Pentru ca au inflorit merii !

Botticelli   La primavera

Revin.

Pentru ca au inflorit merii!
Cand am scris ultima oara, marul din fața balconului meu aștepta, scânteind de zăpadă, venirea Craciunului.
Dacă nu mă grăbesc să scriu două vorbe, data viitoare când o să scriu va avea deja mere coapte.
Deci asta e noutatea oameni buni, e primăvară.
Normal că știe toată lumea, până și Mitzu a sărit de la balcon, dar na...mulți văd, puțini consemnează.

Îl pândesc pe mărul meu de vreo câteva zile de când am văzut pomi mulți înfloriți prin cartier.Merii îs preferații mei. După castani evident, dar ăia vin mai încolo.
Primii care vin la bal cu haine albe sunt corcodușii, se umple cartierul de rochiile lor. Și pe sus și pe jos. Înfloresc ca nebunii, n-așteaptă nici să le dea frunza, te uiți azi la ei și mâine deja sunt înfloriți ciorchini-ciorchini.
Pe urmă ies mai timid așa pomișorii ăia eleganți cu flori delicate roz. Și în funcție de soare și de căldură  le cade la piciore forsythia  cea galbena, totul întrun decor ireprosabil de verde-verde-verde.
Pe urmă vin cireșii, perii, merii, păpădiile și primăvara e pe noi.

Ok, știu că astea sunt lucruri puțin importante, nu produc, nu încălzesc, nu ne dau de mâncare.
Dar am aici în spatele blocului o alee de vreo 200 de m, îngrijită și dichisită, care în fiecare primăvară te face să te simți divă-star și super star.
E o alee cu garduri vii stufoase verzi, frumos tăiate, străjuită de un rând de peri supli și înalți și de câțiva corcoduși zănatici. E așezată în așa fel încât imediat ce treci de corcoduși te învăluie o liniște profundă aproape magică. Ține puțin, aleea e scurtă, și după câțiva pași toată tăcerea se pierde în zgomotele obișnuite de mașini ale orașului, dar cei câțiva pași făcuți în tăcerea aceea adâncă te obligă cumva să te gândești la lucruri frumoase, la o pajiște la țară, la o pisică ce toarce nepăsătoare la căldură, la un cerdac cu mușcate roșii, la o bere rece..ehe, mă rog, după anotimp și preferințe.

Ei și , primăvara aleea asta e incredibilă. Totul e verde, liniște, soarele se filtrează printre ramurile pomilor iar cordușii nebunii tremură de emoție și aștern covor alb de petale delicate mângâiate de vânt.
Repet, știu că nu-i cine știe ce, dar e totuși ceva! Ceva incredibil de frumos și imposibil de imitat.
Un spectacol real, colorat și parfumat discret numai și numai pentru noi. Nu-i minunat?
Îl tratăm adesea cu indiferență din lipsă de timp sau de dispoziție sufletească ca și cum ar fi al nostru și ni s-ar cuveni fără tocmeală, dar așa să fie?
Fără primăvară, fără frumusețe, fără culori, lumea noastră ar fi o aglomerație de blocuri, case, beton și ciment. Reci, dure, inutile.
Frumusețea e la fel de necesară ca și utilul, iar eu în perioada asta când ies pe aleea cea colorată mă simt foarte importantă. Mi-aș lua pălăriuță și gentuță ca Elisabeta de la Buckingham așa mă simt de specială.
Iar de trei zile mi-a înflorit și mărul. Întâi i-au ieșit frunzulițele verzi și pufoase, apoi niște muguri roz ca nou-născuții care cresc și cresc și cresc până când pleznesc și scot la iveală cinci petale albe pe fond verde cu câteva puncte mici de roz imprejur. Un spectacol!
Fără schițe, fără dozaje, fără ingineri, arhitecți sau contabili, din floricelele astea micuțe în câteva luni se vor face niște mere mari și gustoase de toată frumusețea. Fără fabrici, fără ambalaje, fără muncitori și șef,.mâncare adusă fix la geamul nostru, numai și numai cu ajutorul soarelui și al ploii.
Și sunt oamenii care trăiesc numai cu fructe. Mai sănătoși și mai fericiți decât noi.
Dar asta e pentru o altă postare.
Azi vroiam doar să scriu câteva cuvinte frumoase în semn de respect pentru spectacolul Universului.
Să aveți o zi frumoasă și parfumată ca primăvara asta.