abia apoi s-a îndreptat încet către ușă ! Iar incet !

Eu cred că el nici n-ar fi trebuit să vorbească la telefon, ar fi trebuit să stea acolo pe scaun și să citească eventual, dar cu urechile ciulite la cine iese și la cine urmează și când si-a auzit numele trebuia să sară repede de pe scaun și să meargă in pas alergător spre ușă.

Păi și ce credeți că făcea asistenta ]n tot timpul ăsta? Zâmbea frate !

Și când a ieșit bătrânelul pe ușă l-a condus în sala de terapie și pe drum tot râdea așa cu el . Păi no...io normal că m-am holbat puțin la ei.

Că mi-aduc io aminte o  scenă de la dentist când asistenta își dădea ochii peste cap că pacientul era cam tare de urechi și n-a auzit că l-au chemat. Și când a săltat nenea de pe scaun ea a zis “păi așa îmbrăcat intrați la doamna doctor?” și nenea a dat să se dezbrace dar cum era cam speriat i s-a blocat și fermoarul în timp ce asistenta ofta nerăbdătoare din ușă... și nenea a tras mai tare să rezolve el treaba cu fermoarul și l-a rupt na... că era din ăla de doi lei... și când a dat să-și pună haina pe scaun i-a și căzut,... dar..ca noroc!... amândoua femeile de pe scaunele alăturate erau deja așa de stressate că amândouă au sărit să-i ridice haina omului și să-i spuna că lasă lasă că avem noi grijă, du-te dumneata că te-asteaptă doamna asistentă.

Și uite-așa s-a terminat cu bine atunci...dar cred că a doua oară i-a dus el nenea niște flori asistentei ca s-o mai imbuneze și s-o facă umpik să zâmbească.