....să ai un cer senin/ pe-ntinsele ape...

Cărare prin pădure

Size:  50 cm (base) x 70 cm (height)
Technique: acrilico
 Style: paesaggio
 Support: tela


Collection: Roma
 Available: No

Pentru mine, o ex ceaușistă, paradele militare cu lume buluc pe trotuare fluturând stegulețe tricolore e un scenariu cunoscut, dar vroiam să-l compar cu al lor. Cu scenariul zilei Republicii italiene.
Spre norocul meu ieri a fost o zi din alea în care toate-ți ies bine.
Coborând din autobuz am zărit deschisă ușa bisericii Sf. Nicola in carcere și asta, la Roma, cu 30°C la 11 dineața înseamnă ceva .
Înseamnă că biserica e așezată puțin în pantă fată de stradă și înseamnă că dacă te așezi la umbră pe zidul de piatră dinspre stradă ai în vizor o parte bună de stradă până sus spre piazza Venezia.

Bisericile la Roma vara, sunt o mană cerească! Ești sau nu ești credincios trebuie să intri din când în când.
Oricât ar fi de cald afară, de aglomerat și de zgomotos, imediat ce intri într-o biserică te simți ca prin magie mai ușor, mai calm, mai senin.
O lume mică, cu ziduri groase și cu răcoaaaare! Aaah...răcoare! Și liniște deplină.
Și lumină puțină, filtrată prin ferestrele colorate și tavanul înaaalt și arcuit și plin de povești cu îngeri.
Dacă mai e cineva în biserică sigur stă în liniște pe bancuța de lemn sau vorbește în șoaptă.
NU se poate să nu-ți trezească respect, gratitudine și amintiri.
De obicei amintirile celor care nu mai sunt aici și cărora îți vine să le aprinzi o lumânarepentru că doar atât ți-a mai rămas...doar atât mai poți face pentru ei.

De ea mi-am amintit ieri cum mă aștepta în vacanțe în casa ei răcoroasă sau cum mă petrecea când plecam până jos în grădină, sau cum mergeam pe cărare prin pădure să ducem mâncare la cosași și ce bună era mâncarea ei acolo departe la umbră lângă iarba cosită.
S-a dus nu de mult, în liniște și fără să deranjeze prea mult cu bătrânețea ei pe nimeni, așa cum a fost ea toată viața, discretă, molcomă, bună.

Am și acum un nod în gât și ochii lucioși, mergeam rar la ea pentru că era departe și pentru că bătrânețea nu mai are nimic de oferit și instinctul animal de supraviețuire din noi ne face să ne-ndepărtăm de moarte, de umbra ei, de oameni triști care se uită mereu la noi cu lacrimi în ochi.... pentru că ei știu și așteaptă să...nu mai fie....să ne mai vadă înc-odată pentru că poate va fi ultima dată....
Mă duceam rar la ea, dar știam că e acolo.

Si uite-așa, coerentă cum sunt, am scris exact ceea vroiam adică despre paradă!
Și acuma oricum e târziu, că am alte emoții și alte aduceri aminte....ce-mi pasă mie de parada lor...
A plăcut mai mult sutelor de turiști care erau adunați ieri acolo, mie mi-au plăcut doar "le frecce tricolore" de la final.
Dar și astea....sunt mai puțin frumoase decât amintirea bunicii mele de-acolo din grădină...