Același parc, același primar...

  La noi în cartier, vechiul primar a fost votat de toți pensionarii, mamele cu copii, bunicile și bunicii mari frecventatori ai parcurilor din zonă. Face treabă dom'ne,deci trebuie reales!Parcul e "agora"-ul nostru modern, de când a dat colțul ierbii în parc se poate citi dintro privire viața societății actuale cu toată rutina și ironia ei. .
Se pot vedea pe alei căței fercheși cu limba scoasă, copii călare pe albinuțe cu pedale, mămici nerăbdătoare uitându-se în vârful toboganului la odrasla cu ștrampi albi, fetițe descurcărețe cu cheia de gât la întrecere pe trotinete, băieței pe biciclete, bunicuțe tolerante alături de ghiozdane roz...... ba chiar la noi în cartier avem și bănci la umbra teilor unde se reunesc mereu câteva pensionare la povești cu travestitul orașului. Cel cu vestă de lame' și păr permanent, cel cu mâini elegante de femeie îngrijită și caracter puternic de bărbat sigur pe el. Eu îl admir pe omul ăsta, a fost întotdeauna altfel , s-au zgâit toți la el de când îl știu dar el a rămas neclintit, aceeași frizură, același stil în vestimentație, aceeași privire un pic de sus, un pic mândră și un pic nepăsătoare. bravo lui!

Dar nu despre el vroiam să scriu, ci despre doamna cu broscoiul cu care m-am oprit câteva minute pe o bancă săptămâna trecută.
A fost o apariție neașteptată duduița cu tocuri și brosciul cu carapace.
Nu m-am putut abține și am întrebat dacă noaptea se transformă în prinț, dar nu, noaptea rămâne broscoi și doarme în acvariu mi-a zis. Ziua însă, stăpâna lui susține că trebuie scos la soare ca să-și ia vitamina C. Așa a zis doctorul și așa face de 13 ani de când îl are. E încă  minor dar țestoasele trăiesc mai mult decât noi și sunt și mai fidele decât noi...aiaiai!
Tatăl ei (al dudui)a avut un cancer belign , surorile îi sunt în Australia și respectiv în Finlanda, ea e șomeră dar are pasiune pentru oameni, face cursuri de engleză dar nu vrea să meargă în Australia din cauza climei, .... am aflat toate informațiile astea plus muulte altele în timp ce broscoiul o luase serios la picior prin iarba din spatele băncii.Se oprea din când în când și se uita înțelept la firele de iarbă și la picioarele copiilor scoțându-și capul lui telescopic din gât nepăsător la faptul că era la fel de "unicat" precum travestitul de pe banca cealaltă.
Despre duduie aș fi putut să aflu vrute și nevrute, n-avea secrete și nici prea multe complexe, vorbea în deplină libertate și-a trebuit să profit de momentul în care s-a dus după broscoi ca să pot pleca.
Nu va avea niciodată nevoie de psiholog, se destăinuie cu ușurință fără să facă din viața ei o taină din care să-și alimenteze psihozele.
Nici ea, nici travestitul și probabil nici broscoiul n-o să bată la ușă lui Freud niciodată cât timp există parcurile.