Vârsta a treia - vârsta tuturor posibilităților

Femeia purta un șirag frumos de perle albe.

Eleganța mărgelelor nu se potrivea cu cardiganul alb mult prea "rustic" și nici cu tricoul negru cu trandafiri roșii decolorat de prea multe spălări.
Mă uitam cu atenție încercând să stabilesc dacă e vorba de o femeie sofisticată care poartă cu nepăsare un șirag scump de perle veritabile sau de o doamnă îngrijită care poartă cu elenganță niște perle de plastic.
În străinătate femeile bogate rar ostentează luxul, iar cele mai puțin bogate știu adesea să se poarte și să se-mbrace în așa fel încât să fie sigure pe ele.

Fără perle ținuta femeii ar fi fost cel puțin armonioasă, nu neapărat de seară ,dar adecvată pentru răcoarea  micului restaurant de pe malul lacului unde ne aflam.
Eleganța perlelor se asorta doar cu tonul cald de culoarea mierii al părului frumos pieptănat înspre spate și strâns cu un șiret subțire în jurul capului.
Vorbea cu un puternic accent francez, cu o voce joasă și calmă, gesticulând când și când cu mâinile mici cu degete fără inele dar cu pielea încă fină, neîmbătrânită.
Avea un aer simplu și elegant. O eleganță care nu venea din vestimentație, nici măcar din gesturi, ci mai degrabă de undeva din interior.
Să tor fi avut vreo 65 de ani.

Bărbatul care o însoțea era trecut de 70. Pe el îl mai văzusem, știam că e în pensie, că are trei fiice, că a avut norocul să lucreze în străinătate pentru mulți bani, că încă mai făcea consulență pentru câteva firme din Asia, că încă merge la vânătoare și că, mai ales, încă vorbește , exagerat de mult, despre sex.
Știam că se cunoscuseră pe net, întrun site de întâlniri în urmă cu aproape un an.

Erau un cuplu inedit pentru mine, luați separat probabil că nu m-ar fi impresionat deloc, dar împreună făceau o pereche interesantă. Nu puteam să le pun prea multe întrebări deodată dar le urmăream cu atenție gesturile și conversația.
Ea comandase, după o lungă discuție cu chelnerul, calamari umpluți, o garnitură simplă de sparanghel și un sorbetto di limone.
El, o farfurie de tăiței cu multe fructe de mare și  o felie de tort cu ricotta e pere.
Din când în când se opreau și gustau unul din farfuria celuilalt cu complicitatea unui cuplu de cel puțin 20 de ani împreună. Zâmbeau des, relaxați, privindu-se din când în când ironic, schimbând păreri despre felurile de mâncare.

Au mâncat tot, mi-au arătat poze pe teelfonul mobil de la excursia Roma-Marsilia unde fuseseră împreună cu o săptămână în urmă cu mașina,  iar la urmă el mi-a arătat și ultimul ipad cu care mergea la vânătoare. Zeci de fișiere audio cu cântece de potârnichi, de grauri și de alte păsări. urma să aflu mai târziu că e un mod de a atrage alte păsări, un fel de momeală.
Mi-l imaginam fără greutate dimineața la ora 5, cu fața lui mare cu dinți lătăreți și cu ipad-ul lui modern, ascuns sub un pom , printre crengile desfrunzite, la păcălit de păsări.

Cât de deșteaptă trebuie să fie potârnichea ca să distingă falsul unui fișier audio și să nu se apropie de ipad-ul amicului meu!!

Și cât de versatilă a devenit specia umană care la 70 de ani nu se dă înapoi de la o excursie de mii de km cu mașina, de la folosirea ultimelor aparate hi-tec, de la sex și întâlniri online cu tot dichisul.

Mai știu că în urmă cu vreo 3 ani el și-a făcut o colonoscopie la care i-au îndepărtat vreo 2 polipi ce e drept benigni dar care nu l-au împiedicat să rămînă curios și deschis la orice nouă oportunitate de viață modernă, inclusiv sex. mai ales sex.
Toată seara am vorbit, am mâncat, am glumit și nimeni n-a adus vorba nici măcar o dată despre boli, despre bătrânețe sau despre bani.

Sunt amândoi pensionari și față de pensionarii români de vârsta lor, doar contul în bancă e diferit, restul e identic, sunt bunici, văduvi amândoi, cu mici probleme de sănătate, cu mult timp liber și poate puțină singurătate, niște pensionari care trăiesc relaxat, fără frustrări și fără nostalgia timpului trecut și în general oameni normali care au ales să trăiască și nu să supraviețuiască.
Oare atât de mult să conteze contul acela în bancă?

Sau poate că n-am avut eu ocazia să cunosc pensionari sexagenari români care o duc bine.
Sau poate că noi suntem cu cel puțin o generație în urma italienilor, noi cei de-acum practic o să îmbătrânim frumos, o să rămânem senini și flexibili, fără resemnări și fără nemulțumiri.
N-o să devenim nici răi, nici rigizi, nici moraliști.