Iarna nu-i ca vara și maiul nu e august

Paesaggio extraurbano

Size: 60 cm (base) x 60 cm (height)

Tecnique: mista

Style: paesaggio astratto

Support: tela

Collection: Roma

Price: 300 euro

Available: Yes

 După ziua de ieri în care vara părea că i-a scos pe toți din casă, astăzi mă gândeam eu, o să fie și mai bine...dar e totuți mai, jumătatea lui mai adică.

În afară de agitația liceenilor care râdeau tare, se-mbrânceau pe peron și jucau fotbal în tren (la Tv zic că străinii necivilizați deranjează ordinea și liniștea publică) la mare ieri, nu lipsea niciun personaj fabulos.
Cum ar fi:

Vânzătorul de ochelari care era IN.

Marocanul care vinde prosoape, pareo și șepci care era și el obosit de-atâta umblat.

Tunizinul vânzător de mărgele colorate, brățări și pălării care zâmbea amenințător de curtenitor imediat ce te uitai la el.

Vânzătorul de sucuri și gheată cu sirop (grattachecca) se rezema și el sigur pe el de colțul căruciorului lui "vintage" pictat cu scene marine acum 174 de ani.

În zare, nu departe, pescărușii trebuiau să se aplece ca să treacă pe sub zmeiele de hârtie înșirate unul sub altul pe o sfoară lungă lungă la care nici claunul cu picioare de 2m și jachetă cu bulinegalbene nu ajungea.

La ora "merendei" a trecut printre noi un cuplu cu gogoși calde pudrate cu zahăr iar pe stradă, vânzătorul de fructe "la-bucată' era pregătit cu felii de pepene roșu și de ananas în țiplă și ținute la rece, caseruole de căpșuni, caise, mere și primele cireșe (eu încă nu le-am gustat deși în cireșul pitic de sub balconul meu s-au înroșit câteva.

Vă zic, era totul ca-n august. Barurile erau pline, restaurantele emanau un dulce miros de "frittura di paranza" iar pizzeriile scoteau din cuptor tăvi mari de "pizza-al-taglio".

Cu toate că pe la vreo 17 s-a pornit un vânt rece de mi-am scos bluza de trening din rucsac, eu tot mi-am subțiat gleznele într-o plimbare de 30' prin apa rece. Câte unii încă se mai aventurau la un volei în apă!!

Asta a fost ieri. Astăzi, că Steve era liber, vroiam să repet isprava.

Tztz, nici vorbă.

Era soare dar vânt. Vânt puternic și nervos care zicea printre dinți: "hai, tăiați-o repede, nu vedeți că azi e nervoasă. Nu vrea să vadă pe nimeni. Acasă! veniți mâine, dar nu se știe, promit nimic".

Așa că.... încet încet am făcut o plimbare pe străzile Ostiei, care îmi părea mie un cartier al Romei ...dar cu cei 100 de mii de locuitori ai ei și cu cele 5 teatre, cu toate magazinele deschise duminica, cu o listă lungă de scoli licee și 3 facultăți.....judecați și voi.
La 12,30 deja picura.

Două lucruri mi-au rămas în minte vizitând site-ul lor: unul din teatre se numește Teatro Fără Nume (câți români 'or locui acolo?) iar aici :
 http://www.ostialido.it/sculture_di_sabbia/index.php  sunt câteva fotografii de la concursurile de sculptură în nisip. Senzaționale !