Prima zăpadă romană (nu românească)

Azi când am ieșit de la Eurospin am văzut trei fulgi pe parbriz. Wooow, ne-am uitat la ei până s-au topit (pe loc!). Mergând spre casă am vazut mai mulți, zburătăciți de vânt în toate părțile.
În timp ce puneam carnea la cuptor pe geam era un adevărat peisaj de iarnă. Fulgi mărunți dar deși ca o cortină și în grădinița din fața casei sunt câțiva brazi înalți și foarte frumoși. Ningea peste ei.
Era așa de frumos !
Când a fost gata carnea și am început să mâncăm ningea tot mai rar și vântul bătea tot mai tare.
Odată cu prânzul s-a oprit și ninsoarea, dar nu așa oricum...s-a oprit cu tunete!
Trăznete și fulgere s-au ales de zăpada aia frumoasă și a început o răpăială și s-a inorat așa de tare că a trebuit să aprind lumina. Plouă și-acum și plouă chiar tare și e trecut de 20.

Cu mulți ani în urmă, când Nan era la grădinița engleză de pe Aurora, în perioada asta se făceau serbările de Crăciun. În anul acela lui Nan i-a căzut rolul lui Irod (cred) rege.
Ei bine mi-aduc aminte cât a trebuit Nan să sufere din cauză că eu am fost mereu o o friguroasă...
Întotdeauna când ieșieam din casă îl îmbrăcam bine bine "că afară e frig". Când ajungeam unde trebuia să ajungem și când îi scoteam căciula, Nan era așa de traspirat că i se făcea părul creț. Pe spate era mereu cald ca o sobă iar pe sub maieu era UD. Aveam mereu tricouri de schimb în rucsac și batiste ca să-i mai "împrospătez coafura". Nu m-am învățat niciodată minte, nu-mi venea niciodată să-l scot îmbrăcat de primăvară când afară erau minus zece grade. El în schimb a învățat să îndure .
 Până intro zi însă! Și din ziua aia se-mbracă cum crede el. După mine e mereu dezbrăcat și gata să răcească. După el e ok, așa trebuie, nu mi-e frig. (dar eu nu mai am curaj să-i dau sfaturi)

La serbarea de-atunci Nan trebuia să îmbrace un fel de pelerină lungă roșie cu tot felul de litere și stele pe ea (am lucrat o săptămână la ea cu Ma colegul meu desenator de la Apă, am tăiat am scos la imprimantă, am colorat și-am lipit cu atâta  abnegație și devotament cum numai pentru un rege poți lucra!)
Când am ajuns eu la grădiniță deja erau acolo majoritatea părinților, bunicilor, rudelor și prietenilor care vin de obicei la serbările copiilor. Ce mai, era plin plin plin !!
La grădiniță acolo îl ducea "mamaie", ea era șefa (ce noroc am avut eu cu femeia asta!! nici nu știu dacă i-am mulțumit vreodata cum trebuie. Să trăiești "mamaie" și să fii sănătoasă!) eu mergeam doar la serbări, nici nu prea cunoșteam educatoarele.
De plin ce era, dacă vă aduceți aminte pe la serbările astea, se făcea o căldură în sală de toată lumea stătea cu cojoacele în brațe. Și tot era insuportabil de cald.
Regele, ca orice rege care trebuie respectat, stătea pe un fel de masă. Adică el era așezat pe un scăunel în chip de tron, și scăunelul era cocoțat pe masă.
Deci și mai sus deci și mai cald !
Nan era născut pentru un astfel de rol. Nu glumesc.
Stătea serios, adică zâmbea puțin dar foarte puțin și nu vorbea aproape deloc, privea totul de-acolo de sus cu coroana lui pe cap. Coroană de rege, nu de hârtie, căptușită pe dinăuntru cu o stofă roșie sintetică. Făcută anume ca să transpiri.
Nici mie nu mi-a zâmbit"în original'...adică na, mi-a zâmbit ca și cum mi-ar fi făcut un semn scurt de salut.
Părinții care treceau pe lângă el zâmbeau  ...așa cum se face la serbări ...dar Nan era așa de intrat în rol încât lui,lui Nan,  nu-i zâmbeau gen "îți stă bine cu pelerina aia copilaș" nu...îi zâmbeau umpik surprinși ca și cum "oh, tu chiar ai putea fi rege întro zi"
Da ! (sau cel puțin asta era percepția mea....probabil, dar zic probabil, nu întru totul obiectivă)

Era o serbare obișnuită trebuie să spun, nu venea televiziunea, nu veneau invitați dinafară, nu venea nici măcar directoarea grădiniței, eram acolo între noi, deci putea să-nceapă serbarea aia de mult dar tot mai era câte-o mămică disperată care trebuia să-i mai aranjeze ceva copilului , să-i mai dea niște sfaturi și să-l mai pună să spună o dată poezia (rolul de fapt, că era o piesă)
M-am dus și eu lângă Nan și am vazut cum îi curgea o picătură de sudoare de sub coroană. Pfff... am vrut să i-o scot că io nu prea țin așa la reguli. Eu nu, dar Nan da, dintotdeauna...pfff ce plicticos!
 N-a vrut să-și scoată coroana, i-am explicat în mod serios că nu va fi luat gestul lui ca o abdicare de la tron, e doar o pauză de rol ...dar...n-a vrut.
Era rege frate! Din cap până-n picioare! Și suferea stoic pentru rolul lui.
Nu și-a scos coroana, nu s-a ridicat de pe scaun și nu s-a mișcat, a zâmbit doar așa puțin și iar s-a făcut serios când a început educatoarea să facă șșșș...... și toți s-au așezat în sfârșit la locurile lor.
Părinți și actori!
A început piesa. Din când în când acțiunea se desfășura în fața regelui, regele interveanea și-și spunea cu voce tare rolul, un alt actor zicea și el ceva și dacă se poticnea puțin regele din spate, de pe scăunel, îi șoptea ce urmează și actorul se-nsenina și turuia mai departe, au și cântat și au zis chiar ceva și în engleză.
A fost o serbare reușită.
Dar când i-am scos în sfârșit coroana regelui de pe cap,era atât de creț și de ud că părea dat cu jumătate de cutie de Stylehair-gel. De tricou și de pullover nu mai zic.
Cine-l cunoaște pe Nan știe că suportă bine căldura și foamea. Setea nu. Niciodată.
 Cred că a băut o jumătate de litru de apă fară să respire.
Dar a meritat. A fost rege. Si asta nu se-ntâmplăîn fiecare zi.

Serbarea s-a terminat atât de frumos că mi-aduc aminte și-acum o grămadă de amănunte: s-au stins toate luminile și în încăpere au rămas doar luminițele de la brad și cele de la lumânarile noastre. Aveam toți câte una în mână.
 În locul lui Nan s-a așezat o fetiță care fără plug și fără in-of, a cântat numai cu vocea ei splendidă "Silence night" și "Trei păstori"
A fost incredibilă și ne-a emoționat pe toți . Și afară era zăpada uite-așa de mare !
A fost frumos frumos.
Oare cum o chema pe fetiță și unde-o fi acum ?