Mă simt așa și văd așa...

Uneori lumea mă întreabă cum mă mai simt, ce fac și cum merge treaba.
Păi eu mă simt așa:
La-nceputul anului s-a declarat stare de război, eu n-am vrut dar nu m-au întrebat.
După atacurile repetate din primăvară, în vară când m-am mai dezmeticit mai aveam doar vreo câteva frunze verzi în vârf. Dar chiar în vârf!   fâlfâiau voiosce-i drept dar erau cam stinghere.
După arșița din vară m-au chemat de urgență la cartierul general și m-au anunțat că nu s-a terminat, mi-au promis că nu va mai fi cum a fost în primăvară dar că inamicul e încă acolo.
Am petrecut câteva luni de toamnă de=a dreptul înfloritoare, mi-au ieșit niște frunze verzi pe toate ramurile de mai mare minunea. Mă simțeam ca in documentarele alea despre seva și despre clorofila unde vezi linii verzi fluorescente care încep din rădăcină și duc până la frunze prin toate ramurile. Spectaculos!
Fusesem avertizată însă că vor fi bombardamente.
Mi-au arătat harta, au localizat inamicul , au hotărât strategia cu raze x și tir continuu de bombe zi și noapte.
M-am documentat și eu, am facut propuneri și-am pus întrebări.
Știu tot dar nu-mi ajută prea mult.
Mâine se termină a doua săptămână și mai sunt încă trei.
După aceea se va face numărătoarea și vom vedea ce-a mai rămas din inamic.
Pe urmă vedem de câte reparații mai am nevoie.
Inamicul e pe teritoriul meu nu se poate face nimic, se bombardeaza la greu și prieteni și dușmani. Asta nu e foarte bine  că tocmai eram în plin proces de renașterecum va ziceam.
După Craciun o să vă spun care-i situația și care pe care.

Astazi am mers iar la radio cu toate autobuzele alea.
Doar doua lucruri aș avea să vă povestesc, restul sunt la fel cum le știți, bătrânul cerșetor e tot acolo cu câinele lui frumos dar s-a mai alăturat acum de sărbatori si-un cântăreț cu saxofonul.... io nu știu cred că-i talentat că are barba și pare distins așa...are și câteva CDuri de vânzare. Cred ca-s cu el eu nu m-am dus să văd că nu vroiam să-l dezamăgesc..stiți voi :)
Urmează cele două întâmplări, încep cu cea plăcută, a doua lasă loc de reflecții asupra vremii:
Întâmplarea numarul 1
În jurul podului de peste Tevere se-nvârt niște pescăruși frumoși albi, cînd se apropie de apă, încetinesc viteza de zbor, planează puțin și pe urmă coboară cu aripile larg deschise. aterizează întotdeauna lin și exact la punctul fix ! Pe apă își aduna aripile, se-așează confortabil, și își bagă capul de câteva ori în apă în timp ce curentul îi împinge repede la vale. Din autobuz, dacă stai cu ochii pe geam și te gândești la ce să faci de cină arată ca niște bărcuțe mici de hârtie albe.

Întâmplarea numărul 2
Când am urcat eu in tren fuguța fuguța că inchidea ușile un individ grăbit și-a scos capul pe ușă
  - Băăăh Nae băh, îmi bag p.... în gura ta băi, sa vii diseară la o bere ! zise el râzând în timp ce ușile trenului se-nchideau nepăsătoare. Și reci .
Eu, probabil singura care a înțeles că cei doi tocmai s-au salutat politicos, m-am uitat repede să-l văd și pe Nae.  Omul agita voios mâna lui robustă de lucrător cu ziua în timp ce vorbele lui de salut se pierdeau în cântecul roților de tren.
Afară ploua puțin.